logo clubromantic
Login:
Parola:
Inscriere | Parola uitata
Home / Bloguri

Articole: 1

Din arhiva lui Tristan 2004rss
Autor: tristan (2009-01-15 20:20:43)
Era odata un Club Romantic. Era anul 2004. Mi-am scos o serie de mailuri vechi di arhiva si m-am jucat. Poate unii dintre voi veti recunoaste...

Vasile wrote

>duduia Jahmuseen in  ciuda legii a doua a termodinamicii si a legii conservarii energiei.

Legile astea ale fizicii dom'le, aici cu adevarat ai pus punctul pe stiinta.

De cand am inteles cateva lucruri simple precum a disparitiei dinozaurilor datorita unei ciocniri accidentale a pamantului cu un meteorit, a eruptiilor vulcanice aleatoare care au decimat viata pe arii intinse si a  razboaielor nejustificate in care au murit milioane de oameni am ajuns la doua concluzii.
Prima se refera la sansa. Adica daca e sa ne ciocnim cu un alt asteroid, ..." Hasta la vista"omenire. Ghinion pe plan terestru, business as usual pe plan galactic. Ghinion in ciuda lui Budha,Allah,Isus si altii activi pe diverse planuri spirituale.Asteroidul n-are treaba cu cei mai sus mentionati el se supune unei singure legi.

A doua lege se refera la nivelul de intelegere al omenirii. Pana la venirea lui Copernic si a altora, istoria nu mentioneaza vreun caz cum ca cineva ar fi cazut de pe muchia farfuriei planetare in neant.Nici dupa sosirea lor nu s-a scris, macar am inteles:) Pana atunci toti oamenii de stiinta jurau pe propriile barbi ca forma pamantului e plata si ca universul se invarte in jurul importantei nostre bilute de argila.

Ne-am mai catarat in copacul stiintei si am invatat cate ceva despre gravitatie, despre expansiunea universului, am inteles ce este un atom si pe unde se gaseste o particula subatomica daca te apuci s-o cauti. Am mai invatat si despre alte legi universale (cele mentionate de Vasile).

Concluzii la concluzii:

Daca cineva a investit atata munca ca sa faca cea a facut, ori are acum alta treaba si nu-i mai pasa, ori ce a facut nu este esential in cea ce face in clipa asta sau in cea ce va face acum incolo. Restul de alternative sunt necunoscute carari ale ...:)

Daca acceptam insa faptul ca drumul cunoasterii nu depinde decat de puterea si originalitatea noastra de a cauta si intreba, atunci orice fel de scoala a gandirii poate sa fie punctul de unde se cristalizeaza un pod spre o noua dimensiune.
Legile fizicii au existat dintodeauna si vor exista intodeauna. Legea legilor,cea care nu ne este inca accesibila  dar cea care le incorporeaza pe toate, are un nume diferit pentru fiecare dintre noi. O acceptam cu totii dupa felul gandirii care ne caracterizeaza.

De aceea ascult si citesc cu atentie povestea fiecaruia indiferent daca se numeste Jahmuseen, Confucius, Lao Tze sau altcineva. Poate asa descoperim capul de pod spre legea fianala.

PS Din intelegerea mea, inclinatia dietetica a D-nei Jahmuseennu contravine legilor
termodinamicii.

Scrie Vasile: 
> verbizati sau nu, tare ma bucur ca Bogdan,  Horia, Serena, Tristan si voi toti (am luat-o pur si  simplu in ordinea ierarhico- ministrativa a CR) traiti, si la o adica,  puteti fi oricand verbizati!

--- Monica <@yahoo.com> wrote:
> Ce mare lucru e viata de zi cu zi! Ce stupid si banal suna! Ce descoperire grandioasa!
...............
> fara sa te intrebi de ce si care e rostul si  alte intrebari pe care ti le pui zilnic, pana
p e patul de moarte ...


In primul rand  ma bucur ca din zari indepartate Monica ne scrie .:))
Iti doresc sa te bucuri de ce ai in suflet.

Privilegiul de a pune intrebari apartine unui numar destul de restrans de oameni. Este privilegiul introspectiei. Este privilegiul unei elite. Daca poti sa faci un pas inapoi si sa nu mai ai nasul lipit de vitrina dorintelor inseamna ca ai acumulat un dram de intelepciune.

Sfarsitul anului e in general un moment de oprire, o clipa in care ceasurile, calendarele si alte mecanisme cu miscare unidirectionala  sunt aduse de oameni la punctul original.
Sfarsitul anului poate fi un astfel de moment de introspectie. Ocazie de bilanturi, fie emotionale,finaciare, de sanatate, sau orice altceva. E clipa in care ar trebui sa fim modesti macar pentru durata unei unitati de masura muzicala, si sa apreciem ce am reusit, sa evaluam, ce nu am reusit si de ce,... iar apoi. .. sa zambim.

M-am intrebat uneori daca societatile foarte primitive nu erau mai echilibrate, (nu aveau ele timp de  fericire deoarece lupta pt supravietuire era un edge foarte clar si taios), pt ca  nu aveau constiinta trecerii timpului.

S-a mai scris despre timp si forma lui de trecere , deci s-a mai scris despre "living on the edge" pentru aceasta forma de traire are o intarsie temporara  fara de care " the living" isi pierde sensul.

 

> Visam la vieti agitate, avanturoase, romantice ... visam sa nu ne mai consumam nervii cu  facturi neplatite, intretineri, taieri de ape si alte electricitati ...

Living on the edge cere atentie, indemanare si nu in ultimul rand, multa putere. Am fost si sunt adeptul ca putem cere de la viata mult ca sa primim ceva  dar depinde de fiecare din noi.


Dar nu visam la apartamente reci si intunecoase,la nesfarsite si interminabile aventuri sau
romantisme ce nu vor nici in ruptul secundelor sa devina rutine. As vrea sa intalnesc o persoana care sa spuna ca nu doreste si clipe de odiha mentala si sufleteasca.

> Daca ar fi sa iti schimbi viata, ce ai vrea sa faci?

Viata e ca un joc de biliard si ca nu stim in care dintre buzunarele intunecoase de la muchia mesei, (vietii), vom sfarsi.
Cred ca o schimbare de viata e inteleasa deseori ca o modificare a unei singure sau cel mult unui numar restras de variabile, care in acel moment sacru al analizei par importante.
Dar o astfel de schimbare inseamna o abatere/deviatie cu consecinte destul de radicale si care ne-ar duce la pozitia de spectator interactiv al unui alt,total diferit, film.

monica  <Ice_flower@.ro> wrote:

 

> Va aduceti aminte prima dragoste...(si nu ma  refer la cea din timpul gradinitei :))...)  cand iti simteai sufletul in palma la simplu apel al soneriei...Cand te plimbai in  parc  ...impreuna cu el/ea...si simteai ca  toata lumea este a ta  Primul sarut? Primul <te iubesc? De ce toate aveau atunci un sens...? Si de ce uitam?

 

Nu cred ca uitam in sensul ca "uitam". Suntem "coplesiti" de alte multe si neasteptate evenimente. Ne pierdem o parte din naturalete, nevinovatie sau spontaneitate.

 

Incepem sa verificam, sa contabilizam sa extrapolam ...doar pentru a ne da seama de viabilitatea relatiei. Se pierde acel "love for the sake of love" cum ar spune americanii, sau " sensul" cum spune Monica.

Viata e ca un catarat in copac. Cand esti inca pe ramurile de jos orizontul ramane in cadrul curtii in care ai crescut. Cand incepi sa "vezi" peste casa, peste deal, peste munte, sa intelegi cum sunt oamenii, e mai greu. Incerci sa-ti bazezi deciziile pe noile date informative. Toate aceste informatii sunt modelate valoric de societate. Adica masuram, calculam, evaluam, preconizam, speram...

 

Personal cred ca se poate iubi mai intens la varste dincolo de treizeci de ani  pentru ca ochiul, ca si sufletul, e mai capabil sa savureze nuante emotionale si sa inteleaga mecanisme mai subtile de comunicare. Acei fluturasi in stomac ii poti simti si la maturitate chiar mai bine as indrazni sa spun, incat poti spune daca sunt molii, fluturi de noapte, sau fluturi pur si simplu. Cei mai importanti ingredienti raman insa partenera/ul si gemantanul soldatesc in care isi duce fiecare dintre noi, intr-un fel mai mult sau mai putin zgomotos,  experientele trecute.

 

Ca barbat pot spune ca vreau intodeauna o ... usoara doza de mister. Ceva inefabil dupa care sa caut, sa alerg, sa tinjesc.

 

Putine femei daruiesc acest mister fara sa stirbeasca calitatea iubirii, a increderii, a esentei lor. E o trasatura  a feminitatii destul de rara si din pacate putin cultivata.

 

Barbatii pot pastra si ei cate ceva personal, atata vreme cat acest "ceva" nu ii loveste de

faleza unor taramuri inacceptabile diplomatic de catre partenera.

 

> Nu stiu...as vrea sa iubesc asa cum am  uitat...

 

Da-ti drumul si-ti vei aminti

 

mirabell@.net wrote:

> Da, draga Tristan, ar fi simplu daca ar fi un  joc de poker, poti spune simplu ´pas´. Dar  uite ca-i jocul de-a viata, ceva mai complicat.

 

Dupa ce ma citit toate mesajele care au urmat mail-ului tau ma intorc la origine ca esenta aici ramane.

 

> Femeile au inceput deja sa faca ceva: > studiaza, obtin diplome, îsi cîstiga  banii proprii,   totusi, nu-i deajuns sa faca ele   singure ceva, mai trebuie sa existe si contributia tovarasilor de viata (ma refer la toate aspectele, nu numai la casnicie)

 masculini.>

 

Foarte putini barbati au taria sa actioneze constient in directia de care vorbesti. Acele puseuri de contributie sunt niste "infectii" sociale de care majoritatea dintre noi incearca sa scape cat mai repede.  Exceptiile sunt si cele dintre voi care au parte de astfel de barbati  se pot considera (pe segmentul de contributie respectiv), norocoase.

