Soapte

Casuta cu povesti

Sfintele sarbatori

Bunicul

Me, myself and I

Pentru cei mici

Intr-un sertar

Despre lacrimi

Cateodata...
Sentimente

O zi de primavara

Penite inedite

Povestea unui magarus

De buna seama magarusul acesta nu era chiar unul obisnuit, caci avea propria lui casuta, cu pat, covoare, ba si un scrin in care isi ascunsese o piele de sarbatoare, alba. Ba chiar si draperii strajuiau ferestrele pazind razele de luna sa nu care cumva sa ii tulbure somnul.

Sa nu credeti ca fusese dorinta lui de a locui acolo, el s-ar fi multumit cu un culcus din fan moale, aromat si care sa il invaluie in miros de trifoi si prin spartura acoperisului grajdului sa fi privit noaptea la stele in timp ce rumega.

De cand locuia in casuta cea noua, capatase un obicei, inainte de a se culca si de a isi pune boneta peste urechile lui lungi se uita sub covor, dupa draperii, mai ales sub pat. Purta lumanarea prin toate colturile intunecate, urmarit de umbra sa caraghioasa proiectata pe pereti.

Aproape ca adormise, visa la campul lui verde unde se nascuse, un camp (oarecum suspendat pe niste trunchiuri unde dogoreau mandarinele in rasfat de pistrui portocalii. Mereu visa la campul lui cu mandarine) pe care dogoreau macii salbatici in izbucniri rosii precum focurile mocnite in varf de munte. Mereu visa campul lui cu maci, de aceea si ceruse ca pe draperii sa ii fie brodati sute de maci. Hmmm… gurile rele spuneau ca daca ceva e in cantitate mare, isi pierde farmecul, gingasia, asa o fi, dar nu si campul lui in care soarele se trezea si adormea rosu.

Probabil uitase fereastra deschisa dincolo de draperii ca ochii mijiti vedeau cum draperiile se intind pe pereti cu miros verde. De uimire ii picase si scufia de pe urechi, tare caraghios mai trebuia sa fie stand asa in mijlocul cuverturilor inflorate cu gura deschisa. Privirea i-o lua pe urma sfesnicului, sub covor, dupa draperii, sub pat. Insa totul era camp, si la o aruncatura de bat zari o faptura alba, mai alba decat straiul lui de sarbatoare ascuns in cufar ce numara petalele purtate de vant. Banuitoare privirea se intoarse catre locul unde ar fi trebuit sa fie cufarul insa nu zari decat o movilita de pamant. I-o fi furat faptura aceea straiul?

“ - Ihaaa, dar dumneata cine esti? ia te uita…nu cumva asta e straiul meu?” Incruntat si cu copitele gata de harta il privea in continuare pe intrus.

Ochii fapturii ramasesera la fel de limpezi:

“- Dar poate ghicesti cine sunt.”

“ - Hmm, imi cam semeni. Da` in frunte ce ai? Te`ai fi lovit, si ai capatat ditamai cucuiul. Hmmm, asa iti trebuie daca mi-ai furat haina cea alba! Te-ai impiedicat de covor si te-ai lovit de coltul cufarului, ihaaa!”

Rasul izbucni fara urma de suparare:

“ - Mai incearca, hai, si stai linistit ca haina ta e pusa la insorit pe salcam, ti-o periaza albinele!”

Dupa ce se convinse ca ce auzea e adevarat magarusul il privi din nou, de data acesta mai putin suspicios si mai mult curios.

“ - Mda, nici urechile nu ti-s asa de lungi, si coama e lunga si…”
Deodata magarusul se posomora.

“ - Esti un magarus tare frumos, cu cucui cu tot! Pe cand eu… isi furisa privirea catre copite, blana alaturi de cea alba parea mai sura ca niciodata, iar urechile… In zadar cauta boneta sa le ascunda sub aceasta. Apoi se razgandi, cu boneta ar fi fost si mai caraghios. Macar el nu avea cucui. Asta i`ar mai fi lipsit.

Gandurile i se citeau si in urechile pleostite dar mai ales in boticul posomorat si probabil ar mai fi continuat el mult asa cand auzi:

“ - Dar de ce faci comparatie intre noi doi? Eu nu sunt nicidecum un magarus, ci un unicorn! Si nu am cucui deloc.”

“ - Un unicorn? Aaaa … Ce e acela un unicorn? Na`, de unde stii…? Ca eu nu am spus ceva…”

“ - Pai nici nu trebuie sa spui cu glas tare ori soptit. Eu aud si gandurile… Suntem intr-o poveste si unicornii sunt… explicatiile unicornului se amestecara cu vantul si fosnetul ierbii si pana la urma rasetele magarusului se raspandira cu voie buna amenintand urechile bursucilor ce traversau campul catre padurice.

“ - Ia te uita la Urechiosila, parca ar chicoti in somn puturosul!” glasurile copiilor il facura pe magarus sa deschida ochii.

Vechiul lui grajd, cu acoperisul spart “ihaa, ihaaa, nici urma de boneta, pat sau draperii” Eheee, dar cine mai avea nevoie de ele, prin usa deschisa a grajdului campul cu maci ii facea cu ochiul si spinarile a doi bursuci se grabeau printre tulpini.

Magarusul, insotit de cei doi copii porni catre izvor, ziua de abia incepuse si trebuia sa care apa catre gradina pana sa apuce soarele sa vateme plantele cu arsita lui. Hmmm, se gandea magarusul, o sa care atat de multa apa ca rasadurile gradinii lor or sa fie cele mai frumoase, si avea sa il pofteasca pe unicorn intr-o zi sa guste din varza. Spera sa ii placa, nu apucase sa il intrebe care e mancarea preferata dar o sa il intrebe la urmatoarea intalnire,caci era sigur ca se vor mai intalni. Si cine stie, poate il va prezenta si copiilor… Intr-o zi… Poate!

Tina (Bulina)

© Club Romantic 1997-2004, Toate drepturile rezervate