Concursul editiei

Soapte

Casuta cu povesti

Zbor cu fulgi

Povestea anului

Altfel de povesti

Ce-si doresc copiii

Ninsoarea

Craciun fermecat
Poveste de iarna

Craciunul

Traditii

Renul

Iarna

Anul Nou

Penite inedite

Colinde

Scrisori pentru Mosu'

Aventurile ariciului Somnorici

Noaptea isi intinsese bratele lungi, vinetii scotocind pretutindeni, falfaind cu aripi de cucuvele si tropaind a nerabdare cu bulgarasi de aur aparuti la ferestre, de parca vara si-ar fi revarsat printre crengile copacilor poala plina cu papadii.

Ferestrele erau mosnegite pe dinafara caci de nu stiati fulgii de nea sunt tare obositi cand ajung la noi si isi odihnesc trupurile filigranate pe caturile usilor, ferestrelor, ba pe scoarta copacilor, unde nimeresc, iar cei mai uituci, ce si-au pierdut cine stie pe unde ochelarii nimeresc chiar si pe obraji imbujorati; ferestre copii pe dinauntru cand o rasuflare aburita deseneaza crampeie dintr-o lume nestiuta printre florile de gheata, precum o fila dintr-o carte deschisa la intamplare.

In acea noapte se pare ca toate erau grabite, vantul huia zgaltaind cate un oblon si invartind bietii fulgi si tragandu-i pe partiile aerului cu asemenea iuteala ca fulgii se zburlira toti in nameti ce acoperira intreg tinutul.

Noaptea capata glas de trosnet si scartait de usi deschise in graba, doar cosurile fumegau ca si cand padurea ar fi pufait cu rotocoale ce alungau din calea lor vrabiutele albe, gurese de nea.

Pana la urma vantul, facandu-i-se mila de bietii copaci ce isi frecau bratele ramuri dardaind in ger se potoli brusc, lasand ninsoarea sa se astearna cuviincios ca un zambet de copil sub privirea bunicii. Luna pasi prevazatoare, in varful condurilor sai ascutiti printre norii bulbucati, strecurandu-si degetele lungi si argintii precum firele urzite de Maestrul Tesator al Padurii, paianjenul, printre crengi catre obloanele lasate ale casutelor ascunse printre copaci.

Padurea capatase un glas tare ciudat. Razbateau dinspre casute tot soiul de sfoaraieli, unele subtirele, altele pufaite, insa peste toate rasuna, cu zornait de ferestre, cel al ariciului. Cred ca ati ghicit deja ca e vorba de ariciul Somnoriciu, care insa capatase si alt nume Sforaila Mormaila. Fereastra sa avea mereu cearcane albastrui in zori, de parca o umbra ar fi staruit prinsa intre canaturi... Si in acea seara, suparata, isi lua zborul ca un inceput de vis ademenit de dulceata si caldura unui culcus moale.

Ati crede poate ca Somnoriciu s-a foit si s-ar fi ascuns si mai tare in culcusul sau din frunze uscate si muschi, hmmm, nici vorba, caci frigul il pisca de nas tragandu-l de tepi si viforul ii sopti rautacios cum ca ramasese fara de fereastra... Eeeee, ariciul tinea tare mult la fereastra sa, doar cu sforaitul nu prea se impacasera dumnealor, si uite ca fereastra, cascand de zor, isi desprinsese picioarele din canaturi si plecase hai hui, in plina iarna, lasandu-l de izbeliste pe dragul nostru arici. Acesta insa era tare ingrijorat, ce o sa se faca dumneaei, asa fragila si mai ales singura in padurea cea mare? Cine i-ar mai sterge pleoapele transparente de gheata? Asa ca isi lua cipicii de iarna si o porni la drum... auzise cum si piticul sforaici patise acelasi lucru cu fereastra lui; da, acesta, pitic cu experienta o sa ii dea un sfat bun, sau cine stie, poate chiar avea cunostiinta de locul unde se ascund ferestrele astea naravase...

Ofta ariciul.. .tare draga ii mai era fereastra, si cum privea in sus, poate ar fi ramas agatata printre crengile copacilor... .si deodata dadura navala peste el sute, mii de fluturi albi... dadu sa prinda unul.... ia te uita, da nu-s deloc fricosi, mi s-au asezat chiar pe tepi... Pe labuta i se opri unul, Somnoriciu isi sterse in fuga ochelarii caci rasuflarea ii aburise, si ramase cu gura cascata... Micul fluturas era de fapt o steluta, ce se transforma usor, sub privirea sa nedumerita intr-o mica picatura, de parca toata mahnirea cerului s-ar fi topit intr-o singura lacrima ce stralucea acum in labuta sa...

Intre timp vantul, curios ca de obicei si bagaret si mai si... aflase deja de patania ariciului si o pornise cu vuiet si alai de zapada catre piticul Somnorici, care era tare bun prieten cu veverita Rontaicica, intre noi fie vorba, tare ii mai placeau nucile si alunele, si mereu o vedeai crontz crontz... si cu Bufnita...

"Uhuhuuuuu, Sforaici, care va sa zica nu mi-a slabit vederea si chiar am zarit asta noapte o fereastra stracurandu-se printre ramuri... Ma gandisem ca iara naravasa ta ferestra a luat-o din loc, cu toate dopurile acelea fermecate pe care i le-a dat zana Fulguta... si de aceea m-am grabit incoace cu Rontaici, ca poate aveai nevoie de niscaiva ajutor..."

"Crontz Crontz, da sa stii Drrrragule Sforrrraici, ca tare ingrrrijorrati mai errrram...." ...V-ati dat seama cu totii ca veverita era cam raraita.." da tu, vantule, pesemne stii incotrrro a luat-o Funigica...."