 

Relatia barbat femeie nu e usoara. E un permanent rearanjament de prioritati si dorinte, care de cele mai multe ori nu se reflecta reciproc.  Sa reusesti sa comunici in asa fel ca celalalt sa te auda e o dovada de inteligenta si bun simt. Citind astazi unele mailuri ma intreb cate de tare au fost loviti unii sau unele de scriu atat de negativ is generalizat despre celalalt sex.

 

  

> De ce ar fi educatia copiilor o problema exclusiv feminina ? Nu-i înteleg pe barbatii care se sustrag de la aceasta raspundere. Sau poate e vorba de a ´chiuli´, ca si de la alte teme casnice ? Copilul învata de la ambii parinti.>

 

Educatia copiilor nu e o problema feminina prin definitie. Realitatea arata insa ca o majoritate indiscutabila de copii sunt educati de persoane feminine. Deci timpul pe care il petrec ele cu cei ce vor fi barbatii de maine este, statistic vorbind, mai mare.

Avand in vedere ca baietii oricum isi iau modele masculine pe care le aleg dupa criterii cunoscute, femeia s-ar putea intreba macar asa din cand in cand care e metoda cea mai potrivita in a devia constructiv fluxul de testosteron. 

In rest sunt de acord cu ce ai scris.

 

 3) De ce nu va uniti/ organizati sa va impuneti ?

 

> Femeile au o natura pacifista. Barbatii fac razboaiele. Femeile nasc copii, îi îngrijesc,

îngrijesc toata familia si mai au si serviciu.Pîna si pe bolnavi, tot femeile îi îngrijesc.

Ati auzit vreodata de ´frate medical´?- sau mereu de sora medicala sau sora de caritate.>

 

Pana aici totul e adevarat.

 

> Cum adica sa se organizeze, sa iasa de mîine pe  strada cu pancarte  lasîndu-si copii acasa, în timp ce barbatii ar rînji din cîrciumi ? Lupta femeii e surda, nedeclarata si presupune o  multime de sacrificii marunte, de zi cu zi - sau sacrificii mai mari, adînc ascunse.

 

Asta e tactica. Vorbeam de strategie. Ai auzit tu de un partid al femeilor? Ai auzit de vreo forma de unificare a spiritului feminin care sa poata sa fie in consens in afara de genul de lectura gasita in cabinetele dentistilor? (hai ca-s rautacios -sorry)

De buna voie femeile nu vor primi nimic si asta o stie fiecare dintre voi dar faptul ca nu puteti sa gasiti un consens e un mister pe care  puteti sa-l rezolvati decat analizandu-va, discutand si luand decizii.

Imi pare rau ca lovesc acest calcaii a unui Achille feminin dar de aici incepe evolutia care

va schimba ceea ce numim parteneriat barbat femeie sau invers.

 

4) De ce abandonati visele?

 

> Ba da, le abandonam. Mai ales cînd vedem cît de departe sînt de realitate. Le abandonam si ne facem vise noi, în care barbatul (cu exceptia barbatului adevarat de care vorbeam) nu mai este centrul universului.

 

Barbatul nu a fost si nu trebuie sa fie centrul universului ca o asa pozitie duce la megalomanie si efectele derivate de aici.

Barbatii sunt si ei niste oameni cu probleme mai ascunse decat femeile ( pt ca majoritatea nu prea putem vorbi despre ele), dar avem nevoie de un ajutor din partea voastra. Secretul cred ar trebui extras din gradul de abandon al propriilor voastre prioritati cand incercati sa consolidati "realitatea" altora.

Avem nevoie de voi, de dragostea voastra  si ar fi vai de cozonacul nostru de nu ne-ati iubi.

Iar cine ma contrazice aici ar trebui sa-si faca o recapitulare atenta a propriului trecut.

***

 

--- vasile@yahoo.com> wrote:

 

>se spune ca un barbat si o femeie stiu dupa primele 10 secunde daca vor ajunge la a face sex. restul este umplutura absolut necesara pentru a-si justifica fiecare sie insusi aceasta fapta.

 

Nu stiu daca zece secunde sunt suficiente si nu as demonta chiar pana la shasiu automobilul intalnirii pt a masura viteza medie de lucru. Ma refeream la evaluarea unei persoane in cadrul unor cerinte care sa reflecte viabilitatea unei relatii.

Sexul mental dupa zece secunde e fast food pentru infometati. Hai sa spunem ca suntem mai sofisticati decat hulpavi.

 

> ceea ce m-a interesat intotdeauna la o femeie, este faptul daca a descoperit  cerintele comune  tuturor barbatilor.

 

Asta n-am descoperit-o nici eu.:)). Te referi la cerinte fizice sau emotionale, intelectuale?  Crezi ca exista un numitor comun sub 50 de trasaturi de cerinte? Eu nu.

  

> si femeile au niste cerinte comune asupra sexului opus, iar pe mine, ca barbat, trebuie

sa ma intereseze cat de departe sunt capriciile femeii de care ma indragostesc fata de acestea.

 

Nici ele nu pot fi toate pieptanate cu un singur instrument. M-a amuzat ca te referi la "cerinte" cand vorbesti de barbati si degradezi apoi "cerintele" la "capricii" cand vorbesti de femei. :))

 

Cerintele femeilor nu sunt mai departe de capriicile barbatilor. Cred ca e vorba mai degraba de cat poate fiecare partener sa accepte de la celalalt  

 

> fiecare barbat isi exprima potenta asa cum poate. dar acest lucru vine in ajutorul

 femeilor in a-si alege barbatul care-i place.

 

Daca ar fi sa fim alesi dupa potenta ar fi vai de capul nostru. Potenta precum sensul cuvantului, e putere. Puterea e de multe feluri iar in ceea ce s-a  discutat pe lista mi s-a parut ca se referea la derivatiile sexuale ale potentei. Nu cred ca majoritatea femeilor aleg prioritar potenta sexualala fata de alte trasaturi in lista de cumparaturi. Poate un numar mic care sunt mai incarcate sexual decat media si pun accent pe asa ceva dar lasa-le pe ele sa ne spuna. :))

 

> femeile insa, isi etaleaza feminitatea sub diverse masti, sabloane, frustrari sau  practici la moda, incat dinsii afla cu  precadere ce fel de femeie si-au luat abia  dupa ce "luarea" s-a consumat.

 

Inteleg aici ca perechea este un amestec de ulei si apa? Un accident chimic care n-are intentii de aliere, pe langa faptul ca una dintre componente ori e prost de bubuie ori are spiritul de observatie al unei cartitze specializata in astronomie.

 

Daca societatea ar fi matriarhala as fi si eu pe baricade dar avand in vedere ca noi suntem la carma  ... stau cu ciocul mic (cel putin din cand in cand).

Acu sa nu crezi ca sunt atat de "strain la vorba si la port" incat imi scapa existenta adevarului partial din afirmatia ta. Dar cat e de relevant asta pentru tine,pentru cei care sunt aici in clubul asta? Daca n-ar fi capace si pentru astfel de oale probabil s-ar schimba cate ceva in bucataria societatii. Gata.

 

PS.

Cu ceva timp (ani) in urma am vizitat templul construit de Ramses al II pe malul Nilului, la Abu Simbel. Acest loc de cult a fost cioplit in roca si in  afara de intrare nu mai are nici o sursa de lumina naturala. In cel mai adanc punct, la vreo 70 de metri de la intrare se gasesc 4 statui impozante. M-am strecurat si eu pina in adancuri, inarmat cu o lanterna. Mai erau si altii ca mine dotati cu diverse surse de lumina. In intunericul general paream ca o armata de licuri nehotariti.

De 2 ori pe an la inceputul zilei prima raza a soarelui penetreza pana in strafunduri, luminand statuile colosale si schimband atmosfera locului. Un singur minut,.... doar de doua ori pe an.

 

Majoritatea barbatilor bajbaie in pacla relatiei cu tot felul de surse de lumina. Unii insa isi recunosc pozitia si chiar pot ramane ferm ancorati  in ea asa cum ne invata soarele  la echinox.

Asadar doar putini putem deveni surse de lumina constante in templul in care ne aplecam fruntea.

E alegere sau vocatie?

****

 

 

Imbratisati stam culcati pe nisipul cald

Materie acum statica 

a unei viitoare clepsidre.

Fiecare graunte e plin de evenimente

netraite inca

care isi asteapta caderea misterioasa

din viitor in trecut.

Secundele prezentului sunt zemoase

si dulci in promisiuni, 

precum strugurii

toamna.

 

Ne tavalim in acest rasarit

care neaga orice crepuscul

si precum Croessus in bogatia lui

risipind clipele

ce vor cristaliza

din trairi,

fluturii de lumina

din insectarul amintirilor. 

 

****

Ghilotina pleoapelor taie privirea

In sageti veninoase

Stalagmite orizontale care ma tintuiesc

Crucificandu-ma.

 

Convingerile mele, sunt acum

niste scaune

cu picioarele in sus

abandonate unul cate unul 

pe masa vietii.

 

Adu-mi o carafa de vin

Si-ti promit ca plecarea

mea

Nu va lasa in urma

Decat un pumn de cenusa a durerii,

Rasfirat peste gangele unei sperante desarte,

Indepartandu-se de tine,

Pe sensul giratoriu al in/existentei.

 

****

Iti privesc degetele tale verzi

Ce au dezbracat miezul de nuca

De iile lor subtiri si laptoase.

Ceasornicar al fructelor necoapte,

te numesc.

 

In dansul falangelor

alegi cu gesturi fine albul dulce,

fara sa risipesti farame esentiale,

desi meticuloasa ta miscare

foamei nu-i tine piept.

 

Asa m-ai dezgolit

pe mine iubito pina-n miez

Cu degetele gingase de-ntrebari

Incercand sa intelegi in pieptu-mi

tic-tac-ul unei inimi

mecanice

al carei arc

tocmai

l-ai rupt.

 

****

Daca dorul ar fi colorat,

al meu

ar fi mereu altfel.

Curcubeul din vis

care te-ar cuprinde

in absenta,

de mijloc.

 

As putea sa fac din dorul

de luni

miercuri si

vineri

o impletitura colorata

cu care sa-ti legi parul

cand nu esti langa mine.

 

Oricum stiu ca mi l-ai inapoia

cand ne vedem.

 

Poate voi face

saptamana asta

o parama colorata

care-mi va ancora

corabia sufletului

undeva aproape de tine.

