logo clubromantic
Login:
Parola:
Inscriere | Parola uitata
Home / Forum / Salonul rosu / Romantism

Romantism

(http://www.clubromantic.ro/17975)rss

Ce este romantismul? Ce se găseşte dincolo de senzaţiile şi înţelesurile confuze care se află în spatele acestui cuvânt?


Recomanda topicul pe Facebook
Adauga comentariu
caminante 2013-02-26 10:32:28

nophoto
Postari:
Ce este romantismul? Ce se găseşte dincolo de senzaţiile şi înţelesurile confuze care se află în spatele acestui cuvânt?
Trimite pe Y!
Keywords: senzatie romantism confuz cautare deschidere

Pagini: 2
1 2 go-next go-last
Comentarii: 14
ultimul comentariu
downjos

caminante
Ralph Waldo Emerson ( 2013-02-26 10:41:38) uptop
nophoto "Să râzi des şi mult; să câştigi respectul oamenilor inteligenţi şi afecţiunea copiilor; să câştigi aprecierea criticilor oneşti şi să înduri trădarea prietenilor falşi; să apreciezi frumuseţea, să găseşti ce e mai bun în ceilalţi; să laşi în urma ta o lume mai bună, fie printr-un copil sănătos, o grădină îngrijită sau o condiţie socială emancipată; să ştii pur şi simplu că cineva a respirat mai uşor doar pentru că tu ai trăit.."

O definiţie dată de Emerson succesului mi se pare potrivită şi romantismului, aş spune chiar mai potrivită. Oricum, nu asta contează ci faptul că senzaţia asta ar putea fi una dintre petalele acestei minunate flori numită romantism.

alsacia75
Re:Ralph-Waldo-Emerson ( 2013-02-27 17:47:25) uptop
userphoto
Bucuresti, Romania
Membru din: 2004
Postari: 235
 Citisem mesajul si ma gandeam ce as putea sa raspund, fara a repeta ce am mai spus si alta data, pornind de la preferinta mea pentru curentul romantic in arta, sub toate aspectele ei... Baiatul meu  a vazut din mers pagina de pe monitor si ma intreaba intr-o doara: "Voi in Club Romantic nu vorbiti despre dinozauri?" Si apoi si-a vazut de ale lui. 

Am ramas pe ganduri, neintelegand ce vrea sa zica, dar nevoind sa ma abat de la incercarea mea de a scrie aici, nu l-am provocat la discutii. Hm, poate ca exact asta facem noi aici - vorbim despre dinozauri... Nici nu stie copilul cat adevar graieste... 

Si totusi, l-am intrebat ce sens avea intrebarea. "Ma gandeam la albumul meu cu dinozauri. Trebuie sa-mi fac rost de cartonase sa-l completez.". Ah, asta era. 

Deci, poate mai avem vreo speranta...
caminante
Re:Ralph-Waldo-Emerson ( 2013-02-27 18:59:14) uptop
nophoto :) Uneori chiar că mă simt si eu ca un dinozaur. :) batrân, greoi, preistoric :)

Şi atunci îmi las pielea, şi mă duc.... :)

Dincolo de glumă, ideea este chiar interesantă. Romanticul idealizează realitatea, o intepretează subiectiv reuşind să-i vadă o frumuseţe pe care poate nu o are întotdeauna - însă se ştie că romantismul a fost răpus în cele din urmă de către realism. Vobim deci de dinozauri, incitaţi de scheletele impresionante pe care le putem admira prin muzeele lumii, şi înflăcăraţi de poveştile misterioase ce se şoptesc pe la colţuri, sau chiar a mai scăpat câte un puiuţ pe ici pe colo, prin sufletul nostru ? Tupilându-se atât de bine .... atât de bine :)


Modificat de: caminante (2013-02-27 19:44:45)
alsacia75
romantismul rapus ( 2013-02-27 20:19:29) uptop
userphoto
Bucuresti, Romania
Membru din: 2004
Postari: 235
  Uneori chiar că mă simt si eu ca un dinozaur.

 romantismul a fost răpus în cele din urmă de catre realism


Deci noi suntem ultimii mohicani - pardon, dinozauri. Fruntea sus, prietene! Daca am supravietuit apocalipsei recente, supravietuim noi si realismului. 

Cu sabiuta romantica imprumutata de la Aiko,
Alsacia-Rex
caminante
Re:romantismul-rapus ( 2013-02-27 21:43:01) uptop
nophoto Cu săbiuţa aia nu cred că faci nimic, Lorena :), decât eventual să capeţi o înfăţişare mai romantică, adică după moda secolelor trecute :) În care caz, ţi-ar trebui şi o capă purpurie, şi poate chiar şi nişte pinteni la călcâie. :)

Acum, însă, mult mai de folos cred că ar fi nişte oglinzi şi nişte giuvaere, să lumineze şi să împrăştie irizaţii multicolore peste toate cele, să facă realul să pară ireal, să aducă basmul lângă noi, aproape :)

Iar în ceea ce priveşte supravieţuitorii, sunt convins că mai există vreo câţiva ... :)

Modificat de: caminante (2013-02-28 23:23:32)
caminante
Sabiute ( 2013-02-28 22:58:32) uptop
nophoto Nu îmi plac săbiile şi săbiuţele. Niciodată nu mi-au plăcut cu adevărat. Mi-au plăcut cei ce le mânuiau cu eleganţă şi pricepere, aproape cu artă, nu am nici o problemă cu ele, dar nu sunt pentru mine. Eu de câte ori am pus mâna pe o săbiuţă, am zgâriat pe cineva. Când pun mâna pe o "sabie" ori "săbiuţă", sunt altcineva, nu mai sunt eu. So, am renunţat să mă mai prefac că-mi plac.

