Soapte

Casuta cu povesti

Sfintele sarbatori

Bunicul

Me, myself and I

Pentru cei mici

Intr-un sertar

Despre lacrimi

Cateodata...
Sentimente

O zi de primavara

Penite inedite

Sentimente

Motto: "Este o logica a inimii, foarte grea, care n-a fost scrisa."

Nicolae Iorga

Ce este un sentiment? A sti ce este un lucru, un fenomen, spun unii, inseamna a te pricepe in arta si stiinta de a-l construi, de a-l crea. A sti ce este un sentiment inseamna mai intai a-l trai. Pentru aceasta se cere sa deschizi ochii asupra lumii din jurul tau, asupra celor de langa tine, asupra celor ce te-au precedat si te vor urma; inseamna apoi sa te apleci atent asupra operelor oamenilor de stiinta, opere care iti vor precede marea bucurie de a-ti dezlega o parte din “enigmele universului”; inseamna a-ti indrepta pasii spre marii poeti ai umanitatii, spre celebrii romancieri si dramaturgi; mai inseamna sa patrunzi in misterele lumii formelor, a culorilor si a luminii; inseamna sa te lasi vrajit de armonia (si disonantele) lumii sonore…

Astfel, vei trai sentimente mari: sociale, morale, intelectuale, estetice. Dar nu este suficient. A sti mai inseamna a comunica, iar a comunica presupune aducerea la un nivel superior de constiinta o stare traita, simtita. In fine, daca vei reusi sa stapanesti arta de a crea sentimentele respective, atunci te poti declara multumit: stii, intr-o masura, ce este un sentiment.

Bine, dar am putea da o definitie a sentimentului? Sa nu ne surprinda intrebarea, fiindca adesea fenomenele sau situatiile cele mai clare in aparenta, se dovedesc la analiza a fi obscure si uneori chiar inexistente. “Exista oare ? se intreaba psihologul francez Pierre Janet, in 1889 ? un concept mai vag decat al emotiei si decat cel al emotivitatii?” Ne intrebam daca, in timp de un secol si ceva de la acea data, conceptul s-a mai precizat. Dupa cum e si firesc, raspunsul precis nu-l vom cauta in viata de toate zilele, in constiinta practica a omului. Sensurile vietii cotidiene ne asigura un minimum de orientare in relatiile interindividuale; ele sunt prelucrate, slefuite, limpezite si ordonate de catre spiritul stiintific de descriere si clasificare.

Cu toate ca sentimentul, domeniul cel mai agitat si tumultos, cel mai viu si mai nobil al vietii psihice, a constituit pentru profan obiect de mare interes si un izvor de nenumarate surprize, nedumeriri si meditatii, iar pentru romancieri un inepuizabil rezervor de subiecte atragatoare, el a fost lasat multa vreme in sala de asteptare a laboratoarelor de psihologie.

Psihologia stiintifica a inceput prin a fi mai ales filozofica. Impulsul spre cercetarea aspectului fiziologic se datoreste mai ales psihologului american James si medicului danez Lange, care au pus net problema prioritatii reactiei fiziologice, organice, in complexul emotiei. Atentia psihologilor s-a fixat asupra intrebarii: Ce este primar, esential si ce este secundar si derivat, reactia fiziologica sau starea constienta a emotiei, expresia sau constiinta expresiei? Curentul biologic darvinist si cel psihofiziologic al lui James-Lange au creat impreuna un nou capitol in psihologie - cel al expresiilor emotive.

Latura fenomenologica si constienta a emotiilor a progresat foarte putin comparativ cu cercetarile din domeniul functiilor de cunoastere. Asistam la un fenomen paradoxal: cu cat incercam sa patrundem mai adanc in viata emotiilor, ca trairi constiente, pur psihice, cu atat ne alegem cu mai putin; cu cat intensificam eforturile spre a modela aceste trairi in concepte intelectuale “clare si distincte”, cu atat ne dam mai bine seama ca, in etapa finala a analizelor noastre, introspective, nu ramanem decat cu forme goale al caror continut este volatilizat, asa dupa cum dispare ceata in lumina soarelui. Psihologul statorniceste regula: emotia se eclipseaza in momentul cand ne indreptam atentia asupra ei; ceea ce ne ramane este constiinta situatiei care ne-a provocat emotia, impreuna cu reactiile la situatia respectiva; trairea specifica, esenta emotiei dispare, devine invizibila, disparand fara urma. Emotia, realitatea, in aparenta atat de palpabila si vie, este declarata ca fiind o fictiune de care nu are ce se ocupa un om de stiinta. Ea nu exista ca ceva aparte, in plus si deosebit de continutul intelectual sau de realitatea somatica, fiziologica. Deci, nu ar fi cazul de a ne ocupa de ceea ce nu exista in categorie psihologica originala.

