logo clubromantic
Login:
Parola:
Inscriere | Parola uitata
Home / Forum / Salonul rosu / Veronica

Veronica

(http://www.clubromantic.ro/16973)rss

Pentru cei grabiti Varianta scurta a cartii lui P Coehlo


Recomanda topicul pe Facebook Nota 3.00 din 2 voturi
Adauga comentariu
Nu exista rezultate!

tristan 2011-01-05 21:30:53

nophoto
Bucuresti, Romania
Membru din: 2001
Postari: 47

Avea 24 de ani şi era frumoasă

În acea iarna cenuşie

Cînd a dus la buze paharul cu apă

pentru a înghiţi

Una cîte una, 24 de pastile.

Plecarea din lume şi-a dorit-o intens

Pentru că nu mai avea nimic de spus

Şi nici regrete nu credea că simte.

O scrisoare de adio găsită în urma ei

nu încrimina pe nimeni

cu vreun balast emoţional marcant

 pentru o viaţă de om.

........

S-a trezit între cearceafuri albe

miros curat, steril, de paturi de spital.

Tuburi indiferente duceau şi aduceau

din ea, lichide, iar fire subţiri o legau

de tot felul de aparate necunoscute

ce-i evaluau viaţa.

 

 

O infirmiera anonimă îi defineşte actualitatea

şi prezenţa într-un spital de boli nervoase...

şi că:  „Tentativa de sinucidere”

a eşuat.

 

Încet, încet norii tulburi, rămăşiţele difuze ale

medicamentelor, se ridică

şi

în fanta de lumină dintre ploape desluşeşte

chipul medicului, care o anunţă diagnosticul

"necroză ventriculară"-  inima a fost aşa de afectată

de chimicale

încît

trupul ei

mai poate contempla viata

doar vreo cinci zile.

 

Nu-i nimic- îşi spuse fata, cu ochi mari si luminoşi-

Am timp să mai fac rost

de ceva medicamente şi la o nouă tentativă

Inima nu va mai avea

forţă să lupte...

 

Pe coridoare şi în sala de mese

Ceilalţi pacienţi, care nu erau extrem de ocupaţi

cu propriile lor personalităti

o priveau cu duioşie-

-„E atît de tînără şi are atît de puţin timp”-

 

 

În holul imens un pian părăsit

neatins de mult,

de degete,

aştepta.

Fata s-a apropiat de el s-a asezat şi

Pentru prima oară

sufletul i s-a metamorfozat într-o

sonată.

 

Ochii băiatului priveau prin ea, însă o asculta

înmărmurit

Cu trupul tînăr lipit de lemnul lucios, care vibra

Şi care-l trezea într-o noua realitate.

 

Ea trăia muzica pentru întîia oară

în forma cea mai pură şi neîncorsetată de

vreo constrîngere umană.

Aşa era în acea clipa şi dragostea ei

pentru el,

necunoscutul tăcut

cu ochii trişti.

.....

Tăcere.....

Tot în a perioada cînd s-a întîmplat istoria asta, doctorul rezident, făcea un studiu sofisticat de analiză a sufletului, sperînd că descoperirea îi va duce nemurirea în istorie.

„Amărăciunea” e o substanţă –spunea el, care se strînge cotidian în sufletele noastre

şi care ne roade pe dinăuntru- ca un acid. Trebuiesc luate măsuri active pentru a elimina acest

acid din trupurile noastre altfel fericirea ne va ocoli în permanenţă.
Trebuie să ne concentrăm pe bucuria dată de lucrurile mici, cadourile vieţii, care nu vin ambalate în hîrtie specială aşa cum nu vin nici ghioceii în buchete de celofan.
Zăpada e cel mai frumos buchet al micii flori, care îşi riscă viaţa, şi înfruntă frigul cu seninătatea învingatorilor.

"Aşa trebuie înfruntată viaţa", spunea doctorul şi mai scria în caietul lui vreo trei pagini.

 

Fata a venit în dimineaţa următoare la cabinetul lui  cu rugămintea de a părăsi spitalul pentru o singură zi pentru a –pentru a-şi lua rămas bun de la viaţă, de la copacii parcului, de la iarbă, de la pietrele castelului din deal pe care deşi îl văzuse în fiecare zi din camera ei de acasă, nu-l vizitase vreodată.

Între timp, tînărul cu ochii trişti, care a ales calea liniştii pentru a scăpa de gălăgia societăţii,

s-a hotărît s-o convingă pe fata cu ochii luminoşi
să fugă împreună să-şi trăiască puţina viaţă rămasă, ca pe un cadou.


Cei doi tineri, mînă în mînă, respirînd ca nişte exploratori pe o nouă planetă, au pornit la plimbare prin oraşul cenuşiu, într-o zi de iarnă.


Ea era obosită de drumul lung şi îşi simţea inima zbătîndu-se în colivia pieptului cu disperarea unui canar proaspăt încarcerat. S-au aşezat pe o piatră la întrarea în castel ţinîndu-se de mînă, şi ea şi-a pus capul pe umărul lui şi a închis ochii pentru o clipă. In acel moment ea a avut revelatia că menirea ei a fost să catalizeze în acest tînăr cu ochii trişti dorinta de a se reîntoarce pe calea sufletului de unde a fost deviat de societate.

Cînd şi-a deschis ochii o nouă dimineaţă îi scălda faţa în lumină.

Un miracol.-încă o zi de viaţă.

 

Partea a doua

 

Tot atunci doctorul se gîndea la ea, 

Pacienta perfectă-cobai-ul ideal în teza vieţii lui.

Tratamentul împotriva „amărăciunii” –spunea el- este revelatia miracolului existenţei noastre.

O adîncă conştientizare a vieţii.

Medicamentul pentru a ajunge la aceasta revelatie e conştientizarea abruptă a morţii.

 

 Soarta a împins-o pe tînara femeie în acest experiment fără precendent.

Totul depindea acum de capacitatea ei  de a supravieţui acelei iniţiale doze de medicamente luate în momentul fatidic. Cu puţin noroc putea scăpa fără nici un fel de consecinţe...

 

 ..şi aşa teza de eliminare a „amărăciunii” acumulate în corpul uman putea fi testată real prin spaima reală a unei morţi iminente. Doctorul a indus-o în eroare tratînd-o cu medicamente ce aveau efecte secundare, care au convins-o  pe tînara fată de inevitabilitatea morţii ei într-o perioadă extrem de scurtă.
Astfel ea putea să-şi revizuiască în puţinul timp rămas, întreaga şi scurta ei viaţă. Conştientizarea morţii- spunea doctorul- încurajează trăirea intensă a vieţii eliminînd complet amărăciunea acumulată în organism.

 Iar azi voia tocmai să-i spună adevărul- într-o formă subtilă şi ştinţifică precum că medicamentele au avut un efect reversibil şi că maladia iniţial diagnosticată nu ar mai fi un pericol..

 

Dar dacă ea nu va ştii vreodată adevărul, îşi spunea doctorul, atunci va considera viaţa un miracol, cea ce şi este cu adevărat dacă stăm şi cumpănim numărul imens de posibilităţi care sunt oferite în fiece clipă umilei noastre existenţe.

 

 ...Soarele de iarnă încălzea asfaltul şi primăvara se simţea în aer.

Trimite pe Y!



Adauga comentariu

Copyright Horia Moga 1998-2018, Toate Drepturile Rezervate
itcnet
Forum Iasi | Prieteni, videoclipuri | Horia Moga foto&blog