Soapte

Casuta cu povesti

Aventurile unui arici

Pentru cei mari...

Punct si de la capat

Enciclopedia focului

Legende

Penite inedite

De toamna...

Mariuca

Batranul mar o stia pe Mariuca de cand era cat vlastarul de langa radacina lui si ii indragea rasul vesel si luminitele din ochisori ce ii aminteau de licuricii adapostiti printre frunzele sale in noptile de vara; rase acum cu freamat lung de frunze intinzandu-si bratele pline de flori albe si zumzet de albine catre fereastra deschisa.

Se bucura de ziua insorita si mai ales ca o va vedea pe fetita cu coditele mereu in dezordine si imbujorata. Hehe, radea iar in sinea lui marul... O sa roage vantul sa ii aduca o petala pe nasuc. Numai ca in dupa amaiza asta, fetita statea aplecata asupra foii de desen. Parul ii cazuse pe ochisori. Marul isi freamaata frunzele - era un joc vechi pe care il jucau impreuna; marul isi misca ramurile si frunzele, lasand razele de soare sa deseneze si sa ii impodobeasca chipul cu imagini fugare, pete de lumina ce se fugareau apoi pe masa, pe carti, creioane, foi, si asa feita incerca sa le prinda... Uneori cu creioanele colorate... erau foi pline de flori si fluturi. Ba un iaz fermecat lua asa nastere, ba un colt de cer... Ba vantul printre tulpinile florilor involburandu-le crinolinele.

Fetita se catara pe pervazu. De la nasterea Mariucai, marul isi intinsese unul din brate chiar sub camera ei... Cu fiecare an ce creste Mariuca, pe atat se facea si marul mai puternic. Uneori, in noptile de primavera, parea un bunic cu plete albe purtandu-si in brate nepotica. Mariuca avea un obicei. De pe pervazul ferestrei cobora pe ram si adauga pe scoarta copacului culori vesele; ii soptea fericita: “Vezi? Ai acum cel mai frumos pandativ pentru balul florilor din noaptea asta, chiar mai frumos decat al tufei de trandafiri! Hihi! Or sa fie iara atat de necajiti cochetii ca or sa isi deschida toate florile pentru a se lua la intrecere cu tine, dragul meu prieten...
Insa in dupa amiaza aceasta, Mariuca ramasese aplecata asupra foii... Nici nu il mai salutase pe batranul prieten. Creionul, bietul de el, era ros... Buclele castanii ce ii cadeau pe nasuc nu si le mai sufla ca aladata. Marul vazu toate astea si se intrista. Oare de ce era necajita mica lui prietena? Frunzele incepura sa-i tremure, alcatuiau o muzica asa de lina... ca Mariuca isi ridica ochii si fugi la fereastra, lipindu-si fruntea de scoarta copacului. Un oarecare care ar fi trecut pe straduta ingusta si si-ar fi aruncat privirea catre casa inconjurata de verdeata si ar fi zarit fetita catarata pe o creanga si leganandu-si piciorusele, ar fi crezut ca vantul a purtat catre capul fetitei o creanga plina cu flori ca intr-o managaiere plina de tandrete, doar ca vantul nici macar nu adia...

Mariuca isi luase cu ea foile, la ora de desen la scoala li se spusese sa deseneze fiecare cate o floare. Una singura... Gandurile Mariucai ratacisera inapoi in gradina mamucai, se invartise printre flori. Trecuse parca ora si ea nu pusese pe foaie nici o pata de culoare macar. De parca ar fi neindreptatit celelalte flori daca ar fi ales doar una. Parca lipsea totusi ceva si tot stand asa incruntata, iata ca ii incepu creionul sa se legene dintr-o parte in alta.

