Editorial | Cultural | Reportaj | Cotidian | Club Romantic | Divertisment | Redactia & Arhiva

 



Soapte

Casuta cu povesti

Aventurile unui arici

Pentru cei mari...

Punct si de la capat

Enciclopedia focului

Legende

Penite inedite

De toamna...

Aventurile ariciului Somnorici

1.

 

Dis de dimineata totul era atat de linistit… Cocosii inca picoteau lenevind in acea dimineata de toamna calda. Ultimele umbre ale noptii se furisau printe tulpinile florilor din gradina. Cate un copac mai melancolic lasa sa cada cate o frunza pala.

De i-ai fi urmarit zborul ai fi chemat vantul in ajutor sa o poarte in aer si sa o rasuceasca pe toate partile. Doar ca vantul dormea si el ascuns printr-o grota si frunzele picara cu zgomot: pleosc! Niste ochisori rotunzi se deschisera brusc. Tiiii, dar bine mai dormeam! Buna dimineata cumatra frunza, spuse ariciul cand dadu cu ochii de aceea care ii deranjase somnul. Doar ca frunza, imbufnata ca nu mai ramasese acolo sus de unde putea vedea tot, nu ii raspunse si se amesteca printre celelalte surate ale ei sa le impartaseasca ultimele noutati. Ariciul care fireste ca are si un nume - Ariciul Somnoriciu - se cufunda din nou in somn, fara sa mai auda cracnelile cocosilor si foiala din ograda alaturata. Se trezi alungat de o rapaiala de ploaie si intra nemultumit in casuta lui - intre radacini vantul adusese o data un bustean mititel scobit inauntru, avea si ferestre, iar covorul din muschi uscat il admenea sa doarma din nou. Din cand in cand cate un fluture se mai oprea la fereastra atras de tufele de flori colorate ce cresteau de jur imprejurul buturugii si zarindu-l atat de somnoros il strigau la joaca.

Asa si in ziua aceea... Ploaia il facuse sa intre grabit in casuta dar lasase ferestrele fara a trage perdelutele din petale de muscate. Aerul plin de miresme intra in fiecare ungher si il purta cu visul pana cine stie in ce ungher fermecat. Ploaia incetase de o ceva vreme cand se trezi. Iesi cu ochisorii inca inchisi, intinzandu-se. Doar ca dadu peste un melc. Speriat, acesta intrase fuguta in cochilie si doar cu antenele cerceta curios peste ce dihanie daduse. Tiiii, ca plina de tepi era! O sa isi ceara scuze tufei de trandafiri, caci o numise cea mai tepoasa creatura din gradina dar uite! Ca daduse peste alta! Cum ochii ariciului clipeau nedumeriti melcul prinse curaj si incepu sa iasa din casuta lui iar Somnoriciu isi pusese intre timp ochelarii pe care ii lua mereu dupa el. Se pare ca era cam miop. Dupa ce isi dadura binete si se prezentara unul altuia, se adapostira sub o frunza de brusture. Ariciul il servi pe melc cu stropi de ploaie stransi in cupe de clopotei si cu zmeura pastrata de acu ceva timp. Privira curcubeul cum devenea tot mai transparent si Zana Ploii le facu cu mana, fugind cu talpile-i goale pe scarile ascunse dupa curcubeu. Suflarea ei atinse crengile copacilor si o ultima ploaie, amestecata cu frunze si miros de pere coapte, de gutui, mangaie natura...

 

2.

 

Ati crede poate ca ariciul Somnoriciu si-a petrecut tare mult timp in casuta cu burtica pe covorul de muschi, sforaind usurel si visand la zmeura. Eheee, nu v-ati inselat prea mult!

