Concursul editiei

Soapte

Casuta cu povesti

Zbor cu fulgi

Povestea anului

Altfel de povesti

Ce-si doresc copiii

Ninsoarea

Craciun fermecat
Poveste de iarna

Craciunul

Traditii

Renul

Iarna

Anul Nou

Penite inedite

Colinde

Scrisori pentru Mosu'

Povestea anului

La inceput intreg tinutul era fara de granite... doar intinderi presarate de paduri de smarald, ba arama... vai si munti... pasarile doar si vantul ar fi putut spune cat de intinse erau toate... clopoteii anuntau zorii scuturandu-si capsoarele fragile de roua diminetii vestind tuturor ca e timpul sa se trezeasca... buburuzele isi intindeau hainutele rosii mesterului croitor sa le mai picteze cate o bulina... apoi fudule nevoie mare mergeau la clopotei lasand picaturile de roua sa cada pe carapace si sa straluceasca in culorile zorilor... apoi zburau pentru a se opri cine stie unde... cea mai nazdravana dintre ele se opri pe nasul pistruiat al imparatesei.... eheeee, aceasta se intinse miscandu-si nasul... lua mica buburuza cu un deget si privind-o zambi si o duse la fereastra.... hai buburuza... zbori... zbori acolo unde sunt ursitoarele pentru copilasul meu....

Da... avea imparateasa trei fetite... una cu par de papadie si care raspandea parca in jurul ei puf auriu furat din salcii inflorite si care mereu purta in plete crengute de liliac si imbujorata colinda fara incetare insotita de un card de pasari... ii facuse maicuta ei iatac tocmai departe... dar venea mereu sa faca tufele de iasomie si liliac sa se indoaie sub povara florilor... cealalta tot cu par balai si cu manta de flori de camp si fluturi si gaze vesnic impresurata... ii aducea maicutei manunchi de spice si maci si albastrele inveselind si facand pistruii mamicutei sa se adune si mai multi pe varful nasucului veseli si pusi pe sotii... eee, cealalta fiica... avea plete de culoarea aramei... lasa in urma ei padurile murmurand si trimitand cele mai frumoase frunze aurii si ruginii sa ii impleteasca frumoasele plete, iara vantul ii purta intotdeauna mantia peste tufele de tufanele... iar din vii musteau strugurii si perii isi aplecau bratele pline catre trecatori... indemnandu-i sa culeaga fructele zemoase, albinele isi pregateau incaperile in stupi si era peste tot asa zarva....

Da, si uite ca imparateasa mai astepta inca un copil, ii spusesera zanele florilor ca avea sa fie tot fetita, doar ca oftasera si disparusera fara a mai spune ceva... nici de la spiridusi nu putuse sa afle mai mult.. .in zadar le cantase duios in fiecare noapte si le pusese langa scorbura fiecarui copac vase mititele pline cu matasuri si comori... cum ii intreba ceva acestia dispareau....

Si asa, zi dupa zi... iata ca sosi sorocul... imparatul era plecat in departare sa aduca leac pentru cele trei fete ale lui... spera el sa le poata tine pe toate trei acasa... caci mereu... ba venea una... ba cealalta... dar niciodata toate... si inainte sa plece aflase cu bucurie ca le va fi casa iara plina de zumzet... ziua trecu si in jurul imparatesei se stransesera toate moasele de prin imprejurimi... intreg tinutul astepta cu nerabdare nasterea fetitei... luna isi itea capul pal si rotund tot privind la fata imparatesei... si asa se nascu cea de-a patra fetita a imparatesei... la nasterea ei se auzi suier de vant... si vorbele zurara repede, repede... se spunea ca mica faptura era alba precum marmura de la coloanele palatului... si ca scancetul ii e suier de vant....

