Editorial | Cultural | Reportaj | Cotidian | Club Romantic | Divertisment | Redactia & Arhiva

 



Concursul editiei

Soapte

Casuta cu povesti

Zbor cu fulgi

Povestea anului

Altfel de povesti

Ce-si doresc copiii

Ninsoarea

Craciun fermecat
Poveste de iarna

Craciunul

Traditii

Renul

Iarna

Anul Nou

Penite inedite

Colinde

Scrisori pentru Mosu'

Cer

Uneori mi-e foarte greu sa vad cerul. Ma uit catre el si imi doresc sa am puterea sa il admir. Dar atunci nu gasesc nici un motiv sa ridic capul sus... si il las plecat, doborat nu de ceea ce ar fi putut sa il doboare, ci de lipsa a ceea ce ar fi putut sa il sustina.

Imi cer dreptul de a plange non-existenta ta. Imi cer dreptul de a ma uita in sus, spre cer, fara sa intampin fiecare nor - pentru ca tu ai fi acolo sa imi arati drumul catre albastrul nesfarsitului.

Poate ca e mai bine ca nu te-am intalnit. Acum, singur, as sta sa incerc sa desfac lacatele portilor ce ma opresc sa ma uit in sus, stiind ca tu ai stiut sa faci asta. Stiind ca tu ai putut face asta. E ca si cum cu greu as mai vedea cerul, uneori. Atunci cand as avea nevoie.

Traiesc cu iluzia eventualei tale existente. Traiesc cu iluzia ca tu ma cauti la randul tau. Ca nu ma cauti pe cel de-acum, ci pe cel caruia ii vei arata cerul cu ochii tai. Si ca in momentul in care ne vom gasi vom sti unul de altul - vom sti cine suntem, si unde ne este locul.

Mi-e teama ca ai renuntat sa cauti.

Stiu ca ai renuntat sa ma cauti.

Mai stiu ca acum, cand citesti asta, zambesti amar, zambesti pentru ca ti se pare naiv, amar pentru ca naivitatea aceasta te-a calauzit o vreme si pe tine.

Nimic pe aceasta lume nu mai e nobil. Nici naivitatea cu care te astept, nici naivitatea cu care ma cautai, nici compromisul cu care te-ai consolat. Nici tu, nici ei, nici eu, nici ele. Si intr-o zi vom avea o lacrima in coltul cel mai ascuns al sufletului. Lacrima aceea o vei lasa sa cada, sau o vei simti uscandu-se in interiorul tau. Lacrima mea a disparut de multa vreme. Nu imi mai amintesc cand. Imi amintesc doar ca incercam sa ma uit in sus, catre cer, si am pierdut-o. Multa vreme am urmarit-o cu mult regret, dorind ca lacrima insasi sa se intoarca. Macar lacrima, pentru ca atunci mi-as fi gasit sufletul.

Uneori mi-e teama sa privesc catre cer, pentru ca atunci lacrima s-ar putea intoarce. Si ar putea durea din nou. Mi-as gasi sufletul. Shi l-as gasi asa cum l-am lasat, suferind.

Copil rasfatat. Ai uitat sa plangi cu lacrimile tale, plangi doar cu ce vor ceilalti sa vada. Fuga iluzorie catre o dorinta inexistenta. Ia viata aceasta, ia-o pe toata. Viata aceasta e o minciuna. Este o iluzie. Este o gluma.

Nu exista o "cea mai dureroasa" durere. Nu cred ca exista nici o "cea mai placuta" placere. Nu cred ca exista nici macar o "cea mai normala" normalitate. Obsedati de dorinta noastra de diferentiere, ne asemanam, suntem egali prin simplul fapt ca suntem cu totii sisteme inchise. Ne laudam ca luam de la ceilalti - de fapt nimic nu se ia. Ne laudam ca dam celorlalti, cand de fapt nimic nu se da, totul se conserva. In final, o suma care va da o valoare nula.