 

Stiu iubito,

stiu ca portul pe care mi-l pui

la dispozitie e sarac in adincime, 

dar nu e vina ta.

 

Tacut voi astepta

fluxul unei nopti cu luna plina

Si...

te voi parasi.

****

 

Cand podurile se prabusesc

Intelegem

prapastia.

 

Cand plecam

Intelegem

distanta.

 

Cand atingem

Intelegem

flacara.

 

Cand iubim

Intelegem

perechea.

 

Cand ne doare

nu intelegem

umbra indoielii.

 

cand suntem raniti

nu intelegem

gratiile explicatiilor.

 

Dar cand coboara privirea

Intelegem,

si in lipsa cuvintelor,

totul.

****

 

Memoria palmei pastreaza

Atingerea obrazului tau

Intr-o forma tainuita

privirii.

 

Orbul recunoaste cu degetele

Darul vazului il ineaca in confuzie

 

Simturile fac greva si nu te recunosc.

 

Pielea o recunosc in aroma.

Si sarea lacrimilor o stiu

Hergheliile respiratiei pasc tacute

In amintiri nu pot sa fiu.

Nu pastrez memoria fiintei tale

Doar iluzia unor evenimente

nepetrecute aievea

In care atentia mea

dansa hora

cu propriile-mi simturi.

****

--- "Idioata  <@.ro>" 

 

> Sincer asa gandesc si eu despre barbati. De fapt nici macar nu ma  intereseaza trecutullor sentimental sau sexual. Eu vreau sa incepde la zero cu el, si in momentul ala nu maiexista altcineva.

 

Numarul de parteneri nu e f. relevant in afara de o anumit tendinta care o subliniaza.

Una din intrebarile care imi scapau de obicei la prima convorbire era: "ce ai invatat de la cel mai important barbat al vietii tale?

Avand in vedere ca relatiile marcheaza, iar relatiile de lunga durata marcheza mai adanc,consider ca atitudinea de "nu ma intereseaza trecutul tau" oarecum puerila.

Eventual poti spune "nu te judec dupa trecutul tau fara sa-l inteleg" dar subiectul nu trebuie evitat.

 

Personal cred ca o femeie ca sa ajunga la punctul pe care eu il consider cat de cat relevant ca nivel de cunostinta" cu ce se mananca barbatii", ar trebui sa fi cunoscut cel putin patru parteni cit de cat de durata.

Dupa 4-5 barbati macar ar trebui sa stie ce nu-i place. Unele pot avea noroc si raman cu

intelpciunea unei singure si nedisputate surse dar asta e chestie de tipologie, sansa etc.

 

--- "Idioata  <@.ro>" 

>Si vrajeala cu cate femei a avut el la viata lui si laudele ca-l iubesc femeile sa le lase

pentru prieteni.

 

E un test simplu si relvant cat timp poti pierde cu o astfel de persoana Ma gandesc ca majoritatea femeilor nu au nevoie de mai mult de o intalnire pentru a stabili viabilitatea unei relatii. Spun asta pentru ca si unii barbati pot afirma suficientza temporara a unei singure conversatii ( nu small talk) pentru a-si crea o imagine adecvata.

 

>Oricum... nu shtiu cat de multa frica le este barbatilor ca femeia il v-a compara vre-o data cu alt partener.

 

La unii le este frica, la altii nu, depinde de educatie, experiente, calitati fizico-intelectuale. Daca n-ar astfel de varietate in gradina ce s-ar face femeile?

 

> Problema dupa parerea mea  este ca majoritatea barbatilor nu se considera barbati daca nu dovedesc ca sunt potenti. Si  cum dovedesc asta? Prin vorbe!

 

Nu stiu de ce crezi ca e  o problema ?

E problema lor in cel mai bun caz. Problema poate fi a ta poate fi eventual daca asa ceva nu-ti place. In rest iti economiseste timpul investit. Deci e chiar un criteriu de selectie rapida. Un avantaj nu-i asa?

Dupa cate am citit pe tema asta in ultima saptamana as sugera sa facem un  curs "Cum sa fiti barbati adevarati!!!"

Avand in vedere de faptul ca perfectiunea nu exista v-as provoca sa raspundeti la intrebarea:

Ce trasaturi negative sunt dispusa sa accept de la partenerul meu in relatia vietii mele?

***

---  (keynes@.ro)" wrote:

>  Pentru ca eu nu pot fi cu dumneavoastra. Domnule Vasile, nu am putut niciodata sa

 privesc femeia altfel decat ca  pe o opera de arta.De frumusetea careia putem sa ne bucuram toti cei ce stim  de existenta ei, dar pe care nu o poate detine decat o singura, fericita si  invidiata persoana.

 

Iar daca aceasta persoana sunteti D-voastra cu atit mai bine :)) nu-i asa?

 

Ei hai nu-mi spune ca n-ai simtit vreodata, asa o umbra de invidie cind ai vazut o tipa cu nivel, care apartinea altcuiva? Si nu l-ai masurat pe acela cu shublerul ca sa-ti dai seama ce dracu ii face/ cum o vrajeste, de-i in stare s-o tina p'aproape.  Daca n-ai simtit asa ceva n-ai fost in gara vietii. Ai fost doar la casa de bilete si inca mai esti....  in rind.

 

> Si tin sa marturisesc ca sunt mult mai emotionat in fata  unui tablou terminat, pe care s-au asternut culorile, decat in fata unei schite  in alb negru.

 

Vai de cozonacul tau daca se rupe cuiul realitatii si-ti cade tabloul in cap cu rama cu tot. S-ar putea sa scapi niste scorovaieli printre dinti.

 

> Perfectiunea conturului transmite o emotie primara, dar ochiul nu  este cu adevarat incantat decat atunci cand este adaugata si culoarea.

 

De cine? Daca e facuta de altul ce simti?

 

> Atunci cand mi se intampla sa intorc privirea dupa o femeie nu o fac pentru a spune , va citez, " uite-o si pe asta"  ci pentru a exclama in  gand " Doamne, ce frumoasa e" .

 

Si dupa o astfel de afirmatie ce spui: " O! Doamne ce te-as agata in cuiul de deasupra

patului sa te contemplez"? sau  " Daca e macar jumate asa de buna precum arata

si tot merita sa ma dau la ea"

 

>Sa fie doar o neghiobie a tineretii ca apreciez  forma si culoarea?

 

Nu, dar se poate afirma ca siguranta data de distanta nu poate crea dureri.

 

Nu cred! Si pot fi acuzat ca nu ma duc s-o intreb ce  coeficient de inteligenta are?

 

Asta se vede destul de rapid si cu ochiul liber pentru cineva care poate aprecia culorile

primare:)).

 

> Doar nu vreau sã-i dau in maini  destinul meu.

 

Hei, hei vezi sa nu scapi boii la vale. Crezi ca e gata sa preia asa o responsabilitate ? S-au poate i-o dai tu fara s-o intrebi si cu asta ai si agatat-o in cuiul de care vorbeam mai sus.

 

 > Asa cum tabloul are nevoie de culori si de  rama pentru a putea apare in toata splendoarea si o femeie are nevoie de  accesorii pentru a transmite emotii.

 

Aici it dau 5% dreptate. Accesoriile subliniaza daca au ce, insa nu inlocuiesc.

 

> Kitch,  exista, nu neg, dar sa nu ma acuzati de prost gust cand prefer o femeie

 machiata si aranjata uneia care are sub unghii tot negrul iadului....

 

Pai daca doamna e de contemplat inseamna ca are ceva respect fatza de propria- i  persoana iar daca are astfel de "calitati"  mai intra in competitie?

 

>Dar credinta mea e ca perfectiunea  femeii nu sta in simplitate.

 

As vrea sa-ti spun fara nici un dubiu ca perfectiunea sta in simplitate.  Cu cit esti mai

departe pe drumul catre propriul tau miez cu atit iti devine mai evident asta.

 

Zeama lunga... pina aici.

Nici o femeie care are stil si clasa nu are nevoie sa fie asezata in grinda si sa i se cinte

ode. Are nevoie de dragoste, respect si niste alte maruntisuri care i se pot citi in ochi.

Ea nu te va pune niciodata sub o presiune mai mare decit pot sa poarte umerii tai. Iar daca te va impulsiona in vreun fel sau altul va fi in cea mai mare masura pentru tine insuti. Pentru a-ti atinge parametri tai personali. Succesul ei  e, in cea mai mare masura, succesul tau.

Si ca sa nu uit: Cu siguranta ii va place sexul la fel de mult cum ii place sa-si conduca viata. Adica cu stil.

Ma contrazice cineva? 

 

Gabriel  <@gmx.ro> wrote:

 

> balauri sint peste tot Toni ... si dupa ce i-am simtit pe pielea mea pe cei din Germania, am putut sa le simt rasuflarea si celor care va  pirjolesc acum pe voi.

 

Ce ne-am face fara balauri Gabriel? Ce ne-am face daca n-am putea deosebi cea mai frumoasa ruta de urmatoarea in coborare ierarhica sau de a cinspea?

Avem nevoie de greutati pentru a ne putea bucura de acea incredibila usurinta a fiintei cum ar spune Kundera.

Singurul sfat pe care mi-l dau din cand in cand este sa nu ma prea iau in serios si sa ma intreb dimineata cum m-as comporta cu oamenii pe care ii voi intalni daca as stii ca ziua respectiva ar fi ultima zi a vietii mele?  

 

> (caci a ma razboi cu ei gasesc ca este o lupta  pierduta din start) este aceea de a incerca sa ma sustrag agresiunii lor. si daca acest lucru este valabil si pt. tine Toni, si daca mai si reusesti, atunci cu siguranta ti-ar reveni si  placerea co-pilotatului.

 

Adevaratii luptatori orientali nu se sustrageau luptei ci o infruntau, luand energia negativa a celuilalt si transformand-o in energie pozitiva.

De multe ori mi s-a intamplat ca dupa o confruntare nereusita sa ma gandesc coborand

scarile catre iesire la o strategie care ar fi putut da rezultate mai bune. E binecunoscutul

"Esprit d'escalier" cum o numesc francezii.Insa precum sensul acest esprit ma ajunse din urma cu vreo 5 minute prea tarziu. Oricum, ma antrenez :) 

.........