Unii psihologi nu abandoneaza, totusi, terenul. Faptul ca un fenomaen trait nu poate fi prins direct in schemele noastre intelectuale nu ne indreptateste sa credem ca el nu exista. Din partea filozofilor in ajutor ne vine Bergson cu antiteza intuitie-inteligenta.

Conform ideii bergsoniene fenomenele psihice se polarizeaza in stari gandite si traite, intelectuale si intuitive, statice si dinamice, rationale si irationale, constiente si inconstiente. Emotiile si intreaga viata afectiva ar avea, deci, sediu in aceasta imparatie a negurii si irationalului.

Iata ca afectivitatea este situata sub pragul constiintei si al operatiilor intelectuale, iar fiziologia moderna ii gaseste locul in regiunea subcorticala a hipotalamusului, in formatia reticulara, domeniul informatiei difuze si aproape nediferentiate; este “fondul“ pe care se grefeaza formele constiente, intelectuale; este sursa energizanta a vietii constiente, regiunea de unde ni se impun directii generale ale conduitei, sensul general al existentei si realitatii.

Care este dovada existentei unui sentiment? Se afla ea in inconstient sau constient? Ni se impune dilema: exista, dar nu poate fi cunoscut si ca atare este ipotetic; a doua: il credem cunoscut, dar nu suntem siguri daca nu e o iluzie, o simpla credinta, opinie fara un corespondent in realitate; deci este ipotetic, problematic.

Privita in contextul legilor biologice, in special prin prisma ideii de adaptare, viata afectiva se scindeaza in doua mari grupe de fenomene: adaptate si neadaptate, stari psihice afective care exprima sau insotesc reactiile adaptate la realitate si altele care tradeaza dezadaptarea, dezintegrarea, dezorganizarea individului. Primele le vom numi in general sentimente, grupa a doua va cuprinde ceea ce numim emotii.

Cu toate ca terminologia psihologica in domeniul sentimentelor variaza de la un psiholog la altul sau de la o grupa la alta, totusi, am putea face o clasificare, mai bine zis o sistematizare a starilor afective ale omului.

Astfel prin termenul de emotie intelegem stari ca mania sau furia, spaima sau frica, bucuria si tristetea, adica acele stari care se caracterizeaza prin intensitate mare si durata scurta, stari zguduitoare.

Sa nu uitam ca acest cuvant, emotie, provine de la lat. emoveo, ere (a se misca din loc, a muta, a zgudui, a scoate din sarite). Termenul german de “Gemutsbewegung” reda cel mai fidel sensul originar.

Termenul de sentiment (lat. sentio, ire = a simti) da nastere la echivoc prin dubla lui semnificatie originara de simtire senzoriala si afectiva. In al doilea sens, termenul se potriveste pentru stari moderate ca intensitate, cu o durata relativ lunga, ca placerea, neplacerea, iubirea - ura, mandria, umilinta, recunostinta, etc. Sentimentele se diferentiaza si in functie de obiect sau situatie; vorbim despre iubire materna sau paterna, de iubire de patrie, de placere estetica, etc. Trebuie sa observam ca sentimentele superioare adesea sunt numite emotii: estetica, intelectuala, morala etc. In acest domeniu se face deosebirea dintre sentimente-tendinte ca iubirea sau ura si sentimente-stari ca placerea - neplacerea, mandria - umilinta si altele.

Termenul de dispozitie (lat. dispono-ponere = a aseza, a pune la cale) il vom aplica la stari putin intense, dar mai durabile si cu caracter mai difuz, mai putin legat de o situatie precisa.

In sfarsit, prin termenul de pasiune (lat. patior-pati = a suporta) vom denumi acele impulsuri care devin dominante si persistente. In cazul unor dominante superioare si acceptate de personalitate, termenul se aplica in domeniul artistic, stiintific, social sau politic; in cazul in care dominanta este de nivel inferior si este traita ca forta tiranica, provocand conflicte si sciziuni ale personalitatii, este mai potrivit termenul de patima.

Inrudirea starilor semnalate se poate constata din faptul ca o stare emotiva de spaima poate trece spre un sentiment de teama, angoasa, iar de la acest sentiment spre o dispozitie deprimanta de neliniste. La fel unele sentimente se pot transforma in pasiuni sau patimi (de avaritie, jocuri de noroc).

Livia Popa (heidi)
Bibliografie:
Prof. Vasile Pevelcu, “Din viata sentimentelor”

© Club Romantic 1997-2004, Toate drepturile rezervate