Concursul editiei

Soapte

Casuta cu povesti

Zbor cu fulgi

Povestea anului

Altfel de povesti

Ce-si doresc copiii

Ninsoarea

Craciun fermecat
Poveste de iarna

Craciunul

Traditii

Renul

Iarna

Anul Nou

Penite inedite

Colinde

Scrisori pentru Mosu'

Pe urmele traditiei

Cand a aparut Mos Craciun?

De cand dateaza sarbatoarea Craciunului?

Ce semnificatie are pomul de Craciun?

Cuvantul Craciun se pare ca deriva din creatio care in limba latina inseamna nastere, creatie, zidire. Dar nu este exclus ca originea cuvantului sa fi fost anterioara, provenind dintr-un termen care si “in limba dacilor putea sa fi insemnat tot creatio sau ceva asemanator”, explica Romulus Vulcanescu. Cuvantul Craciun (cu sensul romanesc) este raspandit si la slavii din localitatile limitrofe granitelor etnice romanesti: pentru toti ceilalti slavi numele acestei sarbatori face parte din terminologia crestina. Ungurii au cuvantul Karacson (Karacsony), cu acelasi sens ca la români.

“Mitul arhaic al unui cioban-zeu-mos este transfigurat in mitul unui cioban demonic care refuza sa primeasca pe Fecioara Maria sa nasca in staulul lui. Sotia lui Craciun (Craciuna sau Craciuneasa, in studiul lui Pericle Papahagi) o primeste intr-ascuns si moseste pe Isus, fapta pentru care Craciun ii taie mainile, dar Fecioara Maria i le lipeste la loc. Minunea il converteste pe Craciun la crestinism (inca nedefinit la acea data in Istoria Religiilor). De bucurie ca nevasta lui a scapat de pedeapsa lui necugetata, Craciun aprinde un rug de cioate de brad in curtea lui si joaca hora cu toate slugile sale. Dupa joc imparte Fecioarei Maria daruri pastoresti (lapte, cas, urda, smantana) pentru ea si fiul ei”. De aici, transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant care aduce de ziua nasterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu amintirea darurilor pe care, dupa legenda evaghelica, le aduceau regii-magi in staulul noului Mesia: aur, smirna si tamaie. “Mos Craciun, persoana mitica anterioara crestinismului primitiv in Dacia, transsimbolizeaza in versiune mitologica crestina pe cei trei magi” – in viziunea lui Romulus Vulcanescu. “Craciun, afirma tot el, este o faptura sacra ce simbolizeaza prin excelenta tipul creator, ceea ce romanii numeau tempus factum, in care toate se faceau si se desfaceau. In mitologia geto-daca e posibil sa fi fost reprezentat printr-un stramos ce simboliza echilibrul elementelor in stadiul facerii lor, al inceputului procesului celor necreate si nedate in vileag. Pe pamant marcheaza hierofania timpului sacru in solstitiul de iarna, a capului de an sau rastimpul dintre doi ani. Sensul cuvantului Mos din sintagma Mos Craciun inseamna dupa unii “intemeietor”, “ziditor”, “incepator”.

Vechimea numelui Craciun pastrat pentru Nasterea Domnului a fost folosit, de toti românii din cele mai vechi timpuri, afirmatie dovedita de existenta cuvantului, in variante, in aromâna si megleno-româna.

“Sarbatoarea Craciunului la români, afirma Pr. Augustin Rusu, este la fel de veche ca si vechimea crestinismului lor. Etnogeneza poporului roman a fost simultana cu crestinismul sau”.

Craciunul s-a serbat incepand cu cea de-a doua jumatate a secolului al IV-lea. Se pare ca totusi, crestinii din rasarit, inca de la inceputul secolului al III-lea sarbatoreau Epifania (aratarea Domnului), sarbatoare comuna a nasterii si a botezului sau, in ziua de 6 ianuarie. Sfantul Ioan Gura de Aur arata ca instituirea sarbatorii Craciunului la 25 decembrie s-a facut intai la Roma. In omilia pe care o tinea in Antiohia, la 25 decembrie, cu ocazia praznuirii Craciunului, in anul 386 (data nu este sigura, putand fi un an-doi mai tarziu), el spune ca aceasta sarbatoare se tinea demult in Apus.