> eu personal cred ca este vorba mai degraba de o optiune personala,  'comandata' de un anume  profil emotional care va poate impinge de  la spate, spre a fi si voi (nu numai barbatii) scaldate de luminile rampei.

 

Luminile rampei?  care rampa?

 

> lumini pe care barbatii le iubesc oricum, inghesuindu-se, care mai de care, sa-si dispute>spotul reflectorului.

 

Cred ca te referi la reflectorul atentiei celorlalti necunoscuti sau privitori accidentali.

 

> pt. ca, in timp ce la barbati, aceasta optiune este o 'chestiune' de  onoare, la voi femeile ea imbraca mai curind forme junoniene, de  uzurpare a puterii Olimpului masculin.

 

nu este o chestiune de onoare ci una de alegere si de cele mai multe ori aceasta alegere e plina de putregaiul indoielilor personale.

 

> Dar sa ajung sa-mi neg propriul eu, sau sa  uit de el din cauza  zbuciumului zilnic, asta

se intampla adesea, si imi fac deja griji. Senzatia care ma stapaneste, insa, e ca n-am

 facut, totusi, cursa vietii.  Toni 

 

Nu e important neaparat sa castigi in aceasta cursa. E mai important sa stii ca ai pilotat tot

timpul extrem de constient. Si sunt oricum multe alte curse care le vei putea castiga.

 

> ceea ce inseamna totusi ca mai poti fi co-pilotul unui dream-team pe  care nu  ai "reusit inca sa-l descoperi, dar care exista cu siguranta  si pt. tine :).

 

Esti si suntem mereu parte dintr-un "dream team" doar ca ti-ai uitat ochelarii prin care sa-l poti recunoaste, adica altfel spus e “up to us” cum ne utilizam capacitatile si mai putin mediul in care ne/te aflam.

 

Din departari muntoase si plin de filozofii orientale.

***

Idioata27 wrote:

 

>A sustine ca rolul final al unei femei este implinirea prin maternitate, este a limita o

>femeie la corpul ei biologic. Femeia devine un organ sexual, un uter.

 

Implinirea prin maternitate este totusi o menire, ea nu este un rol. Il aleg cele care doresc asa ceva. Rolul in general se accepta sau este impus. Consecintele lui sunt variate si depind de felul societatii de care apartine persoana care face descrierea realitatii.

***

Aiko wrote:

 

>Daca lucrurile ar sta asa, s-ar spune ca "rolul femeii este procreerea,perpetuarea speciei".

 

Ceea ce este desigur adevarat. Este de fapt primul si cel mai important ascop dar nu este

ROLUL!!! lor. Mamele stiu de ce!!!. Unii tati stiu si ei de ce.

 

>Maternitatea are doar partial legatura cu nasterile, si nu se reduce la nastere. Daca ar

fi asa, in societatea actuala in care o femeie naste in medie maxim doi copii, maternitatea s-ar incheia dupa 2-3 ani.

 

Maternitatea e o consecinta a nasterii.  S-ar putea spune ca este chiar o consecinta de durata a procreerii. Poti sa faci eforturi de maternitate cu toate consecintele emotionale asa cum fac sute de femei (familii) care au adoptat copii fara sa treci prin faza cu nasterea.

 

>Maternitatea vizeaza mai degraba un tip de relationare - inegala,preponderent afectiva si colateral educationala. Spun inegala pentru ca in relatia asta unul daruieste cu precadere si unul primeste cu precadere (odrasla sau subsitutul odraslei, care poate fi un copil adoptat sau o persoana cu nevoie afective pronuntate, indiferent de varsta - chiar un barbat).

 

substitutul odraslei n-are nici o legatura cu maternitatea. El doar manipuleaza, constient sa nu, acest pachet de sentimente care i se pune, din diverse motive personale, la dispozitie. 

 

>A spune ca rolul final al unei femei este implinirea prin maternitate nu inseamna doar a

o reduce la un uter, ci si la a o condamna sa aleaga numai barbati imaturi afectiv (nu ma refer acum la dereglarile psihice ca astea tin de o alta discutie), si la a-si tine proprii copii intr-o stare de continua dependenta afectiva, ca sa isi poata manifesta continuu, pana la moarte, acest instinct matern care ii aduce implinirea suprema.

 

Implinirea prin maternitate exista pentru ca e un suprem biologic. Restul de care vorbesti sunt evolutii sau involutii sociale care n-au mare legatura cu maternitatea, sau sunt "defectiuni" comportamentale.

 

 

>Nicaieri in societatile anterioare nu apare aceasta legatura afectiva pusa pe primul plan,ca sursa ultima de fericire personala, nici pentru barbat nici pentru femeie.

 

Legatura afectiva era considerata totusi esentiala ca altfel n-ar fi ramas asa multe povesti legende etc. Ceea ce se puneau pe primul plan (si se pune si astazi in majoritatea societatilor ) erau aspectele materiale care erau oarecum chezasie economica pentru cresterea unei noi generatii. Dar daca problemele materiale nu erau demne de discutat (povesti cu printi si printese) atunci eroii traiau fericiti pana la adanci batraneti

..." Deci dragostea era considerata mai degraba un LUX. E si usor de inteles avand in vedere cum era viata de brutala cu majoritatea fiintelor umane.

 

 

>....  nevoia de certitudine. Copilul il ai toata viata, e al tau, e o certitudine, barbatul poate sa vina si sa plece, poate sa isi gaseasca alta femeie, asa ca e mai sigur sa investim afectivitate in copil, si sa ne manifestam latura materna cat de mult putem.

 

Nu cred ca alegerea se face pe un suport rational. E instinct nu e alegere. Iar latura

materna se manifesta diferit in functie de o serie de parametri personali ai femeii devenita

mama.

 

>In timp, copilul subtituie si sotul, si prietenii (ati observat ca mamele dedicate nu au prieteni de nici un fel, si viata sociala extrem de redusa - eventual discutii ocazionale cu vecinii?), sicariera - serviciul e vazut doar ca o necesitate pentru a castiga bani si atat.

 

Substituie suna cam heavy. N-as pieptana pe toate mamele cu acest " dedicat" cam general. Cred ca multe pot fi si dedicate si sotii bune. Limitarile pot fi de diverse naturi. Una fiind suportul care il gaseste in sot si prieteni. A doua e sa gaseasca acel echilibru intre a fi o mama la nivelul personal de pretentii si sa –si permita celelalte activitati care-i sunt importante.

E adevarat ca dragostea care o femeie o are fata de copilul ei nu se compara cu cel care o simte fata de sotul ei. Dar ele de fapt nu sunt comparabile.  

 

 

> Ceea ce ma face sa cred ca toata aceasta "implinire ultima" femeii in maternitate este o gaselnita a perioadei contemporane, ca raspuns la goana haotica dupa

>certitudini.

 

"Ultima implinire"? cred ca vrei sa spui suprema.E unicul lucru care nu se poate contesta.

Celelalte performante pot fi subiect de interpretare. Idea din umbra afirmatiei se reduce la simplul fapt ca o femeie avand aceasta calitate biologica nu MAI are prea multe de demonstrat, social vorbind. Decat daca intradevar doreste. Iar cariera, implicarile sociale, activitatile culturale, literale etc  sunt alegeri care ii stau la indemana atata vreme cat are sustinere morala si oarecum financiara.

 

Cred ca numarul de activitati nu sunt limitate decat de propria ei capacitate de a jongla cu ele si cu organizarea timpului ei personal.

 

Iar daca il auzi pe piciul tau de 4-5 ani povestind unui prieten de aceasi varsta in timp

ce construiesc castele de nisip " Am vazut niste poze cu parintii mei si am descoperit ca mama mea a fost inainte femeie" atunci trebuie sa cazi putin pe ganduri.

 

***

--- Serena <@yahoo.com> wrote:

 

>Si mai zice si Geodor ca o femeie fara copii nu este o femeie implinita :))

 

Citind in afara de context suna OK. Eu vorbeam doar de aspectul biologic.

 

Nu cred ca toate femeile trebuie sa faca copii . Nici nu ar fi bine. Dar astfel de judecati sunt bazate pe ratiune nu pe genetica.

 

>Dragi barbati,nu mai trageti concluzii atat  de drastice in privinta noastra !Eu inchid luna (chestie de mare implinire :)) si nu  am timp sa explic prea multe despre cum simt eu

> ACUM (poate maine am sa simt altfel),dar nu ne  mai reduceti la maternitate.Please !

 

Nu te reduce nimeni nici pe tine si nici pe altele la maternitate. Maternitatea este doar un

aspect care poti sa-l consideri ca pe o optiune sau nu.

 

Maternitatea e ok pt cine considera ca asta o face fericita.

 

>Arata ca si cum toate celelalte lucruri pe care le facem in viata palesc in fata calitatii

>noastre de mame si nu mi se pare corect. Nu stiu de ce m-am gandit la Maica Tereza. Va puteti gandi si voi...

 

Nu sustin asa ceva. Cunoastem cu totii macar cateva care fac mai multe. Evident ca nealegand maternitatea ramane un surplus de energie creativa, emotionala etc. care se poate turna in diverse forme.

 

DAR si aceste e un DAR foarte mare. Cu siguranta voi polariza prin aceasta afirmatie, dar cred ca iubirile acelea despre care se scrie in carti au fost intre oameni care au ales din din vointa sau neputinta drumul negat matern/ paternitatii. Exemple sunt cu duiumul.

Explicatia e banal de simpla. Ei s-au concentrat unul pe celalalt.

 

>O femeie poate aduce bucurie in vietile multor oameni....  ,prin simpla ei prezenta,fara ca ea sa fi trecut prin experienta maternitatii.

 

Sustin si semnez atata vreme cat e alegerea ei si e dezlegata de orice regrete.

 

>Si daca asta ii da o mare implinire,de ce sa-i judecati voi idealurile ?

 

Nu judecam daca e bine sau rau, cel mult analizam motivele ascunse. Iar eu personal daca le inteleg nu declar o risipa pt omenire daca ar fi turnat vreo doi, trei plozi cu cine nu trebuia si n-ar fi lasat nimic in urma. Dar asta e totusi o exceptie de la regula  nu-i

asa?