Ştiu că-i un mesaj fără sens, dar altceva nu mi-a venit în minte :) Voiam să scriu ceva, şi altceva nu am ştiut ce. Asta e.:)

Modificat de: caminante (2013-02-28 23:25:09)
alsacia75
Re:Sabiute ( 2013-03-01 08:19:09) uptop
userphoto
Bucuresti, Romania
Membru din: 2004
Postari: 235
  Eu de câte ori am pus mâna pe o săbiuţă, am zgâriat pe cineva. 

.Eh, putem zgaria si fara sabiute :) De-aia ne taiem unghiile. Dar ce ne facem cu limba...? 
caminante
Re:Sabiute ( 2013-03-02 07:50:36) uptop
nophoto Ca întotdeauna sfârşesc prin a-ţi da dreptate, Lorena :). Limba e, într-adevăr, cea care poate răni cel mai rău. Am apreciat întotdeauna persoanele care se pricep să folosească cuvintele potrivite în momentele potrivite, persoane care ştiu să tacă atunci când nu e nimic de spus, şi ştiu ce să spună atunci cănd acest lucru e necesar. Aceşti, sunt ca nişte maseuri-terapeuţi, folosind în locul degetelor cuvinte. Cu apăsări uşoare, în locuri nevralgice, nimerind exact încrengătura dureroasă a nervilor slăbiţi sau tensionaţi, reuşesc să readucă echillibrul şi starea de bine.

Expresia "săbiuţă romantică" a fost una dintre acele expresii, terapeutice aproape, atenuând apăsarea de două ori chiar, şi am apreciat asta la momentul respectiv, păcat că feed-back-ul meu a fost prost. De fapt nu a fost nici un feed-back, eu vorbind de cu totul altceva, ceva ce, văd acum, e fără legătură şi prost plasat în contextul acestui discuţii.

Da, se poate răni cu orice, chiar şi cu o floare, după cum şi o sabie poate să vindece. Totul depinde de  interpretarea pe care le-o dăm, şi mai ales de măsura în care suntem pregătiţi să acceptăm acele lucruri.

Chiar şi privămara poate fi privită ca o ucigaşă a iernii, care ar avea şi ea dreptul să existe, nu-i aşa? :)
alsacia75
Re:Sabiute ( 2013-03-02 22:17:56) uptop
userphoto
Bucuresti, Romania
Membru din: 2004
Postari: 235
 Ca întotdeauna sfârşesc prin a-ţi da dreptate, Lorena :).

Ihm. Dupa modelul perimatului "never say never", s-ar putea spune si ca "intodeauna nu e niciodata intodeauna". :) Las`ca stiu eu. 

Ma gandeam cum se poate rani cu o floare... Daca e oferita din motive nepotrivite (cu scuze, sa zicem), sau daca are culoarea nepotrivita - simbolic vorbind (se asteapta rosu pasional si, cand colo, ar veni un alb neutru...). Ori, cine stie, daca are spini si e infipta in obrazul cuiva cu mare viteza... 

Oricum, la rever, nu strica. Lui Vasile ii cadea bine.


caminante
Re:Sabiute ( 2013-03-03 08:17:07) uptop
nophoto Cam la situaţiile alea mă gândeam şi eu. În plus ea mai poate fi oferită şi mecanic, aruncată pe birou să spunem, în aşa manieră încât să denote vădit obligaţia. Ori însoţită de substrat de genul "ti-am dat floarea, acum treci şi adu-mi o bere".

Da, floare albă în loc de floare roşie, dar şi invers. Ori situaţii mai speciale, când o floare primită, fizic ori simbolic, poate fi percepută ca un semn de presiune asupra ta, pentru a te determina să faci ceva, ceva ce nu vrei să faci, ceva ce celălalt ştie că nu vrei să faci. Nu, acum, nu aşa.

Şi mai sunt, desigur, şi neînţelegerile. Tu mi-ai oferit floarea gândurilor tale - îţi doreşti puţin soare - iar eu sunt jignit de asta, crezând că vrei să ţi-l aduc la pachet. :)

Ş.a.m.d. Cum spuneam, orice poate răni atunci când e interpretat greşit, ori când nu vine la momentul potrivit. Metoda sigură de a te simţi jignit, e a crede că celălalt este identic cu tine, iar gândurile tale sunt gândurile lui. Iar calea sigură de a ieşi din asta, e de a-i acorda libertatea să fie altfel, a-i acorda în mintea ta prilejul ca el să aibă alte gânduri, mai frumoase - asta chiar dacă tu nu ştii cum ar fi posibil asta.

Modificat de: caminante (2013-03-03 08:21:11)
Pagini: 2
1 2 go-next go-last
Comentarii: 14
ultimul comentariu
uptop

Adauga comentariu

Copyright Horia Moga 1998-2017, Toate Drepturile Rezervate
itcnet
Forum Iasi | Prieteni, videoclipuri | Horia Moga foto&blog