Intoleranta si lipsa solidaritatii
Se pare ca ideea de egalitate s-a infipt adanc in subconstientul colectiv al romanilor. Le este mai comod sa uite ca, in privinta fiintelor umane, aceasta este practic inexistenta, din cauze pur naturale.
Foarte putini gandesc ca ea inseamna, de fapt, egalitatea sanselor. Prin urmare, “circa o treime din populatie ar exclude si pedepsi diversitatea, iar majoritatea arata o formã sau alta de intolerantã”. Majoritatea! Un sondaj realizat de IPP/Gallup aratã “o antipatie de proportii fatã de valorile individualismului, ale umanismului liberal si ale diversitãtii”. Romanii nu-s interesati de drepturile omului si ca urmare, prefera sa traiasca in frica. Considera ca odraslele trebuie sa invete mai intai frica si respectul, nici pe departe ca le-ar fi mai bine daca ar invata sa faca alegeri in deplina cunostinta de cauza, daca ar sti macar sa caute drumul spre fericire.
Nu va ganditi ca sondajul nu este relevant. El a fost realizat de o societate cu vechime in domeniu, pe baza unui esantion reprezentativ pentru populatia Romaniei, care a inclus toate categoriile de varsta, sex, mediu social, nivel de trai, etnie, etc. intr-o masura proportionala cu procentele la nivel de tara.
Am ascultat o emisiune radio, in care le-au fost aduse la cunostinta ascultatorilor rezultatele sondajului. Surpriza totala, din nou! Oamenii preferau sa nege veridicitatea rezultatelor, afirmand ca suntem cel mai tolerant popor din lume. Se spune ca o problema constientizata este pe jumatate rezolvata. Deci noi ne aflam pe undeva sub scala, daca nici macar nu ne cunoastem indeajuns incat sa stim cam ce-ar trebui remediat la propriile persoane.
Romanii n-ar vrea sa aiba la locul de munca sau printre prieteni o persoana homosexuala sau de alta etnie. Grav! Oare se gandesc ca musca? Ma depaseste preocuparea oamenilor in privinta a ceea face vecinul in casa lui. Va amintiti parabola cu canapeaua? “Ce fac un roman si un neamt cand li se rupe o canapea? Romanul sta pe ea in continuare, se plange ca s-a stricat si incearca sa vada daca nu cumva se poate simti mai bine daca se va strica si a vecinului. In timpul asta, neamtul se ridica de pe canapea si pune mana sa o repare.” Elocvent?
Ascultatorii
emisiunii de radio la care ma refeream mai inainte, considerau ca suntem
toleranti pentru ca de-a lungul timpului am suportat diverse abuzuri
ale autoritatilor mai sus sau mai jos puse. Impresia asta ma duce cu gandul
la lipsa solidaritatii. Iata un mic exemplu, relatat de o cunostinta, un
caz dintre multe altele: la o sectie dintr-un spital bucurestean, nu a
fost platit
curentul electric un an de zile si in momentul in care au venit penalitatile,
acestea au fost imputate salariatilor (desi nu aveau nici o vina ca nu
fusese platita factura). Unii au incercat sa nu platesca, dar li s-a
facut frica,
vazand ca altii platesc. Aceia putini care au incercat sa reziste puteau
fi concediati, dar altfel ar fi stat lucrurile daca ar fi refuzat toti
plata, ar fi batut la ochi sa fie concediati absolut toti si cred ca
i-ar fi fost
teama conducerii sa faca asta. Se pare, insa, ca teama este mai molipsitoare
decat curajul.
De unde sentimentul asta de neputinta sau lipsa de control asupra propriei
vieti? Auzeam pe cineva absolut indiferent la incalcarile drepturilor omului,
spunand ca “daca ar avea o sabie ninja, i-ar taia pe toti homosexualii”,
insa, practic, nu putea sa spune ce prejudiciu ii creeaza o persoana homosexuala.
Poate ca va intrebati ce legatura au toate astea cu clubul. Ei bine, am vazut printre membrii clubului persoane ca considerau dreptul la opinie drept un moft, dupa sistemul ‘cine nu-i ca mine, sa dispara’. S-or fi gandit ca practic, deocamdata, este imposibil sa fim identici pana in cele mai mici detalii? Cum poate deveni invizibil farmecul diversitatii?
Cris Frasineanu
© Club Romantic 1997-2003, Toate
drepturile rezervate