Se imprastie vorba cum ca imparatul pieri pana sa ajunga la el vestea... eheeee, cata tristete ii cuprinse pe toti locuitorii... si asa crestea mica printesa... tare trista era sa ii vada pe toti asa... mai ales maicuta ei statea privind ore in sir in zare... intr-o dimineata, toti locuitorii au fost tare mirati sa isi gaseasca ferestrele impodobite cu gingase flori... .copacii pareau si ei impodobiti cu dantelele cele mai usoare... unele bunicute chiar dadura fuga la sipeturi unde isi tineau atele convinse ca nepoteii le luasera dantelele si impodobisera curtea si copacii cu ele... rasuflarea lor facea ca florile sa dispara in abur usor si diafan... dar indata florile apareau din nou... mai frumoase si mereu altele....

Cu mic cu mare iesira si cu uimire zareau cum din cer veneau stoluri de spiridusi mici, albi... eee, si era ziua si asa multi si se asezau gramada... doreau sa fuga din calea lor... dar le simtira atingerea... blanda si racoroasa... auzira dintr-o data un raset ca un clinchet de clopotel de argint... venea de la fereastra imparatesei... draga lor imparateasa zambea din nou si fetita ii tinea mijlocul cu bratele ei micute... pistruii de pe nasul imparatesei aparura iara sa zareasca si ei acele minuni... imparateaza ii numi fulgi de nea.... privind in departare padurea parea toata de argint... frigul adusese bujori in obrajii tuturor... focul trosnea vesel in toate casele....

Pe oriunde trecea fetita rasareau pieti de braduti... verzi si mandrii colorau iarasi tinutul... ca doar toti iubeau asa de mult culorile... .intr-o zi fetita asculta vrajita ce se spunea despre culorile surorilor sale... vedea cat de mult le lipseau acestea tuturor... si intr-o buna zi... cand locuitorii deschisera ferestrele... bradutii ce aparusera in toate gradinile purtau pe brate nu doar fulgii de nea... ci si clopotei de argint si mici cutiute colorate in fel si chip... din ele scoteau tot mai multe culori... caciulite si fulare in culori vesele, paturici cu flori cusute... cu gaze si pasari de tot felul... .Eeeeee, si ce credeti... in acel moment se auzeau clinchete de clopotei tot mai multe... dinspre braduti isi facu aparitia un calator cu mantia lunga... obosit si mergand parca fara ragaz... insa cand dadu cu ochii de toate astea nu sopti decat... fetitele mele... daaa, era imparatul care nu pierise de fapt... ci doar isi pierduse speranta atunci... insa in acel tinut speranta era ca si viata... acum... venind catre casa... trecuse pe la toate fiicele sale si fiecare ii daruise cate o cosita sa o duca maicutei... si ajungand recunoscu in tot ceea ce il inconjura pe fiecare dintre copilele lui... zari si o mogaldeata cu par argintiu si ochii cenusii sar parca plini de stelute... si alaturi pistruii imparatesei... se spune ca din cer pornira roiuri de fulgi... vantul ii facea sa salte, sa se fugareasca... sa se roteasca... scuturau dantele de pe coafura pudrata a vreunui copac facandu-l sa scartaie nemultumit... vrabiutele gurese se adunau si ele pe crengi facand atata taraboi cat sa nu mai ramana nimeni in casa... toata lumea iesise si se bucura de miracolul iernii.

Zana buburuzelor

Fosneau pretutindeni rochiile matasoase, palarioarele bombate ale clopoteilor, margaritarele priveau cu ochii aurii si respirau cu parfum in zarva mare a padurii, crocusii isi inaltau capetele lunguiete, palizi de asteptare, toata suflaea parea stransa in in jurul lacului… Anul parea ca isi uitase anotimpurile peste tot amestecate in suvoi de culori, imblanzite de apusul de soare ce se strecura printre crengi si frunze, pana si iarna, sfioasa in dantelele atat de fine ca pareau tesute de marele Tesator paianjenul, sufla funingei de argint si abur…

Dantuiau cu toatele invartindu-se si lasand loc si florilor ce se inclinau reventioase… doar cate o adiere natrusnica le umfla rochiile colorate iscand panica printre perucile pudrate ale Gurii-leului, rotind capsoarele Musetelului, sau scuturand cu indrazneala clopoteii, da, zarva era mare… de prin scorburile batranilor copaci se iteau ochi curiosi ai veveritelor si de pe crengi, maiestuoase buhele, cu ochii lor mari si rotunzi urmareau tot ce se petrecea si comunicau intregii suflari pline de importanta care este cea mai si cea mai maiestuasa rochie a serii.

