|
|
Craciun in ceata „In juru-mi ceata creste rinduri-rinduri.”
Si dintr-odata sclipirile zapezii, clopoteii de ger, stelutele de gheata pe geamul aburit isi gaseau nu doar un echivalent pe masura, ci si o binemeritata concurenta: neguri albe, lacrima vinturata, plasma a visului, sfiala ferindu-se printre arbori. Cum se agravasera duioasele glasuri din naivele intimplari! Toate povestile erau aici, intr-o cutie de chibrituri, si fiecare scaparare iriza in culorile presimtirilor inca de-atunci amintiroare. Acum incepea povestea povestilor... Padure goala de toamna tirzie. Ramuri jilave, gene incarcate de rod. Rar „picurii prin fagi rasuna”, pasul e doar tacere ce cu aduceri aminte se-ngina. Plingerea e negrabnica, meditatia grava. Blindetea trista si resemnarea insufletitoare. O bucurie atotintelegatoare se umple de amarul neintelesului. Speranta e neincapatoare pentru atita recunostinta. Bucuria atit de larga incit topeste in ea suferinta si fericire, mindrie si smerenie. Fericirea isi recunoaste vinovatia: prea mare fiind, stie ca nu se poate, n-are rost mai mult. Tulburarea e densa ca ceata, lacrimi se-aduna sa mingiie ochiul in lunecare domoala. Zimbet impacat in regret, efigii de ceata se strecoara fara ecou in uitare. Acum padurea e doar un ochi ce se-mpaienjeneste de o duiosie fara seaman. Curind gerul se va-nsoti cu ceata. Realitatea nu va fi decit naivul, nevinovatul pretext pentru luxura promoroacei. Cu fiece suflare ceata se va inteti. Crengi albe, podoabe de chiciura se vor mistui pe pieptul ei. Craciunul acela a fost primul dintr-o serie simbolica, in care asocierea initiala s-a bucurat de o fericita reversibilitate. De-atunci ceata s-a reintors mereu insotita de amintirea febrilitatii cu care miinile despachetau darurile din ambalajele festive, febrilitate topita in nostalgia fermecata, in demnitatea fara de seaman a blindetii cu care ceata desface din sine, daruind-o privirii, realitatea travestita in basm.
Cornel Atanasiu (cetinidezada) |
||
Editorial
Se nimerise ca in acel an, cum dealtfel se intimplase si in alti ani in urma, Craciunul sa vina fara pic de zapada. Si lipsa decorului indatinat, de puritate alba si geroasa inchipuire, menit sa consfinteasca si sa dea temei suavei intimplari, parea sa compromita sacra vestire, sa descurajeze sensibilitatea neprimenita sa intimpine sarbatoarea, nepregatita sa o cinsteasca prin ecouri amintitoare, ca pe o liturghie a sufletului. Si iata ca totusi, in seara de ajun, ca o compensatie la absenta zapezii, o ceata blinda a coborit sa aline cenusa.
