Editorial
Craciun in ceata
Nimic
Va veni iar Craciunul...
Secunda care a trecut
Craciunul in traditia romaneasca
Spectacol de dormitor
Penite inedite
Povestea curcubeului
O bucata de hartie si un pix scorojit
Colinda romaneasca
Ringtonuri de Craciun
Redactia & Arhiva

Spectacol de dormitor

Ce-ar fi sa-ncep o fraza cu un punct? Sa inchei ceva cu un inceput? Ar merita efortul? Poate. Ce simplu mergeti azi la biserica! Din obligatii si principii si, cel mai infricosator, din superstitie. Cu suflete frustrate, aparente si goale. Totusi spectacolul ce-l oferiti e de barfit. Bei o cafea, mai spui cine-a facut prezenta, cine-a lipsit. Scoti tacticoasa ultima reteta la moda si lista de cumparaturi din piata, iti aduci aminte ca ai uitat sa cumperi cartofi si ceapa. Insa iti amintesti ca nu-i sezonul. Ei, acum te-ai mai linistit si-ti poti aprinde o tigara. Intrebi vecina daca are cablu, sorbi usurata cand afli ca vizionati aceeasi poveste spaniola si curios, pe acelasi canal. Te intristezi totusi, caci pe acelasi canal au murit si tatii vostrii. Acum va multumiti doar cu sotii cei iubitori venind de la servici cam pe-nserat. Cu mici exceptii in ziua de salariu. Mai ceri de la vecina o cafea si-un foc. Iar pune zatul stors de zeci de ori, iar o tacere izbucneste muta.

E pauza publicitara, acum ai timp si de copii. Copiii altora care i-ai educa tu ireprosabil dar nu esti lasata. "Ai vazut vecina cati cercei are nepotul Verginicai, sigur a intrat intr-o secta, eu daca eram in locul ei ii trageam o mama de bataie pana-i ieseau prostiile din cap". Intr-un rastimp ajungeti si la copiii vostri. Copii facuti din frica de sterilitate timpurie. Copii educati cu smerenie, frica de Dumnezeu si mai ales de sectorist, gata oricand sa atraga atentia in sedinte plenare despre atitudinea feciorelnica a feciorasilor tineri utecisti. Copii care nu au nici o vina ca un oarecare strungar cazat in cutiutele confortabile de camin dotat cu portarei libidinosi si colectionari de reviste porno unguresti aduse prin relatii sus puse, a venit intr-o noapte dupa cheful de dupa ziua de salariu si a vrut sa se integreze si el in societate initiindu-si sotia cea simpla si harnicuta in ale amorului. Punand in practica toate glumele grosolane de pe santier, iar la sfarsit aratandu-i si cateva din tehnicile ultimului film cu Bruce Lee. Copiii nu au nici o vina insa mediul ii transforma in robotei cu camesute albe apretate si cu pantalonasii in a carei dunga iti tai dimineata portia de slanina, plus adidasii bazarieni cu limba scoasa. Copiii nu au nici o vina dar la randul lor vor devenii fericitii noptii de dupa cheful de dupa ziua de salariu.

Tu chiar n-ai asistat la astfel de spectacole? Pacat sunt gratuite si incomod de satisfacatoare. Atunci te simti intreprinzator, castigator de bani la negru fara taxe. De cainele pierdut prin gara ce-si gaseste partenera dupa multi ani da-n alt oras sau alta tara si mult mai emancipata.

M-am ridicat sfios din coltul meu intunecos iar cu un gand ascuns am revenit la visul meu c-o profesoara.

A! Nu v-am spus... dar cateodata imi aleg un personaj si-l deformez dupa placerea mea hidoasa. Unii spun ca n-am suflet sau ca-l pierd cand am nevoie.

Ce cred eu? Nu va spun. Poate asa o fi, dar nu asta conteaza. Ce fac eu, ce spun eu, nu trebuie sa intereseze pe nimeni atata timp cat nu le-ncurc circulatia si drumul lor banal spre socializare.

 

Bogdan Ioan (alph)



© Club Romantic 2005, Toate drepturile rezervate
Web Design: Andreea (eire_sq)