Cu uimire Mariuca descoperi o mogaldeata cu ochisorii ca doua neghinite, razand si topaind pe creionul ei. Vazand ca i-a atras atentia, mogaldeata duse un deget la gura facandu-i semn sa nu scoata o vorba, ca si cum s-ar fi temut sa nu fie doborata de pe creion de respiratia ei, si rotindu-se repede, repede disparu, lasa sa cada pe foaia de hartie o samanta mica, mica... Marul isi continua cantecul, indemnand-o sa ia samanta si cand o lua in palma era calda, ca si cum ar fi fost tinuta pana atunci intr-o raza de soare... Mariuca puse mica samanta in vasul de lut ars daruit de bunicuta, sufland usor asupra ei si zambind... Si asa trecu ziua. Noaptea imbraca oraselul in tonuri de liliachiu iar felinarele ce se aprindeau pe rand, purtau catre cer mesaje de bun gasit suratelor stele. Micul rau ce strabatea orasul parca se umpluse de licurici purtati cu fosnet de val si veselie catre maluri. De acum Mariuca dormea. Maicuta ei intrase ca in fiecare seara sa stinga lumina si sa ii ia cartea din brate, sarutul usor pe crestet si paturica o inveleau in lumea viselor; dar iata ca nici macar nu iesi bine din camera ca fereastra se deschise iarasi usor, perdelele se umflau si chicoteau gadilate de vantul nastrusnic.

Mariuca isi misca nasucul si facu ochii mari. Eee! Pe nasucul ei statea mogaldeata, o privea cu nerabdare si ii apasa varful nasucului. Hai, hai ca balul a inceput! Ochii Mariucai se marira si mai mult cand mogaldeata sari de pe nasuc direct pe covor facand piruete in aer si rotindu-se apoi din ce in ce ma repede. Nici nu apuca sa ii sopteasca „nu pleca” dar de data aceasta mogaldeata nu disparu ci lasa in locul ei o fetita imbracata in rochita alba stralucitoare ce parea o floare de cires. Razand aceasta o trase dupa ea pe Mariuca, fugi si sari peste pervaz in bratele primitoare ale ciresului si apoi jos... Mariuca ramasese inca la fereastra. Din vasul de lut ars rasarise delicat un mac rosu... „Floarea mea minunata” sopti Mariuca si aplecandu-se saruta corola stralucitoare apoi fugi sa prinda din urma fetita.

Nu stia ca stand asa langa vasul cu mac parea si ea o floare de mac. Camasuta i se transformase intr-o rochita rosie, stralucitoare. Ajungand in gradina toate ii parura dintr-o data asa de mari. Auzi langa ea un pocnet si isi facu aparitia o libelula cu aripi asa diafane, inspicate cu fir de argint, doar ca parea un cal din povestile ei. Radeau incantate amandoua fetitele. Mariuca se urca si ea pe spatele libelulei si asa au fost purtate deasupra florilor. In gradina, zarva era in toi. Licuricii isi purtau cu mandrie lampadarele, greierii isi aranjau fracurile si isi acordau viorile, broscutele isi dregeau vocile iar furnicutele ce mai ospat pregateau! Florile isi puneau ultimele podoabe grabite iar luna, ca de obicei intarzaiata, torcea de zor raze de luna sa presare apoi cu puf argintiu onorata adunare; liliacul suspina nerabdator sa isi scoata primele odrasle muguri in lume. Salcamul de la poarta isi umpluse bratele cu dantele albe, adunate din toate colturile anului. Branduse alaturi de tufanele si de floarea soarelui, care facuse o exceptie si purta o palarie cu lumina dar se prezentase si ea la bal; nu mai era doar primavara, ci si vara si toamna...chiar si flori de gheata stateau retrase langa iaz.

Tot rotindu-se, libelula le lasa pe fetite iarasi pe crengile batranului mar. Privind cu atentie spre fetita imbracata in alb si apoi la florile marului, Mariuca intelese, surase si saruta obrajii fetitei si scoarta marului. Aceasta ii facu cu ochiul si se roti iarasi repede, repede, redevenind mogaldeata de mai inainte si apoi disparu printre zecile de flori parfumate.

Mariuca se trezi iarasi in pat. Razele ce patrundeau in camera nu mai erau raze de luna, ci soarele ce isi intindea bratele somnoros si el. Repezindu-se la fereastra sa ii dea binete marului, zari iarasi floarea de mac ce parca avea chipul unei fetite, sfioase si imbujorate. Mariuca o lua in brate si cobora cu ea in gradina, asezand-o printre celelalte, acolo unde ii era locul, printre suratele ei si zambind se intoarse in camaruta, purtand in par sarutarile ciresului ca niste petale mici si albe, si luand foaia incepu sa deseneze floarea din visul ei...

Tina (Bulina)
(N.R.: Desenele apartin autoarei)

© Club Romantic 1997-2003, Toate drepturile rezervate