|
|
Desteapta-te, romane! In visul meu se facea ca venise iarna si cerul gri, ca o plapuma imensa, murdara, apasa nemilos pe inimile oamenilor. Acestia, ca niste soldatei de plumb scapati parca din mainile unui copil rasfatat, defilau zgribuliti pe strazi posomorate. Le vedeam chipurile brazdate parca de Crivatz si in privirile lor citeam doar chinul de a purta povara unor suflete viscolite de griji, de nevoi. Oamenii despre care va povestesc se pare ca isi luasera ratia de libertate cu multi ani in urma iar acum, dupa atata timp, inca se mai chinuiau sa-i gaseasca acesteia un sens. Zilele lor treceau una dupa alta, precum trenurile intercity gonind nebuneste prin valatucii de ceata, cu foarte putine statii deoarece calatorii pareau ca se grabesc mereu sa ajunga la capatul drumului. Si totul era cenusiu in jurul meu iar copiii, singurele pete de culoare, deveneau la randul lor, o data cu trecerea vremii, soldatei de plumb. Clipele zburau astfel pustiite de singuratate pentru ca oamenii erau intr-adevar foarte singuri, atat de singuri incat aproape ca uitasera sa mai vorbeasca. "Prietenie, dor, iubire, sinceritate, respect, vointa, speranta" parca disparusera din vocabular si cei care reuseau sa rosteasca aceste cuvinte erau tot mai putini. Si era liniste... si incepuse sa ninga asa cum nu mai ninsese de mult iar totul se transforma incet, incet intr-o mare dureros de alba. Din cand in cand se auzea cate un oftat timid, scos parca dintr-un piept firav, dar nimanui nu-i pasa... Cine oare mai putea intelege suferinta cuiva? Oamenilor din visul meu le era teama sa zambeasca, sa rada si nu mai stiau sa traiasca impreuna. Fiecare isi vedea de drumul sau. Mergeau asa... cu fruntile plecate, impovarate de ganduri iar mainile lor atarnau hidoase, inexpresive pe langa niste trupuri care se miscau masinal. Din cand in cand murea de singuratate cate un -escu dar ceilalti, ramasi in viata, il priveau neputinciosi si resemnati. Dintr-o data, in acest peisaj monoton, a aparut un bradut firav care se tanguia incetisor sub fulgii de nea. Atunci, ca la un semn nevazut, toti oamenii au inceput sa se stranga in jurul lui. Unii isi dadusera mainile, altii se imbratisau si lacrimi mari li se rostogoleau pe obraji. Erau lacrimi de bucurie, pentru ca... In visul meu se facea ca eram acasa si venise Craciunul. Era un Craciun fericit...
Andreea (eire_sq) Concursul Editiei!
|
||
Editorial