Doar ca vara isi despletea cozile bogate de culoarea chilimbarului in flori de tei, isi dezvelea obrajii imbujorati printre frunzele ciresilor si cand noaptea se lasa albastra si cuminte peste toate acoperisurile, inclusiv cele ale spiridusilor, batea la fereastra ariciului rugandu-l sa ii tina de urat. Il ademenea purtand aroma de zmeura si gadilandu-l pana cand ochisorii i se deschideau. Isi scotea boticul pe fereastra adulmecand aerul cald al noptii si asculta pasarile sporovaind. "Eee, ia te uita si la dansele! Niciodata nu au somn..." Mai casca si isi intindea tepii scuturandu-i de frunzele din culcus si pornea printre rasadurile de legume.

Mai mereu purta cu el o frunza de artar. Eheee, ii lipsea tovarasia melcului din diminetile ploioase, cum melcul plecase la unul din verii lui mai indepartati, tocmai dincolo de iaz isi scriau ca doi prieteni buni ce erau pe frunze de artar despre toate cate se mai intamplasera pe acolo. Trebuia sa ajunga tocmai in varful dealului, acolo Vantul Postasul aduna toata corespondenta si o purta in cele patru zari, asa ca porni la drum. Iesea din gradina printr-o spartura a ulucilor si cum se face ca mereu dadea in locul acela de Licuriciul Pliciu, care era cam umblaret din fire. Nu statea locului o clipa! Noroc cu lampionul micut pe care i-l daruise zana Vara si in felul acesta putea sa colinde si noaptea, oriunde ar fi dorit. Se spune ca nici de apele iazului nu ii era teama. Calatorise o noapte intreaga pe o frunza de salcie cand inflorisera nuferii. Gurile mai rautacioase spuneau ca in nuferi locuia o zana mititica pe care licuriciul o indragea tare... Eheeeee, dar cine poate stii…

Si in noaptea aceea parca licuriciul Pliciu il astepta pe Somnoriciu la locul obisnuit. Mirosea a trifoi si a fan cosit. Cerul isi lumina cararuile cu mii de lampadare, luna mai aprindea cate un opait de colo colo si ochisorii ariciului sclipeau asemeni lor. Se gandea ca ar trebui sa ii scrie despre asta si melcului, si despre licurciul Pliciu. Era convins ca vor fi prieteni cu totii. Cum mergea asa cu pasi maruntei repejor, repejor, dar cu ochii la stele, isi prinse piciorusul intr-un vrej de dovleac aparut cine stie de unde in plin camp. Si doar ce simtii niste usturimi teribile la nasuc. Cazuse tocmai intr-o tufa de urzici, ce sforaia invelita in paturica tepoasa... Nici macar nu se sinchisira urzicile cand ariciul ateriza peste ele, ci isi continuara somnul mai departe, tragand mai bine patura tepoasa peste nasucurile verzi. Se ridica anevoie, cand ochisorii, inca nedezmeticiti dadura peste o umbra cumplita, uriasa... Inchise ochii strans, strans si se zburli tot. Vaiiiii! Poate ca dihania il inghitise pe Pliciu si ingrijorarea ii fu mai puternica decat teama si cand privi mai bine... Tiiiii, dihania era de fapt o capita de fan. Norii lunecau usor pe cer, invaluind luna in abur de argint sau poate o zana sufla pufi de papadie catre luna sa o inveseleasca, cand se auzi strigat. Pliciu aparu rasufland cam greu. Fusese hatttt, departe sa vada daca s-a copt zmeura. Stia el cea mai frumoasa tufa cu cele mai dulci si mai zemoase fructe si tare vroia sa ii faca o bucurie Somnoriciului. Chicotind asculta patania ariciului si pornira amandoi de data asta, pas la pas. Doar Somnoriciu isi mai freca cu labutele din cand in cand nasucul. Se gandea sa ii daruiasca cumetrei Urzica alta patura. Una cum avea el din ierburi uscate si muschi, dar Licuriciul il sfatui sa nu o deranjeze pe Urzica prea mult, caci auzise el cum aceasta alunga pe oricine incerca sa se apropie de ea...