"Cineeeeeee???" ramasesera toti cu gura cascata...

Veverita se facu si mai rosie.... "cum, nu stiati ca Somnorrriciu i-a dat un nume? Eeeeee, haideti mai bine s-o cautam si sa ii facem o bucurrrrie lui Somnorrrrici"

Asadar pornira toti catre cea mai indepartata scorbura, se pare ca aceea era scorbura preferata a tuturor ferestrelor care isi luau lumea in cap, si ajunsi acolo ce credeti? Funigica sforaia de mama focului cu zbarnait de geam si chiar mormaia in somn... Deslusira numele ariciului, se pare ca ferestrei i se facuse dor de prietenul ei...

Chicotira cu totii si pornira in cautarea ariciului, se temeau cu totii sa nu se fi ratacit caci ningea de parca iarna s-ar fi pregatit sa cearna pentru cozonaci mii...
In timpul acesta, pe cand isi tot striga fereastra si acoperit aproape cu totul de zapada, Somnoriciu ajunse tocmai la iaz... se cam departase de scorbura si cum nametii se ridicau tot mai amenintatori, nu ii ramanea ariciului decat sa traverseze iazul.... mai facea cate un pas, dar indata aluneca si cadea... il dureau si labutele si nasucul, ba si ochelarii ii pierduse si miop cum era... asa ca se aseza o clipa, sa isi indrepte tepii care se cam turtisera in timpul cazaturilor, ba uite vreo doi care se si rupsesera... Macar ninsoarea se oprise, plasa de prins fulgii fluturi ii prinsese tare bine caci devenise acum toiag... Pe cand se pregatea sa o porneasca din loc auzi bombanind... si cand privi spre locul de unde se auzea bombaneala... printre crengi, o creatura uriasa, alba, doar cu ochii stralucind negrii si cu un nas portocaliu si lung, cu un joben cam jerpelit si manusi impletite... M-ati crede daca v-as spune ca taman un Om de Zapada se afla acolo? Ce sa caute un om de zapada intr-un....copac??? Eeeeee, cum ce sa caute acolo? Iaca, omul de zapada locuia undeva sus, ca sa ajungi acolo iti trebuiau aripi, caci cararile cerului se strabat in falfait si nu pas-pas, si cum matura el de zor ograda sa, cam grabit caci era cu gandul la inghetata de capsuni promisa de prietenul sau, spiridusul de gheata, uite asa, alunecase cu matura cu tot.

Numai ca oprindu-se in copac ca sa vada imprejurimile, tot el gasise si ochelarii pierduti ai lui Somnoriciu, ii placuse atat de mult acolo ca uitase si de inghetata si de maturat. Aripile iernii se asezasera blande peste padure, isi scosese domnita iarna din lasa straiele fine de argint, impanzind cu parfumul sau tot tinutul. Parfum de aer de munte, de fum rasucit de vant, de brad si de flori de gheata. Si dincolo de padure zarea atatea luminite. Trebuie sa fie licuricii, auzise Omul de zapada de licurici de la Spriridusul de gheata care auzise si el de la zana Fulguta. Care auzisse de la spiridusul Craciunel. Eheeee, si povestea e lunga...

Necajiti amandoi, si Somnoriciu si omul de zapada, isi impartaseau ei necazurile, spunandu-si deja pe nume... si uitand pana la urma de toate, caci fiecare stia atat de multe... ariciul ii povestea de culorile verii, chiar incerca sa ii cante pe ton subtirel de tomnita rebegita de frig... Si cum canta el de zor auzira un chicotit, imbujorata aparu Tepisoara, cu un brat de vasc si tarand cu greu ce credeti...chiar matura cu pricina...

Infloreau desupra capetelor lor aburi de argint, rasetele lor se pierdeau printre suvitele fumurii ale iernii, formand clopotei veseli. Ingrijorat dintr-o data, Somnoriciu le povesti despre Funigica; nu prea ii venea lui sa se desparta de Tepisoara dar cum era tare ingrijorat isi lua ramas bun de la noii sai prieteni.

Tepisoara ii darui patinele sale, asa va traversa lacul repede, si sfioasa, merse cu el o bucata de drum. Se auzi un falfait de aripi, si eheeee, pe langa Bufnita, pitic si veverita cine credeti ca mai poposi, un pic rusinata si purtand cele mai delicate flori de gheata? Chiar fereastra, careia, facandu-i-se dor de arici, o pornise in goana mare si ii ajunsese din urma pe cei trei si cand auzise ca ariciul pornise in cautarea ei devenise stravezie stravezie, ingrijorata la randul ei ca ariciul ar fi putut fi acoperit de nametii de zapada si....brrrrr, nici nu mai si-a dorit sa isi imagineze ceva...iar cand l-au zarit toti pe arici padurea a rasunat de chiotele lor.

S-au intors cu totii sporovaind care mai de care, invaluiti in nori de fulgi incalzindu-se mai apoi la casuta ariciului...

Nu care cumva sa va intristati din cauza omului de zapada, acesta nu a ramas deloc singur, caci spiridusii iernii i-au impletit o scara pana la taramul sau, si cum zana Fulguta era tare marinimoasa, ii darui acestuia inca o scara cu care sa poata cobora la ariciul Somnoriciu cand i se facea dor tare ori cand se auzea strigat...

Se mai spune ca de sub plapumioara ruginie de frunze rasareau doua nasucuri, si cum fereastra sclipea luminoasa in fiecare dimineata, ati ghicit ca Fulguta adunase pulbere de luna si argint si ii facuse pentru urechi aparatoare contra sforaitului...

Tina (Bulina)
(N.R.: Desenele apartin autoarei)

© Club Romantic 1997-2003, Toate drepturile rezervate