logo clubromantic
Login:
Parola:
Inscriere | Parola uitata
Home / Forum / Salonul rosu / Adoptia

Adoptia

(http://www.clubromantic.ro/18021)rss

Pana unde merge dreptul parintelui asupra copilului?


Recomanda topicul pe Facebook
Adauga comentariu
aiko 2013-09-17 14:57:50

userThumb
Rotterdam, Olanda
Membru din: 2001
Postari: 180
 Dragii mei,


Din motive personale si pe care nu doresc sa le discut aici m-am ciocnit de legea adoptiei din Romania, si de legea plasamentului familial, si mi s-a facut rau. La propriu. Am cosmaruri de cand am citit-o. E mai rau decat in era sclavagista.

Unii dintre voi probabil stiti cateva detalii de cand cu campania ProTV (habar nu am cand a fost facuta, am pierdut din ce in ce mai mult legatura cu stirile din tara in ultimii ani) intitulata "Vreau si eu parintii mei", de care eu abia ieri am aflat datorita lui youtube si a unor site-uri straine.

Fac un mic sumar, ca sa va faceti o idee despre cum decurge procedura de adoptie.

Copii sunt abandonati prin maternitati sau spitale. La nastere sau mai tarziu, cand se imbolnavesc si sunt internati. Statul se obliga sa le reaminteasca parintilor sa vina sa ii ia, sau sa isi dea consimtamantul la adoptie. Treaba asta nu se intampla, nici nu vin dupa ei sa ii ia acasa nici nu consimt la adoptie. Pana la 2 ani, stau in orfelinate "specializate" in bebei. Dupa ce implinesc 2 ani, copiii sunt transferati in centre de plasament. Uneori in unitati maternale (inca nu m-am lamurit ce inseamna asta exact, dar pare sa fie mai bine), daca au noroc si se gaseste loc. Parintii sunt din nou informati (ca asa cere legea). Din nou nimic. Daca parintii vin sa isi vada copilul o data pe an, conform legii ei manifesta interes si copilul nu poate fi pus pe lista de "adoptabili". Dumnezeu stie cati ani pot trece asa. Daca parintii nu au mai dat pe la copil mai mult de un an, e pus pe lista de "adoptabili". Daca intre timp da parintele pe acolo, trebuie luat iar de pe lista si iar trebuie asteptat un an.

Putinii norocosi gasesc o familie care vrea sa ii adopte. Asistentul social urmareste integrarea copilului timp de 90 de zile. Copiii si mai norocosi se integreaza, noua familie e foarte fericita, asistentul social da ok-ul pt cererea de adoptie la judecator. In momentul asta statul se obliga din nou sa ii intrebe pe parintii biologici daca sunt de acord cu adoptia. Ei zic nu in proportie de peste 80%.
Copilul se intoarce frumos la orfelinat. Micul vis pe care a indraznit sa il viseze, dupa 6-7-10 ani de abandon, e spulberat. Si multi din parintii adoptivi, care i-ar fi putut oferi o viata normala, isi pierd curajul sa mai incerce.

In orfelinatele alea pt bebei sunt cate 2 maxim 3 asistente la cate 50-60 de copii. Ii schimba o data pe zi, atat apuca. Si le da de mancare de cateva ori pe zi. Si s-a terminat ziua. Bebeii stau culcati tot timpul pentru ca nu are cine sa ii ia in brate si li se aplatizeaza craniul, le ramane tot creierul subdezvoltat. Copiii aia cu capul oarecum "cilindric" sunt fostii copii din orfelinatele de bebei. Le cresc oasele aiurea si muschii si raman retardati motoric. Nu se nasc atatia copii handicapati cati handicapeaza sistemul. Ceilalti copii, care ajung in orfelinate mai tarziu, cresc lipsiti de abilitatea de a se atasa sufleteste de cineva si de a avea incredere, de abilitatea de a socializa normal, si deloc de neglijat pentru implicatiile sociale viitoare, de abilitatea de a-si creste proprii lor copii in mod armonios. Vorba aceea care zice ca platesc 7 generatii pentru greseala unui parinte nu mi se pare deloc neplauzibila in acest context.

Si ma intreb de ce e necesara prostia asta care nu favorizeaza pe nimeni. De ce trebuie sa fie atat de ridicol de important parintele biologic, dupa ce arata atata indiferenta, ca eu nu inteleg! De ce trebuie sa astepte copilasii cu anii sa isi gaseasca un rost in lume... 

As vrea sa pun umarul la efortul de schimbare a Codului Familiei in ceva realist, operational si care sa aiba interesul copilului la baza. Stiu ca mai sunt oameni care vor sa faca acelasi lucru. Unii s-au apucat deja. Modificarea legii adoptiei in 2011, care cica permite adoptii la nivel international (de catre cetateni romani cu domiciliul in afara tarii) nu a facut decat sa suplimenteze bataia de joc.

Daca stiti persoane (asistenti sociali, profesori, asistenti maternali, avocati de adoptii, judecatori, medici, jurnalisti etc etc) sau organizatii implicate in asta sau doritoare sa se implice, va rog sa ma puneti in legatura cu ei. Daca ati auzit de oameni politici care se intereseaza de acest aspect va rog sa ma puneti in legatura cu ei sau sa imi spuneti de ei si ii contactez eu. Daca aveti cunostinte care lucreaza cu acesti copii, sau persoane care au vrut sa adopte sau au adoptat deja, va rog sa ma puneti in legatura cu ei. Daca sunt printre voi persoane care doresc sa ajute in sensul asta, va rog sa ma contactati. Nu o vad ca pe o treaba de bani si strans de fonduri, ci o contributie in forma de timp, expertiza, efort si suflet, pentru o campanie care sa zguduie.

Vreau foarte mult sa ajut si nici nu stiu cum si unde sa incep. Reactiile voastre la topicul asta sunt evident binevenite.

Cu sabie,
Aiko
Trimite pe Y!
Keywords: orfelinate legea adoptiei adoptie

Comentarii: 1

aiko
in topic ( 2013-09-17 17:13:02) uptop
userphoto
Rotterdam, Olanda
Membru din: 2001
Postari: 180
Si inca un mic comentariu, apropos de salonul ales (salonul rosu), m-am tot gandit daca sa postez asta la diverse sau la salonul rosu, si in final am optat pentru salonul rosu, pentru ca nu cred ca putem exclude experienta de parinte sau copil (fie biologic fie adoptiv) din marea de iubire in care incearca sa se scalde romanticii.
Comentarii: 1

Adauga comentariu

Copyright Horia Moga 1998-2017, Toate Drepturile Rezervate
itcnet
Forum Iasi | Prieteni, videoclipuri | Horia Moga foto&blog