De ce 25 decembrie? In aceasta zi paganii celebrau ziua zeului Soare – Natalis Invicti – o data cu solstitiul de iarna. Exegetii moderni sunt de parere ca aceasta a fost sarbatoarea care foarte probabil a determinat alegerea zilei de 25 decembrie pentru fixarea sarbatorii Craciunului – Nasterea Domnului, intrucat Biserica a considerat ca are un adevarat adversar in sarbatoarea nasterii acestui zeu solar, atat de raspandita, la care, de multe ori, participau si crestini, mai ales din cei porveniti din fostii credinciosi ai acestui cult. Ea nu putea sa-i faca sa renunte dintr-odata. Astfel a aparut nevoia sa fixeze in aceasta zi “sarbatoarea Nasterii adevatului Dumnezeu”. Lucru relativ simplu, intrucat atat Vechiul cat si Noul Testament abunda inn metafore solare. Soarele fiind cel mai minunat si stralucit lucru din lumea creata, comparatia cu el era cat se poate de fireasca, asa dupa cum explica Pr. N. Niculescu – Leordeni, pentru a da o idee mai limpede despre puterea si stralucirea Mantuitorului.

Traditia bradului, a coroanei sau a ghirlandei, ca simbol al nepieirii dateaza din antichitate si isi are originea la egipteni, chinezi si evrei. Un cult fusese larg raspandit si printre popoarele pagane din Europa si a ramas, dupa convertirea acestora la crestinims, in ritualurile scandinave ale impodobirii casei si a acareturilor cu crengi verzi de Anul Nou, in credinta ca alunga spiritele rele. De Craciun se mai obisnuia si asezarea unui bradut pentru pasari. Obiceiul a fost preluat si de germani. Cand erau la jumatatea sarbatorilor, ei aduceau un brad de Craciun in fata intrarii in casa sau in casa. Bradul de Craciun, in acceptia moderna, isi are originea in vestul Germaniei. Intr-o inscenare medievala populara despre Adam si Eva aparea un brad in ale carui crengi erau agatate mere (Pomul Vietii), simbolizand Gradina Raiului. In ziua de 24 decembrie, inchinata sarbatorii lui Adam si Eva, germanii tineau in casele lor un Pom al Vietii pe care-l impodobeau cu azimioare (unul din simbolurile eucharistice si semnul crestin al mantuirii), mai tarziu turta dulce si alte dulciuri. Tot ei ridicau in aceeasi incapere si o Piramida a Craciunului, o constructie din lemn, prevazuta cu rafturi, in care se puneau figurine de Craciun decorate cu crengi de brad, lumanari si o stea. La inceputul secolului al XVI-lea, Pomul Vietii si Piramida Craciunului luasera deja forma a ceea ce cunoastem acum ca este bradul de Craciun. Doua secole mai tarziu, obiceiul este raspandit printre germanii protestanti, dar abia in cel urmator devine cu adevarat o traditie germana.
Pe la anul 1800 obiceiul este intalnit in Austria, elvetia, polonia si Olanda. Obiceiul este adus in Anglia de printul Albert, sotul reginei Victoria. In Statele Unite ale Americii obiceul ajunge o data cu emigrantii germani., inca din secolul al XVII-lea. In China si Japonia, bradul de Craciun a fost adus de misionarii americani in secolelel XIX si XX.

Obiceiul impodobirii bradului de Craciun la români e posibil sa fi fost introdus de credinciosii protestanti si catolici la intoarcerea lor din calatoriile pe care le faceau la rude sau pentru negot. Pe la jumatatea secolului trecut erau destui tineri care mergeau sa studieze in Austria, Germania sau Franta. Incantati de obiceiuri necunoscute lor pana atunci, nu este exclus sa fi adus si ei la intoarcerea acasa moda impodobirii bradului de Craciun.

Insa indiferent de ce au spus si vor spune unii sau altii despre originea sa, bradul ramane piesa centrala a Sarbatorilor, despre care se pot istorisi nenumarate legende...

Sursa: Mitologie romana – Romulus Vulcanescu, Lucrarea consacrata sarbatorii Craciunului a Pr. N. Niculescu - Leordeni, aparuta in Glasul Bisericii – Articole si studii.

Livia Popa (heidi)

© Club Romantic 1997-2003, Toate drepturile rezervate