Cu pasi marunti ajunsera in varful dealului, tocmai la timp caci vantul isi pregatise sacul si era gata sa o ia la goana, cand il oprira strigatele ariciului si ale licuriciului. Lua frunza de artar din zbor si razand le sopti sa se grabeasca daca vor sa ajunga mai repede la tufa de zmeura, caci si ursul Haplea o pornise tot acolo si cum il cunosteau cu totii ca nu prea lasa nimic in urma... Vedeti bine ca vantul stia toate secretele, chiar si de surpriza pe care vroia licuriciul sa i-o faca Somnoriciului…

Si asa cum si spusese, cand ajunsera la tufa, mormaieli nu tocmai gratioase se facura auzite, asa ca se indepartara usor cam lihniti de foame dupa atatea peripetii.
Draga Pliciule, ce ar fi sa vii sa ma vizitezi, incepu sa spuna Somnoriciul cu gandul la zmeura din camaruta si la ceaiul din flori de iasomie, cand vantul, pesemne era cam uituc, se intoarse si lasa sa cada la picioarele ariciului o foaie de artar. Ce credeti?!? Uitase sa ii dea tocmai scrisoarea bunului lui prieten, melcul. Ariciul Somnoriciu incepu sa topaie vesel nevoie mare... Melcul il chema in vizita, ii pregatise chiar si o buturuga ajutat de masterul Castor... si zmeura... spunea melcul, era din belsug. Chiar asa se si numea straduta pe care locuia: strada Zmeurisului.

Pliciu incepuse a se departa cu pasi tarsaiti... Se intristase si ofta gandindu-se ca pana sa ajunga el la zmeura, o mancase Haplea. Eheee, si cu Haplea nu era de glumit! Ii stiau cu totii de frica, desi auzise el un zvon cum ca nu ar fi chiar asa de fioros. Darul lui pentru Somnorici disparuse de acum. Ce ii mai ramanea de facut?

Somnoriciu mai citi o data scrisoarea si cand privi in jur... ia-l pe Pliciu de unde nu-i. Tiiiii! Si fuga, fuga o porni in cautarea lui. Se gandi ca o fi totusi la tufa cu zmeura sa vada de a mai ramas ceva. Cand ajunse acolo ce credeti?! Haplea tocmai se odihnea. Ce auzisera ei mormaieli erau de fapt incercari de ale lui Haplea de a canta serenade lunii. Cand Haplea dadu cu ochii de arici, se opri din cantat. Ochii il urmarira curiosi, doar ca Somnoriciu nici nu il baga in seama. El il striga in continuare pe Pliciu licuriciu.

Licuriciul tresari auzindu-se strigat si porni in goana, in salturi mari inviorat brusc, si el nemaiuitandu-se in jur si nimeri chiar pe nasul lui Haplea. Ati fi zis ca Haplea o sa il zboare cat colo cu labele lui uriase pe bietul licurici, doar ca acesta il puse usurel langa arici, care incremenise si care dintr-o suflare ii sopti: "vii cu mine, nu-i asa?"

Haplea se intoarse cu spatele cautand ceva langa tufis. Rase gros si scotand la iveala o frunza uriasa de brusture ii invita pe cei doi sa ia o gustare cu el. Ariciului nu ii venea sa creada cat de multe zmeure pot fi ascunse intr-o frunza de brusture, dar inghiti lacom dandu-i un cot licuriciului si indemnandu-l sa manance si el. Ursul ii descusu ce si cum. Afla de invitatia melcului. Casuta melcului era dincolo de iaz, dar ursul stia o scurtatura. Aveau de traversat doar un parau, asa ca ii pofti pe spinarea lui si o pornira la drum. Cat inca luna se plimba alene cu lampadarul printre copilitele sale adormite printre stele....

Dar aceasta este cu totul o alta poveste, pe care va poftesc sa o aflati ascunsa printre foi de brusture sau purtata de carabusii de mai din gradina in gradina pana in paginile cartii cu povesti.

 

3.