 

 

>Am vazut atat de multe femei care au decis sa faca un copil doar pentru a avea un sprijin la batranete incat ma indoiesc foarte tare ca implinirea prin maternitate.

 

Orice decizie de a face un copil pt ceva scuze whatever, e de  plans. Nu avem totusi dreptul de a judeca decizia lor mai mult decat o putem intelege. Fiecare om are propria umbra de care nu poate scapa.

 

>Puteti incepe sa aruncati cu tomate  :))

 

NU arunc cu tomate cel mult cu niste petale de flori :))

 

***

 

Dana wrote

 

>Eu am o alta solutie. Daca cele doua femei care-si disputa un barbat  la urma urmei) il

iubesc atat de mult, asa cum este el (amestec putin si  din mesajul lui Tristan) si sunt

nobile incat sa-l inteleaga si sa nu se  simta ranite, eu zic ca ei ar putea forma o mare si fericita familie.>

 

 

Am mentionat in aceea epistola imaginara suprematia armoniei asupra civilizatiei.

Armonia poate insemna printre altele si acel pas inapoi fata de noi insine in urma  careia

acceptam( SI RESPECTAM) cu mult mai multa noblete pe celalalta persoana ca pe o fiinta completa.  Deseori geloziile pe care le stim cu totii, daca nu pe propria blana atunci macar din auzite, se bazeaza pe apararea intereselor proprii, ranirea orgoliului  si pe foarte putina intelegere pentru  cealalat membru al cuplului indiferent de gradul

de legalizare al relatiei. Nevasta MEA, Barbatul MEU , sunt niste forme definitorii care spun mult despre gradul de libertate acceptat.

Privim in cele mai multe cazuri persoana cealalta ca pe un  element stationar care fac parte din viata noastra, aproape ca o piesa de mobila.

Poate exagerez cu aceasta comparatie insa incerc sa subliniez ca la o majoritate

covarsitoare dintre oameni exista, in mod inconstient,  o lipsa de flexibilitate si

acceptare a verbului "a creste". In special cand verbul e atastat adjectivului spiritual.

Afirm fara vreun echivoc ca orice persoana care se respecta suficient ar trebui implicit sa-si respecte co-echipierul/a la acelasi nivel. Iar daca ai pretentie la dezvoltare spirituala atunci trebuie sa fi pregatit sa accepti, chiar sa pretinzi,dezvoltare similara si in cel cu care imparti bucuriile si necazurile cotidiene.

Cresterea spirituala poate duce si la descoperirea de nevoi necunoscute pana atunci care daca nu sunt discutate, acceptate si integrate la timp pot crea disensiuni.

Astfel pot fi chiar dorinte banale care nu sunt respectate de cealalta persoana. (Spre exemplu simpla dorinta a unei femei sa ia ore de canto sau sa joace teatru intr-o echipa de amatori si care este veto-ata de sot, poate duce la evadari subtile de acasa doar ca sa-si poate trai pasiunea asta). 

Cu timpul diferentele vor creste si vor descoperi deodata ca iau dimineata autobuzul spre viata din statii diferite. Iar de aici pana la reconsiderarea optiunilor de cuplu pasul este

minuscul.

Nu stiu cate as putea eu accepta de la partenera mea in ceea ce priveste libertatea atat fizica cat mai ales spirituala insa m-as stradui sa nu o limitez prea mult.

 

Cu un numar de ani in urma am citit o carte fascinanta care se numeste"The Harrad Experiment" de Robert H. Rimmer. Cartea a facut la vremea ei valuri serioase (New age-ul era destul de new cu alte cuvinte cartea era putin prea inaintea timpului potrivit:). Cand am citit-o am luat-o ad literram si chiar m-am minunat de reusita experientei. E o fictiune reusita si foarte bine documentata. Idea de baza era un studiu facut intr-o facultate pe un grup de studenti ( cred ca erau 4 cupluri). Un menaj al 8 in care fiecare barbat avea acces la celelalte femei si vice versa. Experimentul a fost facut sub conditii de supraveghere stiintifica si fiecare membru era monitorizat cu atentie.

Rezultatul  studiului a aratat ca multe din limitarile care le consideram inevitabile pot fi

eliminate daca eliminam in mare parte paradigmul social in care am fost educati.Solutia se bazeaza in primul rand pe ARMONIE si derivatele ei.

Nu stiu unde si cum va fi societatea peste o suta de ani dar sunt sigur ca multe din axiomele prezente legate de sanctitatea casatoriei vor fi privite ca niste forme anacronice de incorsetare spirituala.

***

 

Draga prietene

 

Credeam ca tacerea ta e rezultatul lipsei de evenimente spectaculoase din primavara asta lunga care s-a rasturnat intre timp, molcom in vara.

In prima clipa am fost surprins de miezul misivei tale. Casnicia voastra acel fluviu linistit, fara valtori, cu putine meandre a devenit subit o apa vijelioasa? Tu care imi vorbeai despre relatia voastra ca despre ceva aproape perfect. Acum vii si-mi descri o stare de fapte in care tu pari gata hotarat sa cobori cascada Niagara intr-o barca. Eterna tema a relatiilor interumane cu care ne confruntam zilnic. Dar cum spuneam , “surprins in prima clipa” de lectura. Apoi mi-am amintit de o afirmatie de a ta unde  spunei sus si tare ca tie asa ceva nu ti se poate intampla. Iti amintesti cum am ras de tine? Iarta-ma ca dezgrop astfel de memorii ale unor ani trecuti.

Ma bucur ca in ciuda impartasirii durerilor si placerilor acestei experiente, nu-mi ceri

parerea. Cred ca stii care va fi raspunsul meu si ca el oricum nu te-ar satisface. Daca nu dintr-un alt motiv decat, stii si tu, ca in ciuda prieteniei de o viata suntem diferiti, marcati de istorii si trasee diferite, crescutii in familii cu povesti incomparabile, ce ne-au incrustat

pielea cu tatuaje mai mult sau putin dureroase. Tu care crezi in civilizatie eu care cred in

armonie. De ce nu ai vrut sa crezi ca armonia e superioara civilizatiei? Ti-am spus de atatea ori ca aceasta societate in care traim are aversiune de armonie. Iar tu cu afirmatiile tale despre nevoia de conflict ca mecanism evolutiv.  

In tot necazul tau cauzat in special de funiile indeciziei, fii  fericit si bucura-te de aceasta

emotie atat de speciala si traieste senzatia fizica pe care mi-ai descris-o cu atatea amanunte incat la unele scene mi se parea ca am participat, pasiv, si eu.

Hotararea pe care o vei lua intr-un final va reflecta oricum natura sufletului tau. Deci nu e

chiar asa de relevant ce spun altii sau ce crede “lumea”. Important este sa stii ce crezi TU.  

Consider ca e o greseala sa faci tabele de comparatie, sa quantifici in valori masurabile ceea ce doar inima ta intelege. Gandindu-ma la relatia cu frumoasa ta sotie pe care, daca bine imi amintesc, in naivitatea ta  feciorelnica ai crezut ca o vei iubi o viata intreaga, ea te-a facut mai bun si evident mai interesant. Probabil un anumit grad de rutina din casnicie a tocit atractia initiala iar venirea copiilor a fost precum in marea majoritate a familiilor,  un factor disruptiv. E normal ca prioritatea unei femei sa fie copiii oricat de tare isi iubeste sotul. E suprematia genei din cromozomi asupra educatiei si intelegerii sociale. Desi sunt convins ca sotia ta personala nu a facut rabat in acest atat de subtil department al dragostei, nu cred ca a putut sa fie o exceptie de la natura umana in cea ce priveste dragostea fata de proprii ei copii.

Iar pentru tine acum ..ce sentiment unic e sa fi iubit acum de doua femei. Una care imparte cu tine un trecut, o familie si un viitor destul de descriptibil  si una care nu are nici un plan decat sa-si traiasca viata ca pe o flacara fara nici  un fel de retineri, obligatii si care isi daruieste inima in totalitate, fara teama de riscuri,indoieli sau diviziuni si care pe langa toate aceste calitati emotionale mai poseda si acea frumusete interioara si exterioara.  Fata de cine trebuie sa fie marea responsabilitate?

 

Esti acum invidia colegilor, esti in atentia celorlalte fete si femei din colectivul din care

faci parte si cu totii asteapta cu sufletul la gura deznodamantul. Taberele sunt impartite.

Iar ea e, cum spui tu, atat de fericita.  Banuiesc ca sunt clipe in fantezia ei cand ea e

ferm convinsa ca a gasit superbul pantof al Cenusaresei care se potriveste cu adevarat DOAR  pe piciorul ei si e gata sa danseze valsul sufletului doar cu tine.Cat de simplu ar fi viata daca ar fi asa.

Din pacate majoritatea, atat a femeilor cat si barbatilor descopera dupa o vreme ca pantoful s-a metamorfozat in cateva luni sau ani intr-o opinca care pe langa durerea produsa la purtare e si greu de dat jos din cauza nenumaratelor noduri cu caren e legata. Altfel n-am vedea asa de multe incaltari nepotrivite si printi frustrati cu profile de broaste.

Iti amintesti ca in urma cu ceva timp discutam despre gradul de atractivitate pe care o exercita atat oamenii interesanti dar care sunt si ancorati intr-o relatie buna?

Cum altfel s-ar fi incurcat cu tine colega asta noua, al carei nume evit deocamdata sa-l pronunt.

Un anume gen de femei ne-atasate gasesc astfel de barbati, fascinanti si cu cat e mai mare 

dezinteresul aratat cu atat le creste doza de atentie si dorinta sa cunoasca “secretul” lor.

Banuiesc ca masculinitatea invaluita in succes professional, care se sprijina pe valorile

robuste de cuplu si care mai este si sudata de prezenta doi copii reusiti, starneste daca nu

invidie cel putin curiozitate. Intrebarea nerostita sau poate chiar negandita activ s-ar

putea formula cam asa: Ce are cealalta femeie de a reusit sa gaseasca dar mai ales sa pastreze un barbat ca acesta? E ea mai buna ca mine? Si daca “da” prin ce?

