In loc de editorial | Cultural | Reportaj | Cotidian |Redactia & Arhiva

 



Soapte

Casuta cu povesti

Ganduri de martisor

Printre oameni

Despre iubire

Amintire din Bucegi

Primavara mereu

Li se intimpla si altora

Sa rasfoim Playboy
Parcul meu

Scrisoarea despre iubire

Penite inedite

Randuri inchinate mamei

Fotograf sentimental

Prea alb ...

Poveste de primavara

La inceput isi simtise trupul firav strans tare tare in corsetul mugurelui, atingerea primelor raze de soare le simtea dinauntru ca pe un abur de aur inflorit la buzele unei zanisoare in zori de zi. Si se trezi brusc, ca o mirare ivita in ochii unui copil la ceasul cand se leaga somnul de trezire, intinzandu-si nervurile si pierzandu-se printre miile sale de surate. Rasul primaverii inflorea pretutindeni in izbucniri de liliac alb si salcam, purtand rasuflarea dulce,mirosind a miere ademenitoare catre stupii scosi in faneata...

Asa isi incepu dimineata, intre taina viselor purtate in ghioaca de mugure si revarsarea aurie a razelor de soare strecurate printre crengi, la ceasul in care verdele razbatea pretutindeni, umbrele lasate de noapte se topisera de mult iar luna, curioasa ca intotdeauna mai isi pastra la fereastra veghea ochilor insotiti de cearcane argintii stravezii topindu-se si ea in albastrul diminetii....

Fremata a ras si veselie caci vantul o gadila cu degetele lui transparente si o rasucea aducand catre ea glasurile celorlate frunze, eheee, zarva mare!

De abia ce scapa de degetele nazdravanului de vant, cu ochii umeziti de ras in picuri de roua, ca se simti apucata de niste manute. "Hihi, in sfarsit ultima frunza la bunul nostru artar, bine te-ai trezit micuto..." Nu apuca spiridusul sa spuna mai multe ca se auzira strigate si apoi din ce in ce mai tare: Pui de vantttttttttttt, Pui de vantttttt, pe unde esti??? Tropaiau bratele artarului de parca ar fi fost cararui invadate de zeci de marsaluitori, se mai auzeau si icnete isi prinsese careva piciorusul intr-o crapatura din scoarta ori se pornea galceava cu vreo furnica ce robotea pe acolo...

"Valeleuuuuu, vin dupa mine... trebuie sa pornim la cules de rasina...." ochisorii Puiului de vant cautau un loc sa se ascunda, cand coada veveritei inflori colorata langa ei si Pui de vant se ascunse dupa ea... Tropaielile se auzeau din ce in ce mai aproape, frunza zari o armata de papucei cu varfuri ascutite si argintate, si cu mii de culori de parca s-ar fi varsat curcubeul peste piciorusele spiridusilor...

Cat ai clipi, si veverita si spiridusul pe care il chema Pui de vant disparusera din vazul frunzei...si armata de picioruse colorate trecu in mare graba, cu glasuri ba ascutite ba domoale lasand in urma susoteala vantului...

Dojana a zarvei, falfait apropiat de aripi vestea sosirea de oaspeti... zgribulit si obosit un pitigoi poposi si el langa frunza,ochisorii ii clipeau neancetat cu un inceput de miopie... parfumul de verde il inviorase doar aripi ostenite apasau ca o povara pentru batranul nostru pitigoi. Picotea cu ciocul varat sub o aripa cand deodata, se dezlantuira parca toate fiicele vantului, iele nebune purtand strai de colb si de ramuri in fuior catre cer si apoi linistite pentru o clipa lasau sa cada... repezi repezi pasi de ploaie peste varfurile padurii. Ademenisera ploaia cu involburari vinetii purtate de cine stie unde pe cerul pana atunci limpede... si o data cu ea, furasera din secretul cerului un strop de curcubeu...

Mofturoasa ploaia trecuse in pas repezit, precum mai inainte navalisera spiridusii in cautarea lui Pui de vant, cine stie acum prin ce adancituri adapostite sau scorburi isi curatau de colb hainutele acestia, asteptand ca ploaia sa lase zambete de albastru prin sparturile de nori...

