![]() |
|||
Editorial | Cultural | Reportaj | Cotidian | Club Romantic | Divertisment | Redactia & Arhiva | |||
|
Mariuca Batranul mar o stia pe Mariuca de cand era cat vlastarul de langa radacina lui si ii indragea rasul vesel si luminitele din ochisori ce ii aminteau de licuricii adapostiti printre frunzele sale in noptile de vara; rase acum cu freamat lung de frunze intinzandu-si bratele pline de flori albe si zumzet de albine catre fereastra deschisa.
Fetita
se catara pe pervazu. De la nasterea Mariucai, marul isi intinsese unul
din brate chiar sub camera ei... Cu fiecare an ce creste Mariuca,
pe atat se facea si marul mai puternic. Uneori, in noptile de primavera,
parea un bunic cu plete albe purtandu-si in brate nepotica. Mariuca avea
un obicei. De pe pervazul ferestrei cobora pe ram si adauga pe scoarta
copacului culori vesele; ii soptea fericita: “Vezi? Ai acum cel
mai frumos pandativ pentru balul florilor din noaptea asta, chiar mai
frumos decat al tufei de trandafiri! Hihi! Or sa fie iara atat de necajiti
cochetii ca or sa isi deschida toate florile pentru a se lua la intrecere
cu tine, dragul meu prieten... Mariuca isi luase cu ea foile, la ora de desen la scoala
li se spusese sa deseneze fiecare cate o floare. Una singura... Gandurile
Mariucai
ratacisera inapoi in gradina mamucai, se invartise printre flori. Trecuse
parca ora si ea nu pusese pe foaie nici o pata de culoare macar. De parca
ar fi neindreptatit celelalte flori daca ar fi ales doar una. Parca lipsea
totusi ceva si tot stand asa incruntata, iata ca ii incepu creionul sa
se legene dintr-o parte in alta. Cu uimire Mariuca descoperi o mogaldeata cu ochisorii ca doua neghinite, razand si topaind pe creionul ei. Vazand ca i-a atras atentia, mogaldeata duse un deget la gura facandu-i semn sa nu scoata o vorba, ca si cum s-ar fi temut sa nu fie doborata de pe creion de respiratia ei, si rotindu-se repede, repede disparu, lasa sa cada pe foaia de hartie o samanta mica, mica... Marul isi continua cantecul, indemnand-o sa ia samanta si cand o lua in palma era calda, ca si cum ar fi fost tinuta pana atunci intr-o raza de soare... Mariuca puse mica samanta in vasul de lut ars daruit de bunicuta, sufland usor asupra ei si zambind... Si asa trecu ziua. Noaptea imbraca oraselul in tonuri de liliachiu iar felinarele ce se aprindeau pe rand, purtau catre cer mesaje de bun gasit suratelor stele. Micul rau ce strabatea orasul parca se umpluse de licurici purtati cu fosnet de val si veselie catre maluri. De acum Mariuca dormea. Maicuta ei intrase ca in fiecare seara sa stinga lumina si sa ii ia cartea din brate, sarutul usor pe crestet si paturica o inveleau in lumea viselor; dar iata ca nici macar nu iesi bine din camera ca fereastra se deschise iarasi usor, perdelele se umflau si chicoteau gadilate de vantul nastrusnic. Mariuca isi misca nasucul si facu ochii mari. Eee! Pe nasucul ei statea mogaldeata, o privea cu nerabdare si ii apasa varful nasucului. Hai, hai ca balul a inceput! Ochii Mariucai se marira si mai mult cand mogaldeata sari de pe nasuc direct pe covor facand piruete in aer si rotindu-se apoi din ce in ce ma repede. Nici nu apuca sa ii sopteasca „nu pleca” dar de data aceasta mogaldeata nu disparu ci lasa in locul ei o fetita imbracata in rochita alba stralucitoare ce parea o floare de cires. Razand aceasta o trase dupa ea pe Mariuca, fugi si sari peste pervaz in bratele primitoare ale ciresului si apoi jos... Mariuca ramasese inca la fereastra. Din vasul de lut ars rasarise delicat un mac rosu... „Floarea mea minunata” sopti Mariuca si aplecandu-se saruta corola stralucitoare apoi fugi sa prinda din urma fetita.
Tot rotindu-se, libelula le lasa pe fetite iarasi pe crengile batranului mar. Privind cu atentie spre fetita imbracata in alb si apoi la florile marului, Mariuca intelese, surase si saruta obrajii fetitei si scoarta marului. Aceasta ii facu cu ochiul si se roti iarasi repede, repede, redevenind mogaldeata de mai inainte si apoi disparu printre zecile de flori parfumate. Mariuca se trezi iarasi in pat. Razele ce patrundeau in camera nu mai erau raze de luna, ci soarele ce isi intindea bratele somnoros si el. Repezindu-se la fereastra sa ii dea binete marului, zari iarasi floarea de mac ce parca avea chipul unei fetite, sfioase si imbujorate. Mariuca o lua in brate si cobora cu ea in gradina, asezand-o printre celelalte, acolo unde ii era locul, printre suratele ei si zambind se intoarse in camaruta, purtand in par sarutarile ciresului ca niste petale mici si albe, si luand foaia incepu sa deseneze floarea din visul ei... Tina
(Bulina) |
||
© Club Romantic 1997-2003, Toate
drepturile rezervate |