Nu imi permit sa afirm ca noua ta flama e manata de astfel de meschine intentii. Merg pe premiza ca face parte din rasa aceea pe cale de disparitie a femeilor cu stil si clasa. Se

indoieste probabil uneori de corectitudinea sociala a faptei si de potentialul oprobiu care

va trebui sa-l infrunte daca vei decide sa “tai barca de la mal”, dar pentru ca te iubeste doar pentru ceea ce esti TU e dispusa sa accepte riscul. Undeva cred ca e si o forma de noblete.

Cand povestesti acea scena cu plimbarea pe plaja cand descrii cum vantul serii i-a “cusut” cu repeziciune doi  nasturi pe sub tricoul care-i acoperea sanii am revazut brusc spiritul romantic al adolescentului de alta data.  N-ai mai vazut “filmul” acesta?

 

Imagineaza-ti cele doua femei  ale vietii tale ca s-ar intalni si fiecare incearca sa accepte

realitatea celeilalte,  discutand variantele posibile (si acceptabile) de iesire dintr-o

astfel de dilema. Adica prezenta si inteligenta ta sotie ar accepta si respecta dragostea care o simti pentru noua faptura din viata ta. ( Asa ceva se poate intimpla oricui, isi spune ea in ciuda durerii ce o simte, si doar cei naivi viseaza la eternitati de dragoste reduse mental la scara umana). Persoana nou venita ar accepta faptul ca sotia ta actuala este mama copiilor tai si va ramane mama copiilor tai indiferent cat de fantastica va fi noua ta viata alturi de ea. Astfel fiecare ar accepta si integra in minte si suflet noua REALITATE care esti de fapt TU cel de acum.

 

Singura intrebare care iti esti dator sa ti-o pui este: Cum e forma de fericire si implinire totala la care aspiri?

Noua ta pasiune isi doreste o familie, doreste implinirea visului ei.Pentru altcineva  poate  fi banalul unei casnicii. Isi doreste o oarecare siguranta in relatia in care isi investeste tot viitorul. Nu-i asa?  Va fi desigur mult mai atenta cu tot ce se misca in jur pentru a evita o situatie similara in care ar putea pierde. Ai face si tu la fel daca rolurile ar fi reversate.

Apoi vine primul copil, plansete nocturne, pampersi, cumparaturi de sambata dimineata ca forma de recreere, vacante rutinate, vizite la prieteni, la familie. Tot un “film” cunoscut?   Pe de alta parte s-ar putea vizualiza un scenariu cu totul diferit care ar duce pe alte meleaguri sufletesti. Asta ar mari sansele reusitei si pastrarii acelei tensiuni atat de necesare u a mentinerii unei relatii emotionale la parametri buni de functionare.

Oricum esenta ramane in forma finala de implinire personala care o vei putea atinge. indiferent de calea aleasa. Aici e marea intelepciune. Dar cati dintre noi suntem in stare sa facem din vise, realitate sau din realitate, vise?

Aritmetic vorbind ai de fapt ai trei alternative:

Ramai unde esti  si dupa o vreme in care ai mancat nisip cat cuprinde vei redeveni un sot bun si iubitor asa cum te stiu. Daca buna mea prietena care iti este sotie, te iubeste cu

adevarat iti va accepta natura si te va iubi in continuare. Poate chiar mai mult. Orgoliul ranit nu e stilul ei. E prea buna ca sa sufere de asa ceva.

Varianta a doua este sa pleci cu femeia care e si mai potrivita sufletului tau actual. Un altfel de suflet  decat ce credeai ca ai in piept  pana cum cateva luni. Fericirea cu ea e posibila daca ruptura cu trecutul va fi facuta intr-un mod amical. Greu, dar posibil. Vei avea tot accesul la copiii tai pentru care vei ramane acelasi tata devotat chiar daca ii vei vedea mai rar.

Varianta a treia e sa le parasesti pe amandoua si sa-ti cauti adevarata ta natura in caz ca

descoperi aceasta nevoie in tine. De  ce pot sa te asigur in clipa prezenta este doar suportul meu absolut, indiferent de varianta aleasa.

***

--- Tudor  <tudor@k.ro> wrote:

 

> stii de ce cred eu ca posesorul unui milion de dolari ar face mai bine sa-si traiasca viata beneficiind de acesti bani, in loc sa se straduiasca sa-i inmulteasca?

 

Draga Tudor

inseamna asta sa-i bage la banca cu 3-5% dobanda si sa traiasca din dobanda?

50.000 $ pe an inseamna peste $ 4000/luna. Da, cred ca ar putea fi o alternativa comoda.

 

O alternativa improbabila desi absolut posibila. Personal cred ca natura umana e alta.

Studiaza putin statisticile celor care au fost castigatori de sume mari la lotto.  Banul e un servitor fantastic daca il stii tine in frau insa poate deveni cu usurinta un tiran.

Totul depinde insa de persoana ne/norocoasa.:)

 

>Deoarece consider ca omul nu este niciodata multumit, pe masura ce va inmulti milionul (cu griji, stres, batai de cap cu colegii de afaceri, etc) va incerca sa faca si mai multi bani, nu se va mai opri niciodata, va uita sa-si traiasca viata.

 

Da, asta este natura umana in paradigmul prezent. dar poate fi si altfel.  Poti sa le faci pe

amandoua si chiar sa razi si sa te relaxezi, facandu-le.

 

>Nu crezi? Dovada este ca noi nici nu avem acest milion si deja ne "dam de ceasul mortii" sa-l inmultim. Daca ai 1.000.000. $ mai merita sa pierzi timpul cautand sa mai faci inca un milion?

 

Cred ca pentru o mare parte din oamenii care au facut bani  aspectul financiar nu ma este, dupa un timp, factorul motivator. Daca vorbesti cu vreun consultant pe probleme de

personal, asa numitii head hunters, vei primi confirmare.

Sunt alte aspecte care motiveaza activitatea. Crezi ca Bill Gates chiar are nevoie de bani?

 

>Viata este scurta, oare nu-i mai bine sa incerci sa traiesti din plin, sa profiti de fiecare

secunda, sa-ti petreci timpul (ca oricum nu maiai grija zilei de maine) cu parintii (care nu vor mai fi multa vreme langa noi) cu prietenii, fratii, sa nu lasi sa treaca nici o zi fara sa le spui celor pe care-i iubesti, cat de mult ii iubesti.

 

Da, da suna ok pt prima saptamana. Dar vezi ca prietenii au si ei prioritatile lor si dupa ce le spui celor apropiati vreo doua saptamini zilnic cat de mult ii iubesti si cat de mult inseamna ei pt. tine  vor intreba dupa ceva timp daca poti sa le-o si arati prin diverse forme materiale... si  stii tu unde duce acest drum...

 

>...sa calatoresti (ce tara frumoasa avem!)

 

frumoasa frumoasa numai ca nu o prea iubim ca daca am iubi-o n-ar arata asa plina de gunoaie!!!

 

> ...Viata este teribil de frumoasa si merita  traita clipa de clipa... Un milion de dolari

> castigat cu usurinta ar putea sa fie Calul Troian care sa-ti distruga linistea.  Era sa uit, in concediu nu a mai fost de vreo 4  ani deoarece nu are incredere in angajati.

 

Pai are o problema de alegere a angajatilor. Cum ii alegi  si cum ii tratezi asa ii ai. Sa nu-mi spuna mie cineva ca nu exista oameni care sa nu se ridice la standardele dorite.

 

Dupa cum vezi diferenta dintre noi e doar de perceptie nu de esenta. Si eu cred ca nu merita sa scapi ceva din viata dar cred ca poti fi si un element de impact daca ti se da posibilitatea. Ca doar facand ceva peste medie va ridica media nu-i asa?

 

--- Tudor <tudor@.ro> wrote:

 

> Sa fie ei, sinucigasii, mai inteligenti decat  noi? Pentru ca ei isi aleg clipa despartirii de lumea aceasta, pe cand noi  asteptam sa fim 'pescuiti" de Cea cu coasa.

 

Desi este o tema pe care am evitat s-o abordez ca deh a fost un 'hot subject' cu cateva luni in urma pot doar sa spun cateva cuvinte pentru ca am trait  de curand o experienta extrem de interesanta,in ceea ce priveste moartea in cadrul unui pelerinaj in jurul unui munte sfant.

 

Moartea nu are pentru mine aceea finalitate fara drept de apel decat in masura in care vreau s-o accept.  Cred ca pretul vietii e relativ si fiecare poate sa si-o evalueze din cand in cand singur.

Mi-e de asemenea clar ca fiecare are un scenariu  pe care-l traieste si e partial responsabil de propria-i traiectorie.

Din experienta prin care mi-am imaginat 'moartea' am invatat doua lucruri:

-viata merge inainte la fel de bine si in absenta mea.(Deci importanta de sine nu trebuie sa fie  mai mare sau mai durabila  in timp decat dimensiunea si perisabilitatea unui balon de sapun).

-daca tot am bafta unei trairi atunci traire sa fie. 

 

Melodrama legata de sinucidere cu biletele de despartire etc nu ma impresioneaza. Daca cineva simte ca asta ar fi singura iesire si nu se lasa induplecata ca poate face o greseala nu pot decat sa-i respect decizia. Asa cum respect codul japonez care subscrie la asa ceva.

Am scris cu vreo doi ani in urma despre sotia lui Stefan Augustin Doinas care s-a sinucis la cateva ore dupa moartea poetului. Un gest de dragoste care copleseste prin profunzime mai ales cand se intampla dupa cincizeci de ani de trairi comune. Nu pot sa spun nici acum altceva decat ca o respect profund pentru taria de caracter cu care a invaluit o dragoste unica.

Pe de alta parte cautarea si gasirea de noi sensuri si directii de viata e un challenge mai

mare decat iesirea din scena care-i poarta numele. Deci trebuie sa-i dam o sansa reala.

Vorba lui Cosbuc:' O lupta-i viata/ deci te  lupta...'

...........

 

Cand la sfarsitul  pelerinajului am 'primit' noua viata  m-am gandit doar la ce voi face ALTFEL decat pana in acel punct in timp si spatiu. Cred ca asta a fost invatatura la care ma gandesc cel mai des.

 

Oricum raman adept al motto-ului binecunoscut: traieste intens

 

***

Mi-a placut mult idea asta daca sunt ale tale  felicitari. Daca nu, multumesc pt forwardare.