De cand cu ploaia Pitigoiul nostru cautase si el adapost sub o frunza si taman sub frunza noastra isi gasi de cuviinta ca ar putea sa sforaie mai lipsit de griji, numai ca doar ce inceta ecoul pasilor ploii ca alti pasi se auzira,ba topaiti ba icniti de parca ar fi purtat botine prea stranse... si cand in visul pitigoilului acesta gasise un bob de grau de toata frumusetea... fu nevoit sa se trezeasca ,frunza fusese ridicata putintel si foiala aceasta facuse ca stropi de ploaie stransi pe frunzele din jur sa se reverse catre capul bietului pitigoi in torent...

Nemultumit si pornit pe harta pitigoiul deschise ciocul a cearta doar ca ochii verzi ai spiridusului il fixau obraznici si mijind a ras ca ciocul ramase deschis fara a mai fi in stare sa scoata nici macar un carait...

Si mirarea fu si mai mare cand manuta lui Pui de vant, caci el se intorsese langa frunza, si alungase somnul de langa pitigoi, se deschise descoperind luciul unui bob de grau... Se ospata politicos si parca inzdravenit dintr-o data isi scutura penele si fara ca macar sa ii multumeasca spiridusului pentru gustare isi lua zborul.

Pui de vant chicoti,mai trebuie sa va spun ceva: nu era deloc un spiridus lenes, chiar daca asta ati crezut cand v-am spus ca se ascunsese sa nu plece la cules de rasina. Avusese un motiv bine intemeiat... de fapt un secret din cauza caruia nu ii insotise pe ceilalti spiridusi. Descoperise intr-o scorbura un pergament tare vechi, si cum fusese un spiridus studios si stia aproape toate limbile pamantului, chiar si pe cele mai vechi, nu ii fu prea greu sa descifreze ceea ce scria...

Poate credeti cumva ca frunza de artar se trezise in acea dimineata ca asa dorise? Ei bine, nu! Ar mai fi ramas ea ascunsa in casuta mugurelui numai ca descantecul spiridusului o scosese de acolo. Pergamentul cu pricina ii dezvaluise cum ca tinutul spiridusilor avea sa fie vizitat de Craiasa Primavara, si cum de toti mugurii ar fi izbucnit pe ramuri in verde sau alb, atunci toti spiridusii ar fi capatat aripi.

Isi tot sucea Pui de vant tichia de pe o parte pe alta, nu prea se lamurea el cum si de ce. Ofta, nu stia daca i-a scapat vreun mugure, eheeee, tare bine i-ar mai fi prins aripile acelea chiar acum! Dar porni asa cum putea el, ba rugand veveritele, ba cate un fluture sa il poarte din copac in copac, ba catarandu-se el. Il cam dureau degetele si picioarele, se asezase un pic trist pe o ramura cand zari pitigoiul care dormea ascuns dupa o frunza. Se apropie tiptil, sari pe spatele pitigoiului...si se trezi printre ierburi. Pitigoiul zbura in jurul lui nemultumit.. Eheee, pai pitigoiul nostru traise pana atunci la curtea regelui Degetel Rosu si acolo toata lumea i se adresa cu Domnia Voastra, iar acum se trezise cu spiridusul acesta care ba ii turna peste pene stropi de ploaie, ba acum... chiar vroia sa il transforme in bividiu. Aaa, nu, asta era prea mult! Tocmai ce se pensionase si spera el la zile linistite, tocmai de aceea parasise agitatia de la Curte, mai ales dupa ce Generalul Motan Haplea il provocase la duel si ii ranise o aripa. De abia ce se vindecase... Insa vazandu-l asa de necajit pe Pui de vant, si amintindu-si cum spiridusul il hranise, se opri din zbor si astepta pana ce spiridusul ii spuse ce il framanta. Dupa ce clipi de cateva ori, pitigoiul il purta de la copac la copac. Il cam dureau aripile, mai ales cea care fusese ranita insa vorbele spiridusului il inveseleau tare, mai ales ca spiridusul ii arata locuri pe care nu le observase pana acum.

Se lasase noaptea, obositi si flamanzi se oprisera la marginea iazului. De acum pitigoiul nici nu mai zarea prea bine pe unde sa zboare, il ghida Pui de vant cu grija sa nu isi loveasca aripile de crengi. Se asezasera chair pe ramura unei salcii si vacarmul broscutelor ajunse pana la ei sub forma unei vesti ingrozitoare. Primavara trecuse chiar in acea zi prin padure. Oftara, mai ramasese doar un coltisor de padure pe care nu il verificasera.