 

Negura isi tarsaia pasii printre dealuri somnoroasa. Stelele paleau si ele si cascau a somn dupa ce slujisera ca faclii noptii. Din cand in cand troznete de crengi tradau pasul apasat si lent al unui urs. Spiridusii ce isi pregateau uneltele pentru strans de roua in zori, faceau ochisorii mari la vederea neobisnuitului grup caci chiar despre Haplea era vorba. Si vezi bine ca el, ca un urs cumsecade ce se afla, poftise pe spinarea lui pe ariciul Somnoriciu si pe Pliciu si acestia adormisera leganati de mersul molcom al lui Haplea si amuzandu-se cum de cerul se strecura ba mai repede ba mai incet printre genele lor somnoroase...

Se trezeau toate la viata. Mugete inabusite dinspre grajduri, marait de catei, un cantat de cocos razlet si apoi din ce in ce mai multa zarva de prin toate colturile... Haplea traversase paraul atat de usor ca nici Somnoriciu nici Pliciu nu deschisesera vreun ochisor, doar acum cand leganatul incetase si se simtea miros de fum, narile ariciului tremurara usor. Cand sa isi ridice mai bine nasucul in aer se trezi ca se rostogoleste si norocul lui ca ateriza cu burtica pe un somoiog de paie. Isi pipaia cucuiul dar uita degraba de el la gandul ca in curand isi va revedea prietenul.
Haplea se oprise si el adulmecand aerul. Se apropiase de sat si mormaia ganditor. Se lumina si contururile caselor apareau printre copacii de la marginea padurii. Iaca, eu pana aici v-am adus. De acu’ va descurcati voi, le spuse el celor doi si nici nu mai astepta un raspuns ca nasul lui simtise iara miros de zmeura si mormaind disparu printre tufisuri.

Somnoriciu si Pliciu pornira la drum, doar ca atat se minunau de cele ce vedeau in drumul lor, ca pierdura cararuia si se trezira intr-o zona mai intunecata a padurii. Tiiiiii, dar ce s-o fi auzit? Parca in aer se zbateau mii de aripi de fluturi si un suspin lung plutea ca un cantec trist. Cei doi se ascunsera dupa o radacina si ce le fu dat sa vada? O plasa fina in care aripi cu mii de culori ale fluturilor stateau prizoniere. De departe panza parea un imens camp de flori, dar cu cat te apropiai mai tare puteai vedea corzi subtiri stranse in jurul tulpinelor. Si se auzira dintr-o data pasi. O zana isi facuse aparitia… Dar ce zana sa fi fost aceea? Avea chipul straveziu si cenusiu si venea langa panza intinsa sa stranga in poala culorile si pulberea de pe aripile fluturilor. Ii elibera apoi, dar acestia tristi, fara zbor si fara stralucire se ascundeau printre ierburi sau crapaturi de copac ca si cum ar fi disparut brusc.

"Asaaaa, de acum mai trebuie sa strang inca o cupa de pulbere si o sa imi pot picta cel mai de seama vestmant din cate or sa fie la marele bal..." Urechile ariciului se ciulira dintr-o data, pana si Pliciu de obicei vorbaret tacea acum intristat sa vada atatia fluturi ce nu mai puteau sa zboare. Nu putea sa creada ca o zana a padurii putea sa fie atat de cruda. Trebuiau sa ceara sfat melcului, el trebuia sa stie mai multe dar nu se puteau dezlipi de langa radacina. Privirile lor urmareau cum mainile subtiri ale zanei teseau cu repeziciune un vestmant si cum inmuia degetele in cupele cu pulbere si colora cu finete fiecare particica.