 

--- Alleleu <> wrote:

 

> "Ai pierdut vreodata vreun tren?

Uite-asa sa il vezi cum se duce,

Sacadand cel mai varstnic refren,

 Cuatanoaga cu aripi caduce.

Ai pierdut vreodata vreun ceas?

 Uite-asa, sa il vezi cum se scurge,

De nisip liniar fara stas,

Framantandu-ti caderi demiruge.

 Ai pierdut vreodata un flec?

Uite-asa, sa il vezi cum se sparge,

Razvratind caldaramul zevzec,

Luandu-ti velele de pe catarge.

Ai pierdut vreodata un om?

Uite-asa,sa-l vezi stana de piatra,

Sa se faca din munte atom,

 Sa se faca din flacara vatra...

 Patiseria Catalin,Gara de Nord,Bucuresti,30 iunie 2004">

 

**

vasile <03@yahoo.com> wrote:

>draga Tudore, raspunsul lui Tristan face urmatoarea diferenta in cazul Danului: nu-ti

>cere iertari pentru iubirile tale de barbat, ci doar iertari pentru durerile pricinuite unei

>inimi de femeie.   aceasta diferenta este minimalizata de Serena, care pare a spune

>retoric -citat aproximativ- "ce conteaza cuvintele de vreme ce durerea ramane!".

 

Intr-adevar nu-ti trebuie sa-ti ceri iertari pentru iubirile tale, nu trebuie sa dai nici macar explicatii de ce ai facut-o daca ai facut-o din convingere pentru ca durerea asa cum spune Serena ramane iar explicatiile sunt paleative nefolositoare.Insa poti pastra o doza de stil si clasa.

E adevarat si si asta poate fi initial ceva nefolositor. Cu timpul insa se poate transforma

in respect. Cu timpul.

Cu cat admir mai mult pe cineva cu atat asteptarile mele sunt mai mari.

Forma in care terminam relatii spun mult despre noi. Mi-a spus odata cineva ca e efortul de "infrumuseta" o departire nu e decat o forma mascata de orgoliu. Argumetam atunci ca si acum de fapt, ca e vorba in primul rand respect pentru emotiile simtite, de trairile impartasite si timpul petrecut impreuna. Despartirile spun enorm de mult despre cineva.

Iesirile din scena se pot face cu o anumita clasa pe care poporul in intelepciunea lui

anonima o defineste ca "sa lasi loc de buna ziuna"

Mie personal mi-a fost intodeauna mai usor sa  accept un sfarsit spunandu-mi ca o iubire mare ca orice lucru pe planeta creste, se dezvolta, se transforma si partial moare dacat ca m-am indragostit si iubit o fata sau o femeie pe care de fapt nu am cunoscut-o cu adevarat si care nu m-a meritat.

Cred ca asta ar fi si explicatia ca am reusit sa raman in relatii amicale cu femeile care m-au format.

Cat despre de clasa ce sa spun? Ce e clasa? Desi fiecare o defineste conform matricei personale, fiecare stie exact ce inseamna.

Punctul de pe i.

Admir decizia si curajul lui Dan pentru ca si-a urmat chemarea inimii.Admir

dragostea nelimitata a Melaniei. Le doresc norocul sa-si traiasca relatia la maxim. Insa sa

nu faca rabat la stil si clasa.

 

>"Sorry" pentru scepticismul cu care privesc aceasta poveste. cred ca doar o fata post

>melania se va putea bucura de un Dan deveni barbat in relatia cu o femeie.>  cu solidaritate,  vasile.

 

***

 <tudor@k.ro>  a forwardat:

> Luna se invarteste in jurul Terrei pe o traiectorie eliptica.  Pe luna se afla Marea

>Nectarului, si Lacul Viselor...sper ca, alaturi de Melania, voi sorbi din acea mare si voi mai inota in Lacul Viselor. Iarta-ma Claudia, pentru tot ce am gresit. Hai sa pastram doar ce a fost frumos, sa uitam restul.  Danut sau de ce nu...Alexandru.>

 

 

Am admirat puterea ta Danut in a lua decizia care ai luat-o.

Nu pot insa sa trec cu vederea aceste randuri  suna pentru mine de un patetism debordant. In Lacul Viselor si in Marea Necatarului se afla si mult praf( nisip ca sa spun asa care-l vei sorbi fara sa vrei, oricum). Iar sa-i ceri Claudiei ce-i ceri e precum sa-i ceri unui bebelus sa nu faca pipi in pampersi. E o jignire la adresa inteligentei ei. 

Poti eventual sa-i ceri iertare pentru durerea provocata prin aceasta alegere ca urmare a nevoii  tale de a fi cu femeia pe care o iubesti. Pentru aceasta alegere (nu a fost o greseala, nu-i asa?) te va putea eventual respecta dupa o vreme cand durerea se mai disipeaza dar pentru ce si cum ai ai scris, NU.

Sorry pentru brutalitatea acestor randuri.

***

<believe@.ro> wrote:

 

>Iata un exemplu de cum simte un aborigen:"Unitate Eterna, care ne cinti in tacere,care ne inveti prin toti ceilalti, indruma-mi pasii cu tarie si intelepciune. Fie sa invat din lectiile mele pe cale, sa onorez Telul tuturor lucrurilor. Ajuta-ma sa ating totul cu respect,vorbirea sa-mi fie din spatele a ceea ce vad.Sa observ, nu sa judec. Sa nu ranesc, si sa las in urma mea muzica si frumusete. Iar cind ma intorc intru eternitate, fie ca cercul sa se inchida si spirala sa fie mai larga..Bee Lake il cheama pe aborigen.>

 

Intelepciune aborigenilor  e uluitoare. Faptul ca au abstractizat cu mult inainte de aparitia

religiilor monoteiste aspectele cele mai importante care leaga viata de zi cu zi cu viata

spirituala, intelegand relatia dintre ele dovedeste o adanca intelepciune.

 

Respectul fata de natura, fata de viata, fata de orice forma de interactiune umana ii face in

ochii mei cel mai evoluat grup social de pe planeta.

 

Motivul acestei incredibile reusite se mai sprijina si pe faptul ca nu au pornit la drum cu

intentia de a subjuga natura ci doar ca fac parte din ea.

Ei nu au primit de la nimeni porunca "imultiti-va... etc. ci mai degraba "Pastrati cu

grija si respect ce vi s-a dat...".

 

Ca vei pleca in desert doar inarmat cu intelepciunea acumulata in 1500 de generatii si

cu profunda convingere ca vei supravietui, ca natura(The One) va pastra totul intr-un

echilibru, ca vei gasi apa cand vei avea nevoie, si nu vei uita sa lasi din acea apa si altora

care au nevoie de ea chiar daca nu graiesc in limba umana; ca vei gasi  tuberculi nutritivi pe care-i vei alege cu atentie fata de planta mama incercand sa simti pe cea pregatita sa daruiasca si evitind distrugerea celor necoapte; ca vei privi viata ca pe un cadou pe care The One a daruit-o tuturor vietatilor, iar dreptul de a trai este egal pentru toti; ca nu a nu poseda ceva te face mai bogat decat drepturi  "sacrosante"  scrise pe un petec de hirtie in

cadastru;ca dragostea fata de semenul tau nu e conditionata pe reciprocitate ci doar pe

DRAGOSTE si respect; ca vei putea sa-ti comunici gandurile fara sa-ti folosesti glasul; ca vei putea vindeca dureri si boli intelegand mesajul pe care natura vrea in felul acesta sa ti le spuna.

Cand le vei face pe toate astea te vei putea numi om adevarat( True people).

Incercand din cand in cand sa-mi amintesc de aceste simplitati adevarate...si sa mai zambesc.

 

**

--- vasile @yahoo.com> wrote:

> iar in final, lucrul pe care l-am inteles cel  mai bine, este ca pe undeva exista si acele

 femei intr-atat de intelepte incat sa ne impartaseasca cate o poveste sau fantezie proprie individualizata cu exactitate dupa  bratara, reverul, privirea sau sufletul nostru.

 

Inca mai zambesc la comentariile tale.

Nu stiu dca e vorba neaparat de intelepciune.Personal privesc intelepciunea ca pe o concluzie permanenet fluida, o suma a numerosi factori care intr-un amestec potrivit duc asa ceva. Reteta?

Trebuie s-o descopere si sa si-o actualizeze fiecare, singur.

 

> dar pentru ca un barbat sa se simta ca facand  parte integranta din inefabilul acesta mare  numit "misterul feminin", trebuie sa-si fi  gasit in prealabil calea catre propriu-i tibet  sufletesc.

 

Da. Subscriu la aceasta afirmatie desi metafora de tibet sufletesc poatre fi extrapolata si la

spatiul mioritic personal. Nu e neaparata nevoie de astfel de eforturi pentru a gasi piatra

filozofala.

 

> draga Tristan, asa cum spuneai, mi se poate   intampla si mie si iata ca un singur lucru "nu  am inteles": adresa exacta si cum poate fi  gasita eroina povestii tale.