"Pui de vant, e numai vina mea, daca te-as fi ajutat de la inceput..."

"si eu daca nu as fi fost asa rautacios cu tine..." ochisorii lui Pui de vant se umplura pentru prima oara de cand se nascuse el spiridus cu lacrimi. Aripa pitigoiului il cuprinse grijulie: "hai sa dormim Pui de vant...si il mangaie usor pana suspinele spiridusului se topira ... Inainte de a adormi, spiridusul murmura: "chiar daca nu am capatat aripi, sunt fericit ca te-am intalnit, vrei sa fii prietenul meu?"

Noaptea se aseza tacuta aranjandu-si banutii de aur in oglinda iazului, pitigoiul nu putea sa adoarma, veghea ca micul lui prieten sa fie bine invelit. El nu avusese niciodata un prieten. La Curte mereu avea treaba, mereu era pe fuga, mereu trebuia sa vada ce uneltiri mai punea la cale Motanul Haplea, ba de multe ori acesta pornea atacuri dezastruoase asupra tufelor de Degetel Rosu, nimicind mai bine de jumatate din trupa Gradina.

Iar cand fusese ranit... eheee, ce spaima! Noroc cu o zanisoara, il ingrijise si il salvase, insa altcineva nu ii sarise in ajutor! Si se cam saturase de viata aceea de la Curte, privi catre mogaldeata pe care o apara de frig cu aripa lui si... zambi, asa cum doar un pitigoi poate sa zambeasca. Spiridusului nu i se paruse dovada de lasitate faptul ca parasise Curtea si ca nu se lasase omorat de motanul Haplea, si ii spusese ca regele Degetel Rosu avea sa supravietuiasca si fara el, ceea ce stia si pitigoiul de mult dar...

Cu gandurile astea roind aluneca si el in somn...si ce daca spiridusul sau neamul lui nu isi capatasera aripi, ii va ajuta el, ii va purta de colo colo cat timp il vor mai ajuta aripile lui batrane si apoi ...ei bine, si apoi nu mai continua gandul!

Dimineata scutura vioaie frunzele, le cerceta nervurile, trezea buburuzele, zarva il trezi pe pitigoi. Pui de vant... nicaieri... ofta pitigoiul, mai ales cand il zari zburdand printre ramuri; aripi stravezii tesute parca din crampeie de apus il inaltau intr-un zbor mult mai usor si mai gratios decat avusese el vreodata.

Zbura pitigoiul nostru, mai tacut decat ati crede ca poate fi un pitigoi si disparu in desimea padurii. Cand Pui de Vant reveni cu buzunarele doldora de seminte si nu mai zari pitigoiul uita de bucuria aripilor.

L-a cautat timp de multe zile, ba chiar si noaptea ajutat de copilele Lunii, toti spiridusii uitara de stransul de rasina pentru a il cauta pe pitigoi. Intr-o noapte Pui de vant isi ruga maestrul, adica vantul, sa mai cerceteze o data tufisurile acelea de maces. Pitigoiul de abia mai se misca, ii stralucira insa ochisorii cand il revazu pe micul spiridus. De data aceasta bratele spiridusului il cuprinsera si il vegheara intreaga noapte, ba il forta sa inghita si un graunte si o veverita purta intr-un ciof de ghinda stropi de apa tocmai de la iaz...
Pui de vant nu mai adormi, sopti toata noaptea descantece, cerceta toate pergamentele din padure, trebuia sa il salveze pe dragul lui prieten. Nu se stie daca zanele ce locuiau in casutele de Degetel nu au avut cumva vreun amestec, insa se stie ca dupa acea noapte poienita fu invadata de flori de Degetel. Si Pui de vant a fost singurul spiridus ce a ramas fara aripi, insa era vesel si mai ales, avea un prieten tare bun, pe Pitigoi!

Acesta l-a dus chiar pana la Curtea regelui, il zari si pe infricosatorul Motan Haplea, drept e ca spiridusului nostru nu ii paru atat de infricosator insa nu scoase o vorba fata de pitigoi. Si cand acesta il lasa cateva clipe singur, Pui de vant se furisa si il trase de mustati cumplit pe Motan, sa ii fie invatatura de minte. Asa!


Tina (Bulina)


 


© Club Romantic 1997-2004, Toate drepturile rezervate