Crengile salciilor se plecau sarutand fata adormita a lacului, purtau pe brate mugurii si pufi aurii chemand cu dulceata parfumului licuricii sa se legene pe bratele lor unduitoare, parand impodobite cu mii de luminite… Lacul se trezea si el cu straluciri de alabastru si tresariri argintii, mangaierea salciilor parea sa reflecte o amintire a apelor si obrazul molcom al lacului inflorea in zambet alb de nuferi…

Dar oare ce isi amintea lacul?… Intr-o dupa amiaza isi facea si dansul siesta si aproape adormise cand fusese trezit dintr-o data de broscutele otarate toate si puse pe harta, insa ascunse dupa trestii si privind cu ochii bulbucati intrusa… eee, stanjeneii de balta isi tremurau barbiile tivite cu violet a ras privind agitatia. Ce se intamplase oare?

Salcia cea mai pletoasa care totdeauna statea la taifas cu lacul adormise si ea molesita de caldura, numai ca raze ghiduse ajutate de vant o trasesera si ii incurcasera pletele si deodata manute grabite dadusera intr-o parte pletele salciei si un chip imbujorat aparuse, o manuta o tinea intinsa urmarind cu atentie o buburuza nehotarata, si cu o suflare usoara ii facu vant vrand sa o faca sa zboare, numai ca piciorusele ii alunecasera si se indrepta spre lac dar grijulie salcia isi intinsese bratele si ii facuse leagan, chipul micut si speriat se luminase si acum se auzeau chiote… Libelule stravezii se oprisera pe pletele ravasite de vant laolalta cu zeci de buburuze ce impodobeau chipul micutei cu culorile macilor, da... era micuta zana a buburuzelor, le avea in grija si le invata sa se lase purtate de vant… iar pe cele mai fricoase le ducea la adapostul salciei unde sa se simta ocrotite si sa zboare fara nici o frica. Si zana stia atatea povesti ca seara de seara se adunau cu totii in jurul lacului, salcia o cuprindea pe micuta in bratele-i mladioase ca intr-un leagan si zana zbura deasupra lacului… in zborul ei aduna funingei de argint si aur in poala si degetelele ei atingeau duios in mangaiere fata lacului « hai batrane, trezeste-te, uite luna printre crengile copacilor inmuguriti, hai sa ii facem sa infloreasca ! Si glasul ei asa dulce incepea o poveste… ca mugurii ieseau din camasutele lor verzui si aramii de noapte si isi aratau fetele albe in flori parfumate, luna plina isi itea capul rotund imbracand intreaga padure in filigran de argint, licuricii isi lustruiau de zor felinarele si de pe bratele salciei o strigau usor sa ii insoteasca prin padure si dintr-o floare de nufar aparea mititica, mititica… buburuzele isi luasera zborul dar in par purta de acum stralucirile rasfrante ale stelelor in lac… si scotoceau impreuna prin scorburi… sau canta pana cand zorii ii dadeau binete, si chema ciocarlia sa isi inalte o data cu ea cantecul.

Eeee, dar colinda cat era ziua de lunga tragand de pene ratele adormite, adunand boboceii aurii ce se departasera, sau purtata de vant se aseza pe cate o frunza si zarind carabusii cu platosa prafuita scutura cate un strop de roua si le lustruia carapacea pana cand devenea stralucitoare…

Si asa pana cand ostenita merge la patutul de nuferi, si petalele o inveleau purtand-o poate in vis catre alte lumi, tot fermecate… in care zana era o fetita cu pistrui, nazdravana si vesela…

Tina (Bulina)

© Club Romantic 1997-2003, Toate drepturile rezervate