 

Asfel de femei nu sunt asa de rare precum ar parea la prima vedere. Cred ca sie ele au nevoie de a gasi, (in barbatii pe care-i intalnesc), anumite rezonante pe care cu subtilitatea si misterul caracteristic genului il vor integra in diverse fantezii reale sau imaginare. Iar adresa acestor persoane purtatoare  al misterului feminin, nu e o strada ci un loc geometric situat undeva pe suprafata toracelui, pe partea stanga, ca sa fiu mai precis si care vibreaza perceptibil in momentele potrivite si la intilnirile potrivite

 

***

 

Ma aplec in fata acestei epistole simple si pregnante. sper ca sa te inteleaga cei avizati.:)

 

--- embezzler <> wrote:

 

> ah, da, 'nivelul asteptarilor'... logica unei interactiuni amoroase 'mecanice' pare sa fie, in mod inexplicabil de traditional, profund cauzala: am fost invatati ca dupa un  sarut urmeaza alt sarut sau un zimbet luminos, ca dupa sex urmeaza 'tigara de dupa' si o relatie (mai buna sau mai  proasta), ca partenerul care face cafea in prima dimineata care urmeaza unei nopti petrecute impreuna o va  face in toate viitoarele dimineti similare, ca  dupa o despartire urmeaza un telefon si o alta intilnire, ca iubirea are ca efect casatoria, ca simpla  plictiseala in casnicie trebuie reprimata ca fiind 'trecatoare', nefiind  acceptabila ca motiv de divort - si tot asa mai  departe, pe pagini si  biblioteci intregi... o relatie amoroasa e  condamnata, din start, sa  parcurga pas cu pas logica newtoniana a unei  partide de sah: atunci cind te  angajezi intr-o relatie amoroasa, fie ca esti  barbat sau femeie, trebuie sa  te comporti ca un jucator responsabil, sa  cunosti in detaliu toate marile  partide ale marilor maestri si, daca joci cu  multa atentie (caci sahul este, fundamental, un joc de calcul - si, deci, unul in care memoria este  esentiala), iti cistigi cu siguranta fericirea (neaparat conjugala)... in astfel de conditii pare absolut normal ca  sarmanii aspiranti la o viata de cuplu sa isi creeze niste orizonturi de  asteptare absolut liniare, sa isi  asume si sa urmareasca, la celalalt, reactii garantat pavloviene - logica newtoniana nu admite decit relatii cauza-efect intre tot si toate, de la nasterea lumii si pina ce totul pulbere va fi... sigur, intr-un astfel de mediu newtonian, citeodata te mai intilnesti cu  persoane care, victime ale unor lecturi oculte, iti propovaduiesc onorabilul dicton 'traieste-ti clipa' si te indeamna sa te bucuri de viata ACUM - dar, vai, de cele mai foarte multe ori, chiar si astfel de persoane, plasate in  situatii comune si banale, abandoneaza repede si degraba psaltirea lui ACUM  si incep sa faca de zor, la rindul lor, planuri, proiectii si grafice gannt  cu privire la evolutiile propriilor lor  relatii, reale sau inchipuite... in  definitiv si hedonismul simulat, pigmentat  obligatoriu cu argumentatii livresti, poate fi o metoda de 'vrajire', de  seducere, nu? in dragoste /sau sa-i zicem, mai bine, amor - ca e mai  cuprinzator; na, ca sint si  versificator!/ totul este permis... ] 'nemultumitul' de aceasta situatie apare, in  peisaj, ca un jucator de  bridge - promotor al unei logic einsteiniene...:) e adevarat, 'einsteinianismul' in comportament,  a prins mai greu si mai lent... un astfel de 'jucator' nu mai este interesat de urmarirea obsesiva a unei logici newtoniene - pentru ca, zice el, calculul excesiv si vinarea, cu obstinatie, a unui efect pentru orice 'cauza' pe care muncesti s-o pui in scena conform unui scenariu al 'construirii unei relatii' (asa cum a fost el recomandat de marii maestri), duce la rutina si la plictiseala, alunga orice urma de placere... caci daca toti pasii in 'construirea unei relatii' sint asa de structurati, daca orice persoana, cunoscuta intimplator sau nu, iti poate oferi sfaturi extrem de avizate intru propasirea si inflorirea vietii tale sentimentale, daca toti potentialii componenti ai unui cuplu sint atit de conditionati sa raspunda ca barbati si, respectiv, ca femei, intr-un anume mod - unde mai e placerea descoperirii, indragostirii si reindragostirii, unde mai e surpriza si bucuria, unde **** mai e romantismul?? astfel de persoane nu vor actiona 'mecanic' intr-o relatie, intimplatoare sau nu, foarte scurta sau foarte lunga, tocmai pentru ca sint a dracului de romantice... astfel de persoane nu isi vor crea un orizont de asteptare elaborat pe zeci de ani inainte, sau chiar pe o zi inainte, ci se vor bucura de fiecare episod al unei relatii - transformindu-l, pe fiecare astfel de episod, intr-o relatie in sine; necontind, mecanic, pe cererea publicului si a producatorilor pentru un sequel, neurmarind orbeste transformarea episodului intr-un serial... isi imagineaza cineva 'romeo si julieta 2'? o super-productie in care eroii, torturati in purgatoriu, fac tot felul de fapte bune (inclusiv o expeditie de recuperare a elenei din troia din iad) pentru a-si cuceri o binemeritata vacanta in rai?

 in loc de concluzie: cred ca e foarte rau cind  esti considerat romantic doar cind urmezi, cu religiozitate, un set de prescriptii 'traditionale' menite  sa-ti revigoreze viata sentimentala - dar cred ca e si mai rau atunci cind chiar le urmezi...:)

 ati mintit poporu' cu embelizoru'

***

 

--- "Mihai @clubromantic.ro>" wrote:

> asa si capacitatea de iubire  limitata si ea poate fi dezvoltata.Cum?Urmarind in fiecare zi sarenuntam la o dorinta personala pentru al face fericit pe cel de langa noi,dar cu masura,gradat,sa nu acumulam frustari care sa ne produca mai apoi dezechilibre.>

 

Ai uitat cel mai esential lucru: nevoia umana de reciprocitate. Altfel altruismul acesta care este aerisit cu atata nonsalanta prin mailuri mi se pare cam fad si lipsit de veridicitate. Cati suntem asa puternici sa facem exercitiul asta de dezbracare spirituala/ emotionala, ca sa ce? Sa dansam dupa o vreme in pielea goala urland  (sau pastrand o atitudine plina de stoicism),  ca trepidam de fericire si dragoste?

Am incercat si eu ca multi altii inaintea mea diversele bucate gatite in bucataria asiatica a

renuntarii si uneori ma asezam in cur si ma intrebam : eu cu cine votez? sau eu mai iubesc pe cineva?

 

Chestia de gradualitate e valabila intr-un sistem de referinta care incurajeaza asa ceva.

Avand in vedere ca traim aici in iubita noastra tarisoara, luptand cu toate fortele economice si politice sa intram intr-un club care ne priveste cu mare reticenta, ma intreb cum rezolva marea majoritate a celor care afirma nevoia de detasare-cu simulacrul supravietuirii de zi cu zi.

 

> Poti incepe mai intai prin a acepta mai senin ceea ce ti se intampla neplacut,cu timpul vei constata ca esti tot mai detasata,ca nu-ti mai  risipesti inutil energia si acumulezi totodata  tot mai multa putere interioara.

 

Pana aici e ok dar cum contra-carezi acele situatii care din cauza detasarii au inclinatia

naturala sa se prabuseasca in prapastia lui " nu-mi pasa"?

cum pastrezi echilibrul intre "imi pasa" si "nu-mi pasa"?

restul este zgura.

 

> La sfarsit,permite-mi o mica corectie,nu iubirea e egoista,ci noi.Iubirea e altruista si

>doar daruieste.Sau ,mai exact,iubirea de care noi suntem capabili ,e inca egoista>.

 

Cu asta sunt aproape de acord. Totusi permite-mi o mica corectie: Altruismul e o functie a echilibrului interior al fiecaruia. Cu cat e mai mare cu atat nevoia de reciprocitate se

diminueaza.  Dar odata ajunsa la zero egoism mai iubesti? Cred ca atunci vorbesti fara sa spui- doar de compasiune.

***

Hohenstaufen <> wrote:

>-Care e asemanarea dintre femei si uragane?-Fierbinti si umede atunci cand vin. Si cand pleaca iau case si masini cu ele  comentarii????

 

Initial am vrut sa-ti raspund pe lista generala apoi m-am gandit ca ar fi un gest prea dur fata de tine.... de aceea ti-o trimit personal.

 

Am fost intodeauna suspicios fata de oamenii care spuneau bacuri sexiste sau rasiste. In spatele glumelor se ascunde intodeauna ceva.  Stiu ca le-ai cules de pe vreo lista sau le-ai

primit pe mail dar simplul dat mai departe m-a facut sa ma intreb daca tu te-ai intrebat de ce faci asta.

 

Nu stiu cum as privi-o pe prietena ta, daca as cunoaste-o vreodata, dar gandul ca prietenul/sotul ei spune/ scrie /considera astfel de lucruri funny, mi-ar trece prin minte. ( si mi-as imagina-o intr-una din pozitile degradante descrise) 

 

E o parere strict personala de a privi lucrurile din celalalt punct nu un atac la persoana.

Think about it.

***

--- vasile @yahoo.com> wrote:

 

> rostul tau in lume, chiar de nu-l sti bine,

 nu-i numai din slava, nu-i numai din lut,

 e si din nevoia celorlalti de tine, ...

fa-mi o pirueta si lasa-ma mut.

 

Mai Vasile

 

chestia cu "nevoia celorlalti de tine", mi-a placut mult. Cu siguranta Serena o fi avand niste motive motivatoare.

 

...Si mie imi lipseste... chiar si in forma de cotonogeala care mi-o dispensa cu atita eleganta. in diverse mail-uri.

 

Iar pirueta a facut-o, precum o fac papusile acelea dansatoare de pe acele ceasuri vechi.

Dar pirueta inseamna o rotire de 360 de grade. In cazul pe care-l dezbatem e doar de 180 sau pe aproape. Probabil jumatatea de pirueta facuta de ea ne intristeaza.

Dar mai e o deosebire esentiala: Vechile papusi dansau sacadat, miscarea nesubtiata spre fluiditate, pastra aceasi distanta distilata de orice emotie. Ele nu traiau.

Pe cand ea e un suflet vibrant pe care eu l-am admirat, continu-i sa-l admir si bineinteles

sa-l si iubesc.  

 

 




Trimite pe Y!
Nota: 1 2 3 4 5

Nota 5.00 din 1 voturi

Pentru a putea adauga un comentariu, trebuie sa te inscrii!

Comentarii: (2)

Parerea mea
Jasmine (2009-01-18 00:08:28)
Cred ca e vorba despre Jasmuheen, si nu Jahmuseen:)

Da-ti drumul si-ti vei aminti...
mony_liza (2009-01-18 04:19:07)
Mie mi-a facut placere sa recitesc si sa te citesc Tristan... Din fericire mi-am adus aminte... :) Si e la fel de minunat...:)


Articole: 1
Copyright Horia Moga 1998-2018, Toate Drepturile Rezervate
itcnet
Forum Iasi | Prieteni, videoclipuri | Horia Moga foto&blog