Am inceput prin a te cauta. Am continuat prin a ma diseca. Uit tot timpul ca eu nu am voie sa exist decat prin tine. Uit ca nu pot sa ma disec, pentru ca nu ma regasesc. Uit ca nu ma pot regasi, pentru ca tu esti cea care ai cheile sufletului meu, care acum e inchis. Dar nu uit ca tu existi. Si fara sa vrei ma vei cauta intr-o noapte de mai, intr-o seara de iunie, intr-o zi de septembrie, sub o ploaie de noiembrie. Nu vei sti ca despre mine e vorba. Nu-ti va pasa. Eu, oricare altul va fi acelasi lucru. Iar eu in naivitatea mea copilaroasa voi spera ca, odata, ne vom regasi.

Refuz sa imi plec ratiunea in fata unei patetice sperante care nu are ecou in sufletul tau. Nu pot accepta mila. Nu pot accepta vindecarea. Ranile, odata facute, vreau sa ramana acolo. Iar cand ma uit in sus, catre cer, nu va mai fi loc de o alta rana, iar cele vechi vor durea ca inainte. Nimic nu se va schimba.

Pana cand nu te vei intoarce. Daca vei mai exista.

Franturi

Sunt dimineti in care ma trezesc nerecunoscandu-ma pe mine insumi si - cu o oarecare teama, admit - nu imi mai amintesc cine sunt si care sunt motivele pentru care exist.

Atunci e momentul in care incep sa rup bucati din mine insumi - in incercarea absurda de a ma recompune. Dar nu reusesc, iar rezultatul este un dezamagitor portret al pierderii de sine - un picior inlocuieste ceea ce ar fi trebuit sa fie o mana - mana care probabil a luat locul trunchiului, iar capul este in mod nefericit schimbat cu o bucata indescriptibila ce seamana din departare cu un alt picior.

Intelegand ca am pierdut sensul propriei existente amestecand neinspirat diversele ramasite, ma acopar cu o manta lunga, si ies asa pe strada - urmarindu-i pe ceilalti si incercand sa inteleg modul in care ei in fiecare dimineata isi recompun trupurile. Cateodata reusesc, dar foarte rar, si atunci pot lasa jos mantaua de pe mine, mergand pe strada mandru de lipsa de deosebire intre mine si cei care stiu cum sa se joace cu piesele de puzzle - si rad de cei care, cu mantale groase si lungi, cauta in disperare un model pe care sa il copieze.

Dar cel mai des nu reusesc sa ma recompun in timp util, iar mantaua nu poate sta multa vreme - afara e cald, iar inauntru e de nesuportat. Arunc haina si ma trezesc un model pentru o pictura abstracta la care toti se uita precum la o ciudatenie. M-am obisnuit cu ochii lor - si am vazut ca, uneori, daca amestecul meu e suficient de nereusit cat sa para interesant, sunt privit cu admiratie.

Asa ca se intampla ca in unele dimineti, in care ma trezesc nerecunoscandu-ma pe mine, sa nu imi amintesc motivele pentru care exist. Si in unele din acele dimineti ma recompun cu stangacie, si las jos mantaua care ma acopera cu mandrie, iar toata lumea ma admira.

Mai greu este seara. Seara, vreau, nu vreau, printr-o groaznica alchimie devin ceea ce ar fi trebuit sa fiu de la inceput, bucatile se recompun ele singure. Si atunci imi amintesc cine sunt, de ce exist, si de ce in fiecare dimineata trebuie sa imi amestec diversele bucati din mine, pe care le rup cu buna stiinta (ritual caruia pe moment ii pierd sensul).

Atunci te caut in patul meu si gasesc pe altcineva, de fiecare data altcineva, si plang in sinea mea, pentru ca nu te-am gasit inca, si plang in sinea mea pentru ca pentru toti ceilalti sunt un tablou absurd pe care il admira in fiecare zi, pe care nu il inteleg, si pe care il admira tocmai pentru ca nu il inteleg.

 

Brasov, 16.01.2003, 04:02 AM

In loc de Post Scriptum:
Cand rupi bucati din ceva, niciodata nu vei mai reusi sa refaci lucrul respectiv, pentru ca o parte se pierde... Iar de fiecare data cand rupi si recompui, mai pierzi putin... putin de tot, suficient cat sa nu mai obtii niciodata ce ai avut initial.


Dorin Lazar (Spooky)



 


© Club Romantic 1997-2003, Toate drepturile rezervate