Dar in timpul asta, vantul se pare ca se strecurase prin padure si aducea multe vesti. Urechile ciulite ale Somnoriciului prinsera o grozavie. Se pare ca melcul fusese prins. De catre cine, cum? Asta nu putura sa mai afle ca vantul deja trecuse lasand in urma doar infiorarea tufisurilor. O pornira la goana uitand de zana si de fluturi. Cum sa dea de bietul melc? Cum sa il scape? Alti pasi... De data aceasta altfel se auzeau si o voce sprintara parca inganand un cantec. Cand colo ce credeti? Catre marginea padurii se apropia o batrana Se mai oprea din loc in loc si aduna de prin ierburi cine stie ce in poala. Ariciul se ascunse si mai bine intr-o tufa si cand picioarele batranei trecura pe langa el paru ca mai aude ceva. Dar nici nu se dumiri bine ce se intampla, ca simti rasuflarea lui Haplea langa el. Haplea se intalnise cu vantul si auzind ce se intamplase cu melcul, pornise in cautarea ariciului sa ii dea o mana de ajutor. Acum ii facu semn sa taca si ii sopti ceva. De va vine sau nu sa credeti, melcul se afla taman in poala batranicii, alaturi de multi altii si grozavie si mai mare! Aveau sa fie azvarliti in apa clocotita! Ce era de facut? Tot framantandu-se asa, licuriciului ii veni o idée. Ce ar fi daca ar vorbi cu zana? Poate de ei o vor ajuta, o sa ii ajute si ea pe ei si nici nu isi incheiara bine gandul ca zana aparu langa ei Licuriciul ii sopti ceva si zana si incuviinta. Rosti o vraja asupra ursului si a licuriciului si Somnoriciului, in asa fel incat sa nu fie simtiti de cainii sau oamenii din sat pentru cateva momente, si o pornira pe urmele batranei sa vada unde o sa il duca pe bietul melc. Ajunsera cu totii intr-o curte si inima li se facu cat un purice cand vazura cazanul clocotind pe foc, scotand aburi mai ceva ca un balaur. Se auzi o voce subtirica si chipul ciufulit al unui baietel aparu la un geam apoi pasii mici lipaind cu talpi goale pe scari si venind in fuga catre bunica sa vada ce poarta in poala.

Speriat, se dadu inapoi: "Apoi bunicutaaaa, ce vei vrea sa faci cu melcii? .Auzind si el ce vroia bunica sa faca, o ruga sa ii dea lui sortul ca are el grija. si inhatandu-l degraba o lua la goana cu melci cu tot. Vraja zanei pesemne devenea tot mai slaba, caci cainii incepura sa maraie si toate vietatile din curte sa cotcodaceasca si sa faca atata zarva ca bunica uita si de melci, si de nepot si porni curioasa sa vada nu cumva cumatra vulpe o fi dat iama iara pe la closca ei cea grasa?

Ursul ii salta pe arici si licurici in spinare si o porni la goana dupa baietel. Cand colo, piciorusele acestuia intrasera in parau. Se opri doar la marginea padurii unde revarsa pe iarba toti melcii. Cand dadu sa se intoarca incremeni, caci chiar in spatele sau statea o namila de urs. Da, caci vraja zanei se rupsese o data ajunsi in padure. Doar ca Haplea, caci binenteles ca el era... nici prin gand nu ii trecea sa mormaie infricosator. Impinse cu botul sortul si mormaind il indemna pe copil sa il urmeze. Poate ca zana mai facuse o alta vraja, la urma urmei nu era o zana chiar asa rea, doar ca se pare ca regina matraguina ii cam luase mintile cu acel bal si o vrajise in asa fel incat zana cauta prin orice mijloace sa aiba straiul cel mai de prêt. Si cum spuneam, credem noi ca zana facuse o alta vraja, de data asta asupra baiatului, caci acesta ridica sortul bunicii cu grija sa nu mai aiba ascuns in vre-o cuta un melc aiurit si il urma pe urs fara sa ii fie teama. Ghiciti oare unde l-a dus ursul? Sau cine a avut cea mai stralucitoare rochie in noaptea balului, facuta din mii de licurici?

Cred ca ati ghicit... Baietelul se intoarse acasa cu o poala plina de zmeura si cea mai buna dulceata o facu bunica lui care de atunci nu a mai cules niciodata melci.
Iar prietenii nostrii au ajuns din nou la casuta ariciului unde au baut ceai din cupele de margaritar.

Tina (Bulina)
(N.R.: Desenele apartin autoarei)


 


© Club Romantic 1997-2003, Toate drepturile rezervate