|
Rezultatele concursului "Cel mai frumos dar"
Publicatia Floare Albastra a organiza in luna Decembrie un concurs intitulat: "Cel mai frumos dar". In urma voturilor primite din partea unui juriu din care au facut parte membri ai Clubului Romantic, au fost desemnate lucrarile castigatoare. Autorii premiati sunt:
Locul I - Karinda
Locul II - Monica Mosoara
Locul III - Miruna Toma
Mentiune - Monica Danila
Felictari tuturor celor care au participat la acest concurs!
Craciunul in dar
de Karinda
De fapt pentru mine in acel an nu a fost Craciun. Pana atunci, in acel
moment. Craciunul trecuse de cateva zile, si eu, in acea noapte, de
Revelion, incercam sa-i disting bucuria, sarbatoare a sufletului, in
veselia multimii din localul in care eram, in centrul strain al Milanului.
Si era doar o negura, grea, colturoasa, ce apasa, atrasa gravitational
deasupra intregului meu univers. Univers facut din mine si din el. Din noi
doi. Contopire quasi perfecta, suprapunere incarcata de timp, de unduiri si
dansuri. Cercuri in cautarea atingerii depline a liniilor, formelor,
suspendate de fire ce le faceau sa se roteasca in acelasi sens, in sensuri
contrarii. Iar uneori, le faceau sa opreasca, sa stea nemiscate, acolo unde
existam doar noi. si cercuri oprite in timp. In actul iubirii.
Apoi a venit clipa, cand din unduiri line s-au nascut zvacniri, spasme,
quasi muribunde erau trairile dintre ei, quasi perfecte. Cercuri, quasi
rotunde, ce in dorinte, ametitoare, quasi vlaguite, s-au dus in trecut.
Si a venit durerea. Imensa.
Tacere prea mare in larma multimii.
“- As sta incremenita, asa cum inima mea s-a oprit din obisnuitul tic-tac si
a inventat un altul. Trist, ca plansetul atator nopti.
- As vrea sa fug, departe, unde durerea, in pasi mai lenti, sa nu ma mai
ajunga.
Dar frenezia i-a cuprins pe toti. Acolo, langa masa mea, in acel loc.
Danseaza rochii voalate, ciocnesc pahare, se aud urari, si eu disimulez,
c-un zambet, atat de firesc, incat ma mira. Vulnerabilitatea iti poate da
tarie. Paradox.
- Despartire, tu, amputare dureroasa!
-Si de tristete poti sa te feresti ca de ploaie, cu un impermeabil?”
Gandeam.
- Cristal ciobit, iubitul meu, mi-ai luat cu tine si Craciunul!
Si-apoi.
Si-apoi era ca si murire!
Dar, un zambet s-a nascut, timid. Cu ochi de animal haituit ce isi gaseste
vizuina. Si-atunci mi-am amintit. Nu din trecut. Ci din durere, ca durerea mea este
minuscula. Ca clocote, aburi, din vise sfasiate, au trecut de limita vietii
si au intrat in dimensiunea unde nu mai exista nimic. Doar vid. Si-acolo, spirite destramate ca un tesut desirat, cu fire tocite precum
zdrentele cu care-si acopereau frigul, in noapte, in iarna, decembrie,
dormeau in culcusul vietii. Existente marginite intre constiinta si nebunie.
Ca-ntr-un tablou surreal, de unde nu distingi ironia, ciniscul, sarcasmul… Era el.
Fractiuni de secunda, un zambet a trasfigurat chipul lui. Si a daruit
durerii mele alinare.
Cu un Craciun, craciunul sufletului meu pierdut. Si-a fost Craciun in sufletul meu.
Mai tarziu decat la altii.
Imensa mea durere s-a transformat intr-un fulg de nea, ce se desprindea de
pe chipul lui, din zambetul lui copilaresc, din bucuria celui caruia viata
i-a luat totul si a lasat din el atat. Un zambet.
Intr-o noapte la trecerea dintre ani. Discrepanta enorma intre lux, blanuri,
rochii de seara si el, culcat in carpe, la adapost, in strada. Bucurie
enorma, fata-n fata cu durerea mea, infima, stangace, mult prea usoara,
bucuria lui.
Si-a fost Craciun, atunci. Si pentru mine.
P.S.
In noaptea Anului Nou am trecut in galerie, de brat langa un necunoscut, pe
langa el, unul dintre miile di “senza tetto” (fara acoperis). Culcat in
zdrente, infofolit, dormea in larma de afara.
Iar cel cu care eram, cunoscut de cateva ore in localul in care cautam
Craciunul pierdut, i-a oferit niste bani, a glumit, s-a aplecat deasupra lui
ca deasupra unui prieten bolnav pe pat de spital.
Si-atunci a venit bucuria lui, ramasa in mine, alinarea mea, amintirea
darului meu de Craciun.
..........
Locul II: autor: Monica Mosoara
Am vazut cerul si primul meu gand a fost sa ating
fiecare stea cu podul palmei, sa o fac sa tresara si
sa o invat sa iubeasca. Apoi am simtit vantul. I-am
furat o aripa si de-atunci zbor pretutindeni pana am
sa cunosc tot universul, pana cand am sa alin fiecare
suflet ratacitor. Si-abia apoi am simtit petalele
trandafirii ale mamei pe frunte. Pe urma glasul tatei
ma ridica la cer, ca o furtuna ce poarta cu ea toate
frunzele pamantului. Printre murmurele fragilei
inocente isi faceau loc alte miracole. De unele ar fi
trebuit sa ma feresc, pe atele ar fi trebuit sa le
imbratisez cu puterea crescanda a timpului meu. Apoi
m-am facut tarana zbuciumata si nu mai vedeam cerul,
iar vantul imi luase aripa inapoi. Si muscam din inima
mea si mi se parea ca nu mai am inima, ca arterele
subtiri, din ce in ce mai subtiri ma legau de pamant,
ca niste radacini ... pana cand au inceput sa-mi
creasca frunze. La inceput una, apoi doua si apoi
devenisem din ce in ce mai mandra de crengile mele
puternice, de trunchiul meu drept si de toate pasarile
ce se cuibareau in linistea sufletului meu.
