Soapte
Casuta
cu povesti
Ganduri
de martisor
Printre
oameni
Despre
iubire
Amintire
din Bucegi
Primavara
mereu
Li
se intimpla si altora
Sa
rasfoim Playboy
Parcul
meu
Scrisoarea
despre iubire
Penite
inedite
Randuri
inchinate mamei
Fotograf
sentimental
Prea
alb ...
Parcul meu
Luna parea un banut de aur pe o perna de catifea neagra, iar stelutele parca erau doar niste puncte de reper dupa care luna se ghida in drumul ei spre zori. Un norisor zdrentuit alerga speriat de vantul care vroia si el sa admire luna aceea superba.
Orasul traia... se puteau vedea ochii lui care se deschideau agale cand cineva mai aprindea un bec pe undeva. Lumina curgea in strada incercand in zadar sa cucereasca noaptea senina de primavara, noapte in care luna era singurul stapan peste oras. Un greier ascuns in iarba umplea noaptea cu trilul lui iar in departare se auzeau broscutele care isi incepusera aventurile nocturne.
Mi-am indreptat pasii spre o alee cunoscuta de langa parc, iesind printr-un loc pe care nu il mai folosea nimeni pentru ca nu era semnalizat. Cand am iesit din parc, in nari m-a izbit mirosul florilor de tei salbatec care tocmai infloreau.. As fi recunoscut aleea asta si pe intuneric bezna. Pe aici imi petrecusem multe nopti ca aceasta, nopti in care, copil fiind, ma furisam afara din casa si stateam pana tarziu in teiul meu preferat, privind stelele...
Ma intrebam in vremea aceea oare ce se ascunde dincolo de stele... intrebare care m-a framantat multa vreme. Acum ma plimbam pe aici incercand sa vad lumea mea de copil prin ochii unui adult.
De mic copil mi-a placut sa ma plimb prin natura, sa stau, pur si simplu, ore intregi pe malul lacului din parcul meu si sa privesc salciile plangatoare cum se inclina lenese in apa si tremura toate in bataia vantului.
Asteptam cu nerabdare primavara, topirea zapezii... toata lumea era deprimata de iarna, ajunsesem sa ma satur de frig si de zapada... totul era deja prea gri si nu mai aveam pic de vlaga in mine. Iar cand in sfarsit venea primavara si se incalzea vremea, fugeam in parc si alergam cu ceilalti copii prin poienita, culegand tot felul de flori, de la toporasi la ghiocei... si o gramada de flori pe care nici nu le stiam cum le cheama...
Dar cel mai mult imi placea primavara ca puteam sa merg din nou la pescuit pe lacul din parcul meu. De multe ori mergeam singur, doar ca sa fiu in natura si ma prindea seara pe malul lacului. In fiecare primavara, la sfarsitul lui mai, mergeam la cules de tei. In fiecare an numaram zilele pana cand inflorea teiul ca sa pot sa ma catar iar in el. Luam cu mine un saculet sau o punga si ma urcam ca o maimuta. Nu plecam niciodata acasa fara sa umplu saculetul. Mama era asa de mandra de mine... In fiecare primavara aveam casa plina de tei. Noaptea, mirosul teiului pus la uscat te invaluia intr-o placuta imbratisare, si adormeam zambind, gandindu-ma ca a doua zi voi merge iar in parcul meu, sau ma voi balacii in locul meu preferat.
O alta parte a primaverii care imi placea era cand inflorea liliacul. Era de toate culorile: albastru deschis, albastru inchis, mov, si cel mai frumos, liliacul alb. Era un liliac alb in parc pe care nu il stiau multi, iar seara, dupa ce pleca lumea, ma strecuram cu tata in parc si faceam cel mai frumos buchet de liliac, avand grija sa punem in el toate culorile. Cand ne vedea mama, se bucura ca un copil caruia ii daruiesti o ciocolata.
Dar nu numai florile faceau primaverile mele atat de placute. Cand se topea zapada simteai ca natura renaste, si o parte din mine parea sa revina la viata. Copacii inverzeau, auzeam din nou triluri de pasarele, lumea care venea in parc era mai fericita... parca se intorsese viata in parcul meu preferat.
Kroz
© Club Romantic 1997-2004, Toate
drepturile rezervate