|
|
Taceri... Treceri Sunt zile când tacerea vine tiptil, asezandu-se tainic si trainic în suflet. Irisul priveste in goluri imense. Apele sunt tulburi, valurile sunt mari lovind puntea, vasul si... Capitan al vasului meu inca eu sunt. Te zaresc pe tarm, tacut... fara cuvinte, fara bucurii... fara dorinte? La pupa lampa mai arde, semnalizand... Zile identice, doar numele lor este diferit, pentru a marca trecerea... trase la indigo... putine bucurii, imense marcaje ce nu isi mai schimba culoarea. Atamanul
In peisajul nisipit, in care milioane de perle nenascute stau, traiesc ei: oameni si animale visând in arsita soarelui la stropul de apa. Ei cunosc pretul picaturii de roua care în pârjolul buzei este licoare. Ataman. Este primejdia lor si teama cu care traiesc. Sa fi lovit, doar lovit, oricum mori, dar te chinui, caci nimic nu-ti ofera adapost... Mereu m-am intrebat de ce noi (românii) am rezistat "ca buturuga mica" in calea tuturor navalirilor si asupririlor de orice fel. Si am la indemîna cel mai celebru moment din istorie. Strîmtoarea. Cu rabdare, am gasit strîmtoarea. Posada. Munte si padure în care si cu care ne-am înfratit sau ne-a adoptat. Cosînzene-iele si femei-fecioare fara aparare in paduri traiesc. Mugur frunza-fraga da padurea draga si lemn de încalzit ti s-a oferit. Sa iubesc padurea nu-i deloc aiurea, sa o simt surata ca nu-s deochiata, sa o îngrijesc cu plin sufletesc. Ai sa zici nebuna, bauta matraguna, dar in geanta mea eu o port pe ea. Am doua capace de ghinda gaoace. Si când îi simt dorul, când apuc fiorul, ghinda o privesc. Deli ma numesc. Pot sa suier din ghinduta si sa fluier jalea mare. Cosinzeana in padure si femeia-n ochii tai. Sa-ti dau ghinda sa privesti chipuri... fete omenesti. In stejarul din Borzesti caci de el se scrise doar, spînzurat-au un copil. Cel cu Stefan, il mai stii? Eu, fecioara din padure, n-am putut nimic facea. Doar privid in cer, in stele am pus fata rod în ele. Când rodi-va iar stejarul, tu baiete sa privesti sunt cu chipuri omenesti... Atamanul nu poate lua decât viata in desert. Aici, la noi, viata este mereu Padurea, chiar daca ne omoara trupul, spiritul nostru se salasuieste in fiecare copac din padure. Mereu eterni ne ducem viata cotidiana in pustiuri sau pustiiri (caci ce este uniformizarea oraselor?), dar ne putem regasi in verdele sperantei ce renaste, ca un miracol etern al Reînvierii in fiecare an... in fiecare frunza... ce s-a plecat in Ierusalim... in ziua de Florii... in crucificare... renastere... Credinta. Te îmbratisez Crezând în bunatatea eterna, pe care zilnic o descopar in tine. Om. Ina Noileanu (whisper_ina)
|
||
Soapte