Azi am ajuns sa stiu ce-i universul, sa cunosc fiecare
clipa, fiecare clepsidra si sa-mi fiu mie cel mai
frumos dar.
PS: mereu o sa-mi stea scris "daca ai cucerit lumea,
dar te-ai pierdut pe tine insuti castigul tau nu mai
reprezinta decat o cununa de lauri pe un craniu gol"
Ibsen (cred ca initial e scris in Biblie, sub o alta
forma). mesajul meu este ca ... de fapt am alergat
toata viata dupa ceva si eram mereu trimisa in alta
parte. parca eram o gluma "alchimista". mi-am dorit o
persoana ... ei bine se indeparta de mine. am dorit
bani ... nu veneau. nici acum nu vin, dar am vazut si
ii vad zilnic pe cei mai bogati oameni din univers,
cum se comporta, ce atitudine au fata de cei din jur
si de fapt cum nimeni nu ii poate recunoaste pentru
ceea ce sunt ci pentru ceea ce au. asa ca daca m-am
indepartat de omul acela sau daca viata m-a purtat sa
vad mai mult decat suprafata lucrurilor nu pot decat
sa fiu multumita ca sunt sanatoasa, echilibrata, ca
iubesc si ca imi sunt mie insumi si celor din jur cel
mai frumos dar.
Ieri a fost ziua mea si ma gandesc ca a fost o zi
frumoasa. am plans putin, am suferit putin, am iubit
putin si din putinul care a mai ramas nu vreau decat
sa traiesc o copilarie inteleapta.
..........
Locul III: autor: Miruna Toma
Craciunul nu mai are pentru mine decat importanta
exclusiv religioasa.Tin minte ca la un moment dat al
vietii mele am fost atat de trista cand am inteles ca
Mos Craciun cu sania, renii, spiridushii, nu este
decat un personaj de "fabula".
Privesc cu nostalgie
aceasta prima deceptie a vietii mele si inteleg ca
maturizarea si constientizarea nu aduc nimanui nimic
bun. Cu greu m-am rupt de lumea fictiunii ideale, dar
am facut-o-imi venise vremea.
An de an am primit si am daruit tot felul de obiecte
mai mult nedorite si inutile, pentru ca asa este
traditia. Ne conformam cu totii din obisnuinta si din
rutina prefacandu-ne cu mai mult sau mai putin talent
ca suntem patrunsi de spiritul Craciunului. Unii dintre
noi il simt cu adevarat(deh....), altii fac din aceste
sfinte sarbatori un act pragmatic si mercantil. Mai
exista si resemnatii care privesc toata acesta
mascarada cu, hai sa-i zicem, "ingaduinta".
In aceasta
fauna umana, totusi, exista acea specie umana pe cale
de disparitie, a oamenilor intelgineti, care nu pot
fi fericiti.
Dar, revenind la subiect, sa zicem ca mi-as dori un
obiect rar, delicat, fragil, parfumat,
catifelat,matasos, dantelat, de consistenta si textura
unei panze de paiajen, si cu o greutate aproape
echivalenta cu a zefirului de primavara, si de
culoarea "Aurorei Boreale".Momentan ma aflu la nivelul
perceptiei afective si intrucatva senzitive. Oscilez intre a-l defini ca obiect material sau
abstract. Poate avea cate putin din amandoua insa nu
m-am hotarat asupra proportiilor. Probabil ca se afla
undeva la granita intre concret si ideatic si are
trimitere spre senzatia "deja-vu".
Probabil ca imi doresc sa ies din carcasa mea
materiala, sa ma transform in gand, in iluzie, sa mai
am puterea sa sper, sa ma pot sugestiona asupra unui "abur" ce fuge ca proiecta unei oglinzi si se afla
undeva la granita dintre fiinta si nefiinta.In fond,
suntem niste imprimeuri bej, aplicate pe un tapet
bej...
Si as mai vrea o ciocolata
..........
Mentiune: autor: Monica Danila
Spiritul Craciunui este la fel de simplu ca si sufletul unui copil. Nu ai nevoie de vreun slogan sau vreun efort special pentru a-l promova,
caci nimeni nu poate aduce o noua stralucire magiei antice a Craciunului.
Nu poti spune altfel “Craciun fericit” si de fapt nici nu vrem sa-I spunem
altfel fiindca nu avem cum sa-l redenumim. Bradul pe care-l vei impodobi este la fel cu toti brazii care si-au inaltat
varfurile catre lumina de la inceputurile lumii si pana astazi.
Bucuria din ochii unui copil in ziua de Craciun este aceeasi bucurie care a
umplut dintotdeauna ochii tuturor copiilor de cand s-a sarbatorit Craciunul
si pana acum.
Craciunul este Craciun in orice limba l-ai rosti, nu conteaza cum ii spui
fiindca el este acolo in tine. Si intr-o lume agitata si tulbure, plina de schimbari este singurul moment
pretios care exista permanent acolo in sufletele noastre. Haideti atunci sa-l descoperim in sufletele noastre, sa-l daruim lumii
intregi si sa spunem tuturor Craciun